Cale de navigare

Reporter European – ediţia de primăvară 2009

04/03/2009 00:00:00

Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România anunţă deschiderea concursului Reporter European – ediţia de primăvară 2009.

    Scopul concursului

    Prin intermediul acestui concurs, jurnaliştii sunt încurajaţi să contribuie la o mai largă dezbatere şi analiză a temelor legate de integrarea europeană a României. Materialele înscrise în aceasta ediţie a concursului trebuie să aibă ca temă alegerile din acest an pentru Parlamentul European.

    Cui se adresează

    La concurs sunt invitaţi să participe jurnaliştii din presa scrisă, radio, televiziune şi presa electronică, cu materiale publicate sau difuzate în perioada 15 martie – 14 iunie 2009. Genurile jurnalistice vizate pentru fiecare secţiune sunt:

    - presă scrisă: analiză, comentariu, editorial;

    - radio: dezbatere, talk-show, editorial;

    - televiziune: dezbatere, talk-show, reportaj, film documentar;

    - presă electronică: analiză, comentariu.

    Criteriile de selecţie

    Criteriile de selecţie care vor sta la baza jurizării sunt: acurateţea informaţiei, originalitatea perspectivei din care e tratat subiectul, obiectivitatea abordării şi capacitatea temei alese de a genera dezbatere publică.

    Jurizare

    Juriul va fi format din specialişti mass-media şi reprezentanţi ai instituţiilor europene din România (unul din partea Biroului de Informare al Parlamentului European şi unul din partea Reprezentanţei Comisiei Europene). Sesiunea de jurizare va avea loc la sfârşitul lunii iunie. Juriul va avea în vedere selectarea, în măsura în care este posibil, a câte unui câştigător pentru fiecare din categoriile mass-media menţionate. Sesiunea de jurizare va fi urmată de publicarea unui comunicat cu numele câştigătorilor.

    Premii

    Câştigătorii selectaţi (maximum patru jurnalişti) vor fi premiaţi cu echipamente informatice utile pentru activitatea lor zilnică.

    De asemenea, câştigătorilor li se va oferi oportunitatea să efectueze o vizită la Bruxelles sau Strasbourg pentru întâlniri/interviuri cu membri ai Parlamentului European şi cu oficiali ai Comisiei Europene. Costurile vizitei (avion - clasa economic şi diurnă pentru acoperirea costului cazării) vor fi decontate de către organizatori după realizarea vizitei.

    Înscriere şi termene limită

    Pentru înscriere sunt necesare:

    - presă scrisă: materialul propus şi publicaţia în care acesta a apărut;

    - radio: transcriptul materialului şi al emisiunii în care a fost difuzat;

    - televiziune: transcriptul materialului şi al emisiunii în care a fost difuzat;

    - presă electronică: materialul propus şi denumirea site-ului unde a apărut.

    Candidaţii sunt rugaţi să trimită materialele începând cu data de 1 aprilie, în formă tipărită + anexe, prin poştă sau curier, la noul sediu al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, str. Vasile Lascăr 31,020492 Bucureşti, în plic cu menţiunea: "Pentru concursul REPORTER EUROPEAN" sau în format electronic, tot cu menţiunea "Pentru concursul REPORTER EUROPEAN", pe adresa comm-rep-ro@ec.europa.eu .

    Candidaţii sunt rugaţi să includă în dosarul de candidatura datele de contact personale: nume şi prenume, adresa poştală, telefon şi e-mail.

    Termenul limită pentru transmiterea materialelor este 20 iunie 2009, data poştei.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii