Cale de navigare

Ce a făcut UE pentru dumneavoastră în cursul ultimului an?

11/12/2009 00:00:00

Comisia Europeană a lansat anuarul său multimedia care prezintă unele dintre cele mai importante realizări ale Uniunii Europene din ultimul an.Anuarul oferă o colecţie de poveşti de succes, în care acţiunile UE au condus la rezultate tangibile pentru cetăţeni, în domenii care merg de la cercetarea pentru găsirea de noi remedii împotriva demenţei la atenuarea efectelor crizei economice.

    „Exemplele din anuar demonstrează clar că UE obţine rezultate pozitive şi vizibile în viaţa noastră de zi cu zi în calitate de cetăţeni, consumatori şi lucrători”, a declarat vicepreşedinta Margot Wallström, responsabilă cu relaţiile instituţionale şi strategia de comunicare.

    Cele zece subiecte prezentate anul acesta sunt:

    -       Pregătirea drumului spre redresarea economică – UE şi statele membre au mobilizat resurse uriaşe pentru a pune economia pe picioare şi pentru a-şi proteja cetăţenii.

    -       Păstrăm legătura pe bani mai puţini – Europenii pot comunica prin telefonul mobil mai uşor şi mai ieftin, mulţumită eforturilor UE de a asigura costuri mai mici şi conexiuni mai ieftine.

    -       Centralizarea resurselor pentru a face faţă demenţei – „Iniţiativa privind medicamentele inovatoare” a UE, cu un buget de 2 miliarde EUR, reuneşte mediul tehnologic şi cel academic, pentru a asigura o tranziţie rapidă de la noile descoperiri ştiinţifice la noi medicamente.

    -       Abordarea problemei schimbărilor climatice – UE a făcut posibilă prevenirea a 32 de milioane de tone de emisii de CO2, prin simpla apăsare a întrerupătorului.

    -       Lupta împotriva foametei în ţările cele mai sărace ale lumii – UE combate sărăcia şi foametea din întreaga lume, iar în 2009 Facilitatea sa pentru alimente, în valoare de 1 miliard de EUR, a demonstrat cu claritate acest angajament.

    -       Grija pentru mediu – Pentru a păstra mediul cât mai curat posibil, UE a adoptat noi norme în vederea reducerii poluanţilor nocivi proveniţi din carburanţi sau pesticide.

    -       Reconstruirea Europei în cazul unei calamităţi – Ţările din UE au reacţionat rapid pentru a se susţine reciproc, trimiţând ajutoare în zonele afectate de calamităţi naturale, precum cutremurul produs în Abruzzo în 2009.

    -       Asigurarea unui bun raport calitate-preţ pentru consumatorii de servicii bancare – UE a creat o piaţă unică în beneficiul cetăţenilor şi al companiilor;acum, UE se asigură că băncile oferă consumatorilor tranzacţii corecte.

    -       Protejarea animalelor terestre şi marine – UE a interzis prin lege comercializarea produselor derivate din focă şi a propus un nou plan de acţiune pentru salvarea rechinilor.


    -       Menţinerea unui comerţ online fără probleme – UE a luat măsuri severe împotriva site‑urilor care nu acordau consumatorilor drepturile de care aceştia se bucură conform legislaţiei UE.

    Datorită formatului multimedia, cetăţenii pot, de asemenea, consulta broşura online şi viziona un scurt material video pe acest subiect.Broşura poate fi consultată la adresa http://ec.europa.eu/snapshot.

    Versiunea sa tipărită va fi disponibilă în curând în toate cele 22 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii