Cale de navigare

Primăvara Europeană 2009: elevii sunt invitaţi să participe la un dialog despre viitorul Europei

25/03/2009 00:00:00

Lansarea campaniei „Primăvara Europeană” de anul acesta, menită să încurajeze elevii să participe la activităţi de sensibilizare cu privire la problematicile europene, a avut loc la 25 martie, la Strasbourg. Vicepreşedinta Comisiei Europene, Margot Wallström, şi Katerina Batzeli, preşedinta Comitetului pentru cultură şi educaţie al Parlamentului European, s-au întâlnit cu un grup de elevi aflaţi în vizită la Parlamentul European pentru a marca această ocazie. Evenimentul a avut loc în ajunul alegerilor parlamentare din luna iunie.

    „Primăvara Europeană” este un eveniment anual organizat de European Schoolnet, o reţea formată din 31 de ministere ale educaţiei din Europa, fondată de Comisia Europeană. Motto-ul pentru anul acesta este: „Ideile pun în mişcare Europa”, iar evenimentul este legat de Anul creativităţii şi inovării. Până la data de 30 iunie se organizează activităţi în şcoli din toate statele membre şi din alte ţări europene, inclusiv Norvegia, Bosnia şi Herţegovina şi Elveţia.

    Printre aceste activităţi se numără discuţii privind Europa cu vorbitorii invitaţi, discuţii on-line cu comisari şi cu alte figuri publice europene, dezbateri, concursuri şi alte proiecte menite să stimuleze înţelegerea problematicilor europene.Tinerii sunt invitaţi să constituie reţele în cadrul unui dialog cu privire la viitorul democraţiei în Europa.

    „Este o oportunitate extraordinară de a sensibiliza tinerii cu privire la importanţa UE şi a Parlamentului European – ca viitori alegători, aceştia trebuie să îşi facă acum cunoscute opiniile cu privire la problemele care sunt importante pentru ei”, a declarat Margot Wallström.

    „A comunica Europa cetăţenilor săi, mai mult, generaţiilor celor mai tinere din Europa, elevilor, nu reprezintă doar o prioritate a UE, ci elementul fundamental al agendei pentru viitorul Europei”, a declarat Katerina Batzeli. „‹‹Primăvara Europeană›› reprezintă o modalitate de a informa societatea şcolară, de a o implica şi de a o dinamiza astfel încât să îşi poată exercita dreptul de a participa la viaţa democratică a Uniunii.”

    „Ne aşteptăm ca tinerii să dea dovadă de mult spirit creator şi inovator în modelarea viitorului Europei”, a declarat Ján Figel’, comisarul responsabil cu educaţia şi formarea profesională. Acesta a participat deja la o discuţie on-line cu şcolile. „În fiecare an, zeci de mii de tineri europeni participă la programe europene concepute special pentru ei. Accesul la informaţii de calitate cu privire la Europa şi oportunităţile de a discuta despre viitorul nostru constituie o formare esenţială în ceea ce priveşte calitatea de cetăţean.”


    Precedentele campanii „Primăvara Europeană" au avut ca teme dialogul intercultural, dezbateri referitoare la viitor şi extinderea Uniunii Europene.

    Până în prezent, peste 4 000 de şcoli s-au înscris pentru a participa la diverse evenimente finanţate cu ajutorul resurselor puse la dispoziţie prin intermediul site-ului web consacrat proiectului, disponibil în 23 de limbi la adresa:

    http://www.springday2009.net

    Vorbitorii care doresc să viziteze o şcoală, îşi pot exprima interesul în acest sens la adresa:

    http://www.springday2009.net/ww/en/pub/spring2009/misc/back_to_school_apps.cfm

    Lista vorbitorilor invitaţi cuprinde deja peste 30 de membri ai Parlamentului European, trei comisari europeni şi o serie de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale şi regionale, precum şi profesori universitari, experţi şi studenţi, foşti beneficiari ai burselor Erasmus.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii