Cale de navigare

28 de societăţi europene se angajează să crească prezenţa feminină în sectorul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor

08/10/2009 00:00:00

Comisia Europeană a salutat astăzi angajamentul puternic al companiilor europene din domeniul tehnologiei de a atrage mai multe femei în sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC).La doar şase luni de la lansarea de către Comisia Europeană a unui cod de bune practici în favoarea femeilor în domeniul TIC (IP/09/344), numărul semnatarilor care s-au angajat să încurajeze femeile tinere să studieze şi să urmeze o carieră în sectoarele telecomunicaţiilor, tehnologiilor şi internetului a crescut de mai mult de cinci ori, de la cinci la douăzeci şi opt. Tot astăzi Comisia a lansat portalul european dedicat femeilor din domeniul TIC – un nou instrument online care va reuni toate informaţiile privind activităţile şi locurile de muncă din UE pentru femei în domeniul TIC.

    28 de societăţi europene se angajează să crească prezenţa feminină în sectorul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor

    „Salut angajamentul puternic al sectorului TIC, în special angajamentul celor 28 de semnatari ai codului de conduită.Acest lucru demonstrează că sectorul TIC este din ce în ce mai conştient de faptul că poate beneficia de creştere economică şi inovare şi poate contribui la acestea doar dacă rezolvă problema lipsei de personal calificat, care se aşteaptă să ajungă la 300 000 de persoane până în 2010”, a declarat Viviane Reding, Comisarul european pentru societate informaţională şi mass-media. Deşi femeile obţin 45% din doctoratele europene, ele deţin doar o pătrime din doctoratele în inginerie, industria de prelucrare şi construcţii. În cele mai mari 116 societăţi de telecomunicaţii din Europa doar 7% din membrii consiliilor de administraţie sunt femei. Vor fi necesare mai multe eforturi pentru a dubla aceste cifre până în 2015 şi pentru a garanta că potenţialul femeilor este exploatat pe deplin în acest sector. Lansez un apel întregului sector TIC să semneze şi să implementeze codul rapid.”

    Codul de bune practici în favoarea femeilor în domeniul TIC a fost lansat în martie 2009 pentru a încuraja femeile tinere să studieze şi să urmeze o carieră în sectorul TIC. El se concentrează asupra educaţiei şi angajării prin zile dedicate femeilor, programe de mentorat, ore de lucru flexibile şi alte activităţi inovatoare care ajută la creşterea nivelului de informare şi atragerea femeilor în sectorul tehnologic. De la lansarea sa în martie 2009, codul a fost semnat de 28 de organizaţii, printre care mari corporaţii, întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri), cabinete de consultanţă, instituţii academice, ONG-uri şi organisme de reglementare din domeniul telecomunicaţiilor.

    Deşi numărul de femei care au studii superioare în domeniul ştiinţific, tehnologic şi TIC este în creştere, numărul de bărbaţi este mult mai mare. În 2006, 41% dintre absolvenţii de doctorat în ştiinţe, matematică şi informatică erau femei. În acelaşi an 25% dintre absolvenţii de doctorat în inginerie, industria de prelucrare şi construcţii erau femei. În informatică însă, absolvenţii de doctorat bărbaţi reprezentau mai mult de trei pătrimi din absolvenţi în 2006.

    Deşi femeile din Europa devin din ce în ce mai experte în utilizarea calculatorului şi internetului, există încă disparităţi. Procentul de absolvente în ştiinţă şi tehnologie variază de la 44% în Estonia la 20% în Olanda. În timp ce 81% dintre olandezele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani utilizează calculatorul în fiecare zi, în Bulgaria acest procent ajunge la doar 38%, comparativ cu 89% şi, respectiv 38% pentru bărbaţii din aceste ţări. Per ansamblu în UE 38% dintre bărbaţi utilizează zilnic internetul comparativ cu doar 28% dintre femei, însă diferenţa dintre sexe este mai mică de 7% în Irlanda, Grecia, Franţa, Portugalia şi Finlanda, dar şi în cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004.

    Companiile şi organizaţiile care semnează codul de conduită se angajează să contribuie la creşterea numărului de femei în învăţământul superior din domeniul ştiinţei, tehnologiei şi ingineriei şi să recruteze şi să reţină talentele feminine în sectorul european al telecomunicaţiilor şi în sectoarele conexe. Programele de mentorat, zilele deschise şi taberele de informatică sunt doar unele dintre modalităţile prin care aceste societăţi atrag femeile (tinere) spre acest sector.

    Tot astăzi a fost lansat la Bruxelles un nou instrument, un portal online dedicat femeilor din domeniul TIC(www.ictwomendirectory.eu).Acesta va acoperi trei domenii diferite:tehnologie, crearea unei comunităţi şi afaceri.Portalul reuneşte toate activităţile, ofertele de muncă, legislaţia şi statisticile referitoare la femeile din domeniul TIC pentru a oferi o privire de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în acest domeniu în Europa şi a ajuta la stabilirea de colaborări şi crearea de reţele între diferiţii actori. 1 000 de părţi interesate au fost invitate să se înscrie.

    Context

    Scopul codului de bune practici în favoarea femeilor în domeniul TIC este de a atrage tinerele din licee sau din universităţi spre domeniul înaltelor tehnologii, precum şi de a promova femeile care lucrează deja în acest sector. Cei 28 de semnatari au fost anunţaţi la atelierulMore women, better jobs and boosting growth” care a avut loc la Bruxelles în 8 octombrie.

    Societăţile care au semnat codul până acum sunt: Alcatel-Lucent (Franţa), APSCO (UK), CISCO, European Center for Women and Technology, e-SKILLS (UK), Equalitec (UK), Google, HP, IMEC (Belgia), Infineon, IT Synergy (UK), Autoritatea libaneză de reglementare a telecomunicaţiilor (Liban), Microsoft, Motorola, Orange France-Telecom (Franţa), Panasonic, Papirbredden Innovasjon (Norvegia), Portia (UK), Promis@Service (Luxemburg), P31 Consulting (UK), Research Council of Norway, SAP, Sharpe Thinking (UK), Simula (Norvegia), Sony Europe, Steinbeis-Europa-Zentrum (Germania), University of Liverpool (UK), şi Women in Technology (UK).

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii