Cale de navigare

Comisarul european Leonard Orban se întoarce la şcoală!

13/03/2009 00:00:00

Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban, s-a aflat vineri, 13 martie 2009, la Colegiul German „Goethe” din Bucureşti.

    Vizita domnului Leonard Orban s-a desfăşurat în cadrul campaniei „Primăvara europeană 2009”, care constă în organizarea în şcoli a unei game diverse de acţiuni pentru informarea elevilor asupa temelor europene de actualitate. Totodatată, prin intermediul acestei campanii, tinerii au ocazia să-şi exprime punctul de vedere şi să se facă auziţi.

    "Uniunea Europeană se bazează pe principiul diversităţii culturale şi lingvistice. Învăţarea limbilor străine are o importanţă majoră atât pentru construirea de punţi între persoane şi popoare, cât şi pentru dezvoltarea unei economii durabile bazate pe cunoaştere. De aceea, statele membre ale Uniunii Europene şi-au propus în 2002, la Consiliul European de la Barcelona, ambiţiosul obiectiv de a asigura copiilor posibilitatea de a studia la şcoală cel puţin două limbi străine. Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii este unul din mijloacele prin care Comisia Europeană susţine studiul limbilor străine şi vă invit să beneficiaţi de avantajele sale", a afirmat comisarul european pentru multilingvism.

    Aflată la cea de-a şaptea ediţie, "Primăvara europeană 2009" se alătură „Anului european al creativităţii şi inovaţiei”.

    Participarea la campanie este deschisă tuturor şcolilor din Europa. Până în acest moment, din România s-au înscris peste 1400 de insituţii de învăţământ, ţara noastră având, de departe, cel mai mare număr de participanţi la ediţia din 2009 a "Primăverii europene".

    Colegiul German „Goethe” din Bucureşti este o insituţie de tradiţie, cu peste 250 de ani de activitate, în anul 2002 fiindu-i acordat de catre Ministeul Educaţiei titlul de „Şcoală Europeană“.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii