Cale de navigare

Alegeri europene: MTV alături de Comisia Europeană pentru a-i ajuta pe tineri să-şi facă vocea auzită

08/04/2009 00:00:00

Astăzi, Comisia Europeană şi MTV Networks International au anunţat o iniţiativă la nivelul UE intitulată „Europa, mă auzi?”, destinată să-i încurajeze pe tineri să-şi facă vocea auzită prin exercitarea votului la alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie.

    Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margot Wallström a declarat: „Tinerii reprezintă viitorul Uniunii Europene. Avem nevoie de ideile lor şi de implicarea lor activă. Tinerii trebuie să ştie că opinia lor contează şi că este important să se implice în dezbatere şi să participe la alegerile pentru Parlamentul European.”

    Ne angajăm să folosim reţeaua noastră pentru a sprijini proiectele europene care sunt esenţiale pentru a face faţă provocărilor majore din prezent”, a declarat Antonio Campo dall’Orto, vicepreşedinte executiv al Music Brands din cadrul MTV Networks International. „Suntem în favoarea sprijinirii tinerilor şi a implicării alături de ei în construirea viitorului. Aceasta este o prioritate pentru noi, iar Europa poate şi ar trebui să deţină un rol fundamental şi pozitiv în acest sens.”

    La ultimele alegeri europene, prezenţa la vot în rândul tinerilor cetăţeni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani a fost scăzută, de aproximativ 40%. Iniţiativa „Europa, mă auzi?” va oferi tinerilor o platformă pentru a-şi exprima opiniile, pentru a spune Uniunii Europene cine sunt şi pentru a transmite la Bruxelles preocupările, visele, nemulţumirile şi idealurile lor. Punctul culminant al campaniei va fi pe 30 aprilie, zi în care tinerii se vor aduna la Berlin, Milano, Praga şi în alte oraşe pentru a striga sloganul: „Europa, mă auzi?”. Tinerii vor fi apoi încurajaţi să-şi facă vocea auzită pe plan politic, prin participarea la alegerile pentru Parlamentul European din luna iunie.

    Ce reprezintă Europa în viaţa lor de zi cu zi? Care sunt principalele lor dorinţe pentru viitor şi care sunt aşteptările lor de la Uniunea Europeană?

    La 6 aprilie, s-a lansat o campanie TV care va încuraja tinerii din întreaga Europă să-şi exprime sentimentele, ideile, preocupările şi părerea lor despre UE. Trei spoturi TV difuzate pe canalele MTV din întreaga Europă prezintă tineri în Londra, Paris şi Roma care pun megafoane. Spoturile îndeamnă tinerii de pe cuprinsul Uniunii Europene să-şi exprime opiniile, să-şi facă auzite vocile şi să se alăture undei sonore europene „Europa, mă auzi?” pe 30 aprilie la orele 15.30.

    În cursul campaniei, tinerii vor avea oportunitatea de a-şi exprima dorinţele, nevoile şi ideile pe site-ul web al campaniei de la următoarea adresă:

    http://www.caneuhearme.eu/eu/  Cei care nu pot să participe fizic la cele trei lansări ale sloganului, pot totuşi să participe online şi să strige în mod virtual prin transmiterea de mesaje sau de filme. Tinerii sunt, de asemenea, invitaţi să se alăture undei sonore din orice loc s-ar afla în acel moment.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii