|
Strategia privind DPI prezintă o serie de măsuri politice cheie, pe termen scurt și pe termen lung, în diverse domenii care includ:
Brevetele: Comisia a prezentat deja propuneri, în luna aprilie, pentru protecția unitară a brevetelor în cadrul cooperării consolidate (a se vedea IP/11/470). Între timp, se va lucra în continuare la propuneri referitoare la crearea unui tribunal unificat și specializat în materie de brevete pentru brevetele europene clasice și pentru cele viitoare, cu efect unitar. Acest lucru ar reduce foarte mult costurile aferente litigiilor și timpul afectat soluționării litigiilor legate de brevete și va spori securitatea juridică pentru întreprinderi.
Mărcile: Cu toate că înregistrarea mărcilor comerciale în UE a fost armonizată în statele membre de aproape 20 de ani, iar marca comunitară a fost stabilită în urmă cu 15 ani, este din ce în ce mai multă nevoie de sisteme de înregistrare mai raționalizate, mai eficace și mai coerente. Comisia intenționează să prezinte, în 2011, propuneri de modernizare a sistemului mărcilor la nivel UE și național și de adaptare a acestuia la era internetului.
Indicații geografice (IG): IG consolidează legătura dintre calitatea unui produs și originea sa geografică. Cu toate acestea, nu există în prezent niciun sistem disponibil la nivel UE pentru protejarea produselor de altă natură decât cele agricole, precum marmura de Carrara sau cuțitele Solingen, fapt care favorizează existența unor condiții concurențiale neechitabile în cadrul pieței unice. De aceea, Comisia va efectua o analiză aprofundată a cadrului legal existent în statele membre, precum și a impactului economic pe care l-ar putea avea protecția IG ale produselor de altă natură decât cele agricole în 2011 și 2012. În funcție de rezultatul evaluării impactului, acestea ar putea fi urmate de propuneri legislative.
Acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturi de autor: Deși domeniul de aplicare material al drepturilor de autor a fost în mare parte armonizat, drepturile se acordă încă în regim național. În perspectiva pieței unice digitale, raționalizarea acordării de licențe pentru drepturi de autor și a distribuirii veniturilor este una dintre provocările majore care trebuie abordate. În cea de-a doua jumătate a anului 2011, Comisia va prezenta o propunere de creare a unui cadru legal pentru gestionarea colectivă multiteritorială eficientă a drepturilor de autor, în special în domeniul muzicii. Propunerea va institui totodată norme comune privind guvernanța transparentă și o distribuire transparentă a veniturilor. În a doua jumătate a anului 2011, Comisia va iniția și o consultare pe diverse teme legate de distribuirea online a operelor audiovizuale.
Bibliotecile digitale: Crearea bibliotecilor digitale europene care să conserve și să răspândească bogatul patrimoniu cultural și intelectual al Europei este un factor cheie în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere. Pentru a facilita atingerea acestui scop, Comisia prezintă astăzi și o propunere legislativă care va permite digitizarea și punerea la dispoziția tuturor online a așa-numitelor „opere orfane” (opere precum cărțile sau articole din ziare ori reviste încă protejate de drepturi de autor, însă ale căror deținători de drepturi sunt necunoscuți sau nu pot fi localizați pentru a se obține permisiunea de difuzare ) – a se vedea MEMO/11/333. Totodată, Comisia așteaptă cu interes încheierea unui memorandum de înțelegere între biblioteci, editori, autori și organismele de gestiune colectivă în scopul de a facilita găsirea unor soluții pentru acordarea de licențe pentru digitizare și de a pune la dispoziția publicului cărțile în afara circuitului comercial.
Încălcările DPI: Contrafacerea și pirateria reprezintă pentru economie o amenințare care ia amploare. Între 2005 și 2009, numărul cazurilor înregistrate la granițele UE de produse suspectate a fi încălcat DPI a crescut de la 26 704 la 43 572. În același timp, industria creativă estimează că pirateria a adus industriei europene a filmului, muzicii, televiziunii și sectorului de software un prejudiciu de 10 miliarde de euro și peste 185 000 de locuri de muncă numai în 2008. Comisia este decisă să își intensifice eforturile în acest domeniu. În primul rând, Comisia a prezentat astăzi un regulament destinat să consolideze Observatorul european al contrafacerii și pirateriei, lansat de Comisie în 2009, încredințând sarcinile acestuia Oficiului pentru armonizare în cadrul pieței interne (OAPI). Acesta va permite observatorului să profite de cunoștințele de specialitate în materie de proprietate intelectuală ale OAPI și de experiența acumulată în ceea ce privește mărcile, desenele și modelele). Regulamentul este transmis în prezent spre examinare Parlamentului European și Consiliului. În al doilea rând, în primăvara lui 2012, Comisia va propune revizuirea Directivei privind respectarea DPI (a se consulta IP/04/540). Directiva prevede măsuri de drept civil care să permită deținătorilor de drepturi să impună respectarea drepturilor de proprietate intelectuală de care beneficiază, însă trebuie adaptată, mai ales pentru a putea face față provocărilor pe care le prezintă mediul digital.
Asigurarea, de către autoritățile vamale, a respectării DPI: Vămile supraveghează toate schimburile comerciale de la granițele exterioare ale UE, efectuând controale cu mai multe scopuri și jucând un rol esențial în combaterea comerțului cu produse care încalcă DPI. Numai în 2009, autoritățile vamale cu interceptat peste 40 000 de livrări suspecte, cuprinzând 118 milioane de articole. Deoarece majoritatea articolelor interceptate sunt contrafăcute sau piratate, vămile se bucură de o localizare unică la frontiere care le permite să asigure respectarea unei largi game de drepturi de proprietate intelectuală. Ca parte din strategia globală vizând DPI adoptată astăzi, Comisia propune și un nou regulament vamal cu scopul de a consolida cadrul legal al intervențiilor autorităților vamale. Propunerea vizează și abordarea problemei ridicate de comerțul cu pachete de mici dimensiuni conținând articole contrafăcute, trimise prin poștă, întrucât majoritatea covârșitoare a acestor produse rezultă din vânzări pe internet.
|