Cale de navigare

Comisia ia măsuri pentru a asigura o piaţă eficientă şi competitivă a energiei în întreaga Europă

25/06/2009 00:00:00

Comisia a luat astăzi măsuri ferme împotriva a 25 de state membre care, prin nerespectarea legislaţiei UE, împiedică consumatorii europeni să beneficieze de avantajele unei pieţe competitive şi deschise a energiei. Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Spania, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Suedia şi Regatul Unit vor primi scrisori de somare deoarece nu au respectat reglementările aplicabile în domeniul gazelor şi energiei electrice. Comisia a trimis, de asemenea, scrisori de somare Greciei, Poloniei, Portugaliei, României şi Lituaniei pentru menţinerea unui sistem de preţuri reglementate care contravine directivelor UE privind energia electrică şi gazele.

    Comisarul pentru energie, Andris Piebalgs, a subliniat: „În aceste vremuri de criză economică şi financiară, este pur şi simplu inacceptabil ca societăţile şi consumatorii europeni să suporte problemele unei pieţe a energiei disfuncţionale. Comisia este hotărâtă să ia toate măsurile necesare pentru a le asigura consumatorilor europeni o posibilitate reală de a alege, preţuri mai bune şi o mai mare siguranţă a aprovizionării, ceea ce numai o piaţă deschisă şi competitivă le poate oferi”.

    Măsurile luate astăzi de Comisie vizează încălcările mai multor dispoziţii ale legislaţiei comunitare în vigoare în domeniul energiei electrice şi al gazelor, cunoscute drept „al doilea pachet” din 2003. Comisia s-a axat în special asupra dispoziţiilor care garantează concurenţa loială în interesul consumatorilor.

    În acest context, principalele încălcări constatate de Comisie vizează:

    -       lipsa de informaţii din partea operatorilor de sisteme de transport de energie electrică şi gaze, care împiedică accesul efectiv al furnizorilor la reţele;

    -       faptul că sistemele de alocare a capacităţii reţelelor sunt incapabile să optimizeze utilizarea acestora pentru transportul de energie electrică şi gaze în statele membre;

    -       lipsa coordonării şi cooperării transfrontaliere necesare între operatorii sistemelor de transport de energie electrică şi autorităţile naţionale pentru îmbunătăţirea alocării capacităţii reţelelor în punctele de interconectare transfrontalieră, astfel încât utilizarea reţelei electrice existente să se optimizeze la nivel regional şi european, şi nu la nivel naţional;

    -       eforturile insuficiente depuse de operatorii sistemelor de transport de gaze pentru a face disponibilă o capacitate maximă, în vederea optimizării posibilităţilor de intrare pe piaţă şi a favorizării concurenţei. Este vizată în special capacitatea pe termen scurt, care rămâne altfel neutilizată, şi capacitatea în sensul opus fluxului fizic al gazelor (backhaul capacity - capacitatea de întoarcere);

    -       lipsa unor măsuri eficiente din partea autorităţilor competente ale statelor membre pentru aplicarea legii în cazul încălcărilor reglementărilor UE, inclusiv lipsa unor sisteme eficiente de sancţiuni la nivel naţional;

    -       menţinerea unor preţuri reglementate, de care beneficiază mai ales clienţii mari, ceea ce creează obstacole în calea societăţilor nou intrate pe piaţă;

    -       inexistenţa, la nivel naţional, a unor proceduri corespunzătoare de soluţionare a litigiilor pentru consumatori; una din premisele fundamentale ale directivelor privind energia electrică şi gazele este aceea că toţi cetăţenii care se bucură de avantajele pieţei interne ar trebui să beneficieze totodată de un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor. În orice caz, lipsa unor proceduri transparente, simple şi necostisitoare pentru tratarea plângerilor consumatorilor poate determina o reticenţă a acestora de a participa la piaţa internă. În directivele privind energia electrică şi gazele se prevăd obligaţii clare în ceea ce priveşte garantarea existenţei unor astfel de proceduri şi furnizarea unor alternative reale consumatorilor.

    Reglementările privind piaţa internă de energie electrică şi de gaze sunt esenţiale pentru existenţa unei pieţe veritabile şi competitive a energiei în Europa. Legislaţia UE trebuie aplicată corect pentru a permite funcţionarea pieţelor şi pentru a garanta integrarea efectivă a acestora. Finalizarea pieţei interne a energiei electrice şi a gazelor este una dintre priorităţile Comisiei în cadrul strategiei sale pentru o energie sustenabilă, competitivă şi sigură. În opinia Comisiei, aprovizionarea sustenabilă, competitivă şi sigură cu energie nu va fi posibilă fără existenţa unor pieţe ale energiei deschise şi competitive, care să permită societăţilor europene să intre în concurenţă la nivelul întregii Europe. Crearea unei pieţe integrate a energiei la nivel european va avea un rol cheie în îmbunătăţirea siguranţei aprovizionării şi în stimularea competitivităţii în UE, ceea ce serveşte în mod direct intereselor consumatorilor europeni.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii