Cale de navigare

Comisia propune măsuri concrete de îmbunătăţire a funcţionării lanţului de aprovizionare cu alimente în UE

28/10/2009 00:00:00

Comisia a convenit asupra unei comunicări care vizează îmbunătăţirea funcţionării lanţului de aprovizionare cu alimente în Europa. Recenta scădere drastică a preţurilor pentru produsele agricole de bază, la care se adaugă menţinerea la un nivel ridicat a preţurilor de consum pentru produsele alimentare, a stârnit îngrijorare în privinţa eficienţei acestui sector crucial al economiei europene.Îmbunătăţirea relaţiilor comerciale între părţile implicate în lanţul de aprovizionare va reprezenta un pas esenţial către eficientizarea lanţului de aprovizionare cu alimente, situaţie de care vor beneficia toate părţile implicate în lanţ, precum şi consumatorii.

     

    Este foarte important ca părţile implicate în lanţul de aprovizionare cu alimente, consumatorii şi responsabilii politici, să ia măsuri de creştere a transparenţei preţurilor de-a lungul lanţului de aprovizionare.Noul instrument european de monitorizare a preţurilor alimentelor reprezintă un pas înainte esenţial în această direcţie,”a declarat Joaquin Almunia, Comisarul European pentru Afaceri Economice şi Monetare.

    Mariann Fischer Boel, Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a adăugat:„După cum indică evoluţiile de dată recentă de pe piaţa produselor lactate, se întâmplă din ce în ce mai des ca între preţul pe care îl obţine fermierul şi preţul plătit de consumator în magazine să nu existe nicio legătură. Împreună cu autorităţile naţionale, ne vom dubla eforturile pentru a asigura funcţionarea eficientă a lanţului de aprovizionare de la fermă la consumator. Voi cere Grupului de experţi la nivel înalt pentru sectorul laptelui să analizeze cu atenţie concluziile acestui raport şi să recomande luarea de măsuri, dacă este cazul. Trebuie să ne asigurăm că fermierii noştri producători de lactate pot obţine venituri decente, atât în prezent, cât şi pe viitor. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul producătorilor de alte produse agricole.”

    Comunicarea de astăzi propune luarea de măsuri concrete de politică la nivel comunitar şi de stat membru, pentru a îmbunătăţi funcţionarea lanţului de aprovizionare cu alimente în Europa.

    Lanţul de aprovizionare cu alimente reuneşte sectoare importante – agricultură, industria agroalimentară şi reţeaua de distribuţie – care reprezintă în total peste 7% din procentajul de ocupare al forţei de muncă în Europa.Aceste sectoare au un impact direct asupra tuturor cetăţenilor, având în vedere că fiecare gospodărie cheltuieşte în medie 16% din venituri pe alimente.Prin urmare, este esenţial ca lanţul de aprovizionare cu alimente să funcţioneze bine pentru a face posibilă furnizarea de produse sigure şi de calitate, la preţuri accesibile.


    Evoluţia preţurilor alimentelor a stârnit în ultimul timp îngrijorări în legătură cu funcţionarea lanţului de aprovizionare cu alimente.Scăderea drastică în 2008 a preţurilor pentru produsele agricole de bază nu s-a concretizat încă în reducerea preţurilor alimentelor, nici la nivel de producător şi nici la nivel de consumator.În ultimele luni, această situaţia a devenit din ce în ce mai evidentă în sectorul produselor lactate.

    Comunicarea identifică tensiuni semnificative în ceea ce priveşte relaţiile contractuale dintre părţile implicate în lanţul de aprovizionare, apărute ca urmare a diversităţii acestora şi a inegalităţii în ceea ce priveşte puterea de negociere.Aceasta subliniază totodată lipsa de transparenţa a preţurilor de-a lungul lanţului de aprovizionare, precum şi volatilitatea crescută a preţurilor pentru produsele de bază.În sfârşit, în comunicare se demonstrează că piaţa internă de alimente este încă fragmentată în funcţie de produse şi de statele membre.

    Pentru a face faţă provocărilor identificate şi pentru a îmbunătăţi funcţionarea lanţului de aprovizionare, Comisia propune:

    -       Promovarea unor relaţii durabile şi bazate pe piaţă între părţile implicate în lanţul de aprovizionare cu alimente:

    -       Comisia va colabora cu statele membre pentru a identifica mai bine practicile contractuale neloiale care rezultă din inegalităţi în ceea ce priveşte puterea de negociere, pentru a creşte gradul de sensibilizare a părţilor implicate şi pentru a facilita notificarea eventualelor abuzuri;

    -       În strânsă colaborare cu autorităţile naţionale în domeniul concurenţei, Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluţia aspectelor legate de concurenţă din cadrul lanţului.

    -       Creşterea transparenţei în ceea ce priveşte lanţul de aprovizionare cu alimente:

    -       Comisia publică astăzi o primă versiune a instrumentului european de monitorizare a preţurilor pentru alimente, care va contribui la o mai bună înţelegere a modului în care evoluează preţurile din acest sector şi invită totodată statele membre să instituie servicii online uşor accesibile de comparare a preţurilor de consum pentru alimente;

    -       Totodată, Comisia instituie o serie de măsuri de îmbunătăţire a activităţii de supraveghere a pieţei produselor derivate din produsele agricole de bază pentru a limita volatilitatea şi speculaţiile.

    -       Promovarea integrării pieţei interne pentru alimente şi a competitivităţii tuturor sectoarelor aparţinând lanţului de aprovizionare cu alimente:

    -       Comisia va revizui o serie de standarde de mediu şi de sisteme de etichetare a originii, susceptibile de a împiedica schimburile comerciale transfrontaliere;

    -       Comisia va examina măsurile care vizează practicile de limitare teritorială a aprovizionării, prin intermediul cărora furnizorii îi „obligă” pe detailişti să se aprovizioneze la nivel local.

    -       În special în sectorul primar, este necesar să se examineze posibilităţile de sporire a puterii de negociere a fermierilor, de exemplu prin înfiinţarea unor organizaţii de producători, respectându-se totodată regulile privind o concurenţă echitabilă.Acest lucru poate fi realizat, de exemplu, atât în contextul politicii de dezvoltare rurală, cât şi în contextul mai larg al PAC post - 2013.

    Până la sfârşitul anului 2010, Comisia va prezenta un raport referitor la progresul acestor propuneri. Dat fiind că implicarea părţilor interesate şi a statelor membre este esenţială pentru succesul acestor iniţiative, Comisia propune extinderea alcătuirii, a statutului şi a mandatului Grupului la nivel înalt pentru concurenţă şi industrie agroalimentară cu scopul de a crea un forum de discuţii pe tema lanţului de aprovizionare cu alimente.

    Această comunicare este rezultatul activităţii depuse de un grup operativ inter-servicii, condus de direcţiile generale AGRI şi ECFIN, în cadrul căruia serviciile comisarilor Kroes şi Kuneva şi-au adus o contribuţie activă.

    Context

    Comisia a urmărit evoluţia preţurilor la alimente, ca parte a unui exerciţiu de monitorizare a pieţei lansat în contextul revizuirii pieţei unice din 2007.În decembrie 2008, Comisia a publicat un raport intermediar cu titlul „Preţurile alimentelor în Europa”, inclusiv o foaie de parcurs care identifică principalele orientări aferente acţiunilor de politică.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii