|
Legislația europeană exercită un impact profund asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor, întreprinderilor și structurilor politice și juridice naționale din Europa. Cercetarea universitară și formarea judiciară sunt necesare pentru dezvoltarea și consolidarea în continuare a tuturor domeniilor din dreptul european, și anume a sectorului civil, penal sau administrativ.
Institutul va contribui la analizarea dificultăților întâmpinate de practicienii din domeniul dreptului, la identificarea unor soluții posibile care să permită o mai bună punere în aplicare a legislației europene și la formularea unor propuneri pentru reforma legislației europene în toate domeniile sale. Acesta va constitui totodată un forum pentru schimburi de opinii și discuții adresat avocaților, cadrelor universitare și practicienilor din domeniu.
Inițiativa înființării unui Institut European de Drept – promovată de către Comisie în planul său de acțiune privind crearea unui spațiu al libertății, securității și justiției pentru cetățenii europeni (IP/10/447) – se inspiră din modelul American Law Institute, un organism neguvernamental care a jucat un rol decisiv în elaborarea Uniform Commercial Code, care facilitează vânzările și alte tranzacții comerciale în cele 50 de state ale SUA.
Pe lângă consolidarea cercetării juridice europene, Comisia intenționează să intensifice formarea practicienilor din domeniul dreptului în ceea ce privește utilizarea și aplicarea dreptului european în practică. Prin urmare, aceasta are în vedere prezentarea în toamnă a unui plan de acțiune cuprinzător pentru formarea judiciară europeană.
|