|
În septembrie 2008, Curtea de apel Bucureşti a suspendat decizia luată cu o lună înainte de premierul României de a-l înlocui pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.În urma hotărârii judecătoreşti, preşedintele Autorităţii ar fi trebuit să fie reinstalat în funcţie. Cu toate acestea, hotărârea nu a fost aplicată, deoarece chiar în ziua în care a fost făcută publică Guvernul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a decis restructurarea şi redenumirea autorităţii naţionale de reglementare, precum şi numirea unui nou preşedinte. Acest lucru a anulat efectele hotărârii judecătoreşti.
Comisia a transmis două scrisori administrative, datate 19 septembrie, respectiv 14 octombrie 2008, pentru a atrage atenţia Guvernului României asupra gravităţii situaţiei. Cu toate acestea, nu s-a primit un răspuns satisfăcător la aceste scrisori. În consecinţă, Comisia a transmis României o notificare de punere în întârziere, prima etapă a procedurii de infringement, conform articolului 226 din Tratatul CE.
Comisia consideră că este crucial să se evite o nouă restructurare pripită a autorităţii de reglementare în telecomunicaţii din România şi să se identifice o soluţie instituţională mai durabilă, care să reflecte integral, în litera şi spiritul lor, reglementările UE privind independenţa autorităţilor de reglementare.
În 2006, chiar înainte de aderarea României la UE, guvernul a mai reorganizat autoritatea de reglementare prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Se împiedica astfel aplicarea unei hotărâri judecătoreşti care impunea reinstalarea în funcţie a preşedintelui autorităţii, demis de către premier în 2005.
|