Cale de navigare

Marea majoritate a europenilor, preocupaţi de impactul asupra mediului al produselor pe care le cumpără

29/07/2009 00:00:00

Patru din cinci europeni spun că ţin seama de impactul asupra mediului al produselor pe care le cumpără, arată un sondaj Eurobarometru publicat astăzi. Preocuparea pentru mediu este maximă în Grecia, unde peste 9 din 10 persoane întrebate au afirmat că influenţa produselor asupra mediului joacă un rol important în achiziţiile pe care le fac. Potrivit aceluiaşi sondaj, jumătate dintre europeni cred ce spun producătorii despre performanţele ecologice ale mărfurilor lor, dar jumătate nu cred. Aproape jumătate apreciază că modul cel mai potrivit de a promova produsele ecologice ar fi de a le taxa mai puţin, ridicând în schimb taxele la produsele dăunătoare mediului. Majoritatea respondenţilor găsesc că detailiştii trebuie să se implice în promovarea produselor ecologice şi se pronunţă în favoarea impunerii obligatorii a etichetelor care indică amprenta de carbon.

    „Bătălia împotriva schimbărilor climatice trebuie purtată pe toate fronturile şi fiecare trebuie să contribuie”, a declarat comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas. „Nu este numai răspunderea firmelor şi a guvernelor; consumatorii au şi ei un rol de jucat. Cumpărând produse care nu afectează mediul şi clima, fiecare consumator dă un semnal corect producătorilor care, la rândul lor, reacţionează producând produse mai ecologice.”

    Impactul produselor asupra mediului contează

    O imensă majoritate a europenilor (83%) susţin că impactul unui produs asupra mediului are un rol important în deciziile lor de cumpărare, informează sondajul Eurobarometru cu privire la atitudinea europenilor faţă de producţia şi consumul sustenabile, ale cărui rezultate au fost publicate astăzi. Grecii sunt cei mai înclinaţi (92%) să ia în calcul impactul produselor pe care le cumpără asupra mediului, iar cehii sunt cei mai puţin interesaţi de acest aspect (62%).

    Opinii împărţite asupra declaraţiilor firmelor despre performanţele ecologice ale produselor

    Europenii s-au arătat împărţiţi în tabere egale în ceea ce priveşte afirmaţiile producătorilor despre impactul produselor lor asupra mediului. Astfel, 49% dintre cei intervievaţi cred în aceste afirmaţii, în timp ce 48% nu cred. Marea majoritate a olandezilor (78%) le dau crezare, faţă de numai 26% dintre bulgari – cei mai neîncrezători.

    Taxe mai mari pe produsele dăunătoare mediului, mai mici pe produsele ecologice

    Circa 46% din cetăţenii UE consideră că, pentru a promova produsele ecologice, cel mai bun mijloc ar fi de a reduce taxele la aceste produse şi de a le majora la produsele nocive pentru mediu. Britanicii sunt cei mai favorabili acestui sistem de dublă taxare. Dintre maltezi, în schimb, doar 28% îl susţin, majoritatea estimând că ar fi de ajuns să se diminueze taxele la produsele care respectă mediul.

    Rolul important al detailiştilor în promovarea produselor ecologice

    Persoanele intervievate s-au pronunţat masiv în favoarea implicării comercianţilor cu amănuntul în promovarea produselor care respectă mediul. Aproximativ jumătate dintre cetăţenii UE (49%) apreciază că detailiştii ar trebui să mărească vizibilitatea acestor produse pe rafturi sau să creeze un colţ „verde” în magazine. O treime dintre europeni (31%) cred că serviciul cel mai mare pe care îl pot face comercianţii este de a-i informa mai bine pe consumatori cu privire la produsele ecologice.

    Sprijin masiv pentru amprenta de carbon pe etichete

    Ceva mai puţin de jumătate din europeni dau mare importanţă etichetelor ecologice atunci când cumpără şi numai unul din zece este de părere că acestea ar trebui să menţioneze emisia totală de gaze cu efect de seră pe care o implică un produs. Cu toate acestea, circa 72% cred că, în viitor, etichetele indicând amprenta de carbon a produselor ar trebui să devină obligatorii. Părerile pe această temă diferă mult de la un stat membru la altul: cehii sunt cel mai puţin în favoarea acestor etichete (47%), în timp ce grecii sunt cei mai mari suporteri (90%).

    Etichetele cu amprenta de carbon ar menţiona cantitatea totală de gaze cu efect de seră, inclusiv dioxidul de carbon, emise pe toată durata de viaţă a produsului, de la producţie la eliminare. În prezent, nu există un astfel de sistem de etichetare la nivel european, dar la consiliul din decembrie 2008 miniştrii mediului au solicitat Comisiei să studieze introducerea etichetelor cu amprenta de carbon.

    Context: Planul de acţiune al UE privind consumul şi producţia sustenabile

    În iulie 2008 Comisia a prezentat un plan de acţiune conţinând o serie de propuneri privind consumul şi producţia sustenabile, care va contribui la ameliorarea performanţelor ecologice ale produselor şi va impulsiona cererea de bunuri şi de tehnologii de producţie sustenabile. În acelaşi timp, planul vrea să încurajeze industria UE să valorifice ocaziile de a inova.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii