Cale de navigare

Lansarea ediţiei de toamnă a Eurobarometrului de Opinie Publică

20/01/2009 00:00:00

Cum se manifestă optimismul românilor în timp de criză? Când şi cum a început aceasta să fie resimţită în România? Care sunt principalele îngrijorări care îi framântă pe români, comparativ cu ceilalţi cetăţeni europeni? Care sunt ţările din UE cele mai asemănătoare României sau cele mai diferite de ea? În care din regiunile României sunt oamenii mai satisfăcuţi de propria viaţă? Etc.

    Dl. Niculae Idu, şeful Reprezentanţei CE în România şi dl. Dumitru Sandu, editor al raportului naţional

    Răspunsurile la aceste întrebări şi multe alte date sunt cuprinse în raportul naţional asociat ediţiei de toamnă a Eurobarometrului de Opinie Publică, realizat la cererea Comisiei Europene. Sondajul a avut în vedere, pentru analiză, datele culese în luna octombrie 2008 pe baza unui eşantion reprezentativ la nivel naţional, format din 1053 persoane, cu vârsta de 15 ani şi peste. Marja de eroare a acestui eşantion a fost de +/- 3.1%.

    Galerie foto

    Doamna Daniela Roşca, ofiţerul de presă al Reprezentanţei CE în România, dl. Niculae Idu şi dl. Dumitru Sandu

    Doamna Daniela Roşca, ofiţerul de presă al Reprezentanţei CE în România, dl. Niculae Idu şi dl. Dumitru Sandu

    Pagini Utile

    • Raportul naţional integral

      Pentru a consulta raportul naţional apăsaţi aici pdf - 3 MB [3 MB] .

       

    • Documentul de sinteză al raportului

      Documentul de sinteză poate fi descărcat de aici pdf - 717 KB [717 KB] .

       

    • Prezentarea raportului Eurobarometru 70

      Prezentarea susţinută de dl. Dumitru Sandu, editor al raportului naţional, poate fi consultată aici pps_win7 - 750 KB [750 KB] .

       

    • Pagina de internet a Comisiei Europene dedicată sondajelor Eurobarometru

      http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm

       

    • Persoană de contact

      Roxana Morea, Reprezentanţa CE în România, tel: 0212035432, e-mail: roxana.morea@ec.europa.eu

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii