Cale de navigare

Nota informativă a Curţii de Conturi Europene privind Raportul special nr.°10/2009 „Acţiunile de informare şi de promovare pentru produsele agricole”

08/07/2009 00:00:00

Uniunea Europeană desfăşoară şi cofinanţează acţiuni de promovare a produselor agricole încă de la începutul anilor ‘80. Începând cu anul 1999, mecanismele existente în cadrul diferitelor organizări comune ale pieţei (OCP) au fost regrupate în cadrul unui mecanism unic. Acţiunile de informare şi de promovare sunt, în esenţă, realizate sub forma unor programe cu o durată între unu şi trei ani, cofinanţate în proporţie de maxim 50 % de către Uniunea Europeană, care vizează atât piaţa internă, cât şi ţările terţe. Aceste acţiuni pot fi în special acţiuni de relaţii publice, de promovare sau de publicitate, care să evidenţieze atuurile produselor comunitare, în special sub aspectul calităţii, al igienei, al siguranţei alimentare, al valorii nutritive, al etichetării, al bunăstării animalelor şi al protecţiei mediului.

    În special ca urmare a unei solicitări din partea unor deputaţi din Parlamentul European, Comisia desfăşoară în prezent o examinare aprofundată a acestui mecanism, examinare care ar putea conduce la o majorare semnificativă a bugetului alocat pentru acţiunile de informare şi de promovare.

    În 2008, Curtea a examinat eficacitatea acestor acţiuni de informare şi de promovare, precum şi regularitatea cheltuielilor aferente. Acest audit a fost efectuat la nivelul serviciilor Comisiei şi în trei state membre care se numără printre ţările în principal vizate de aceste măsuri.

    Curtea formulează, în raport, următoarele concluzii şi recomandări:

    •                    Comisia a demarat în urmă cu câţiva ani un proces de îmbunătăţire a mecanismului de gestiune şi de control al cheltuielilor legate de acţiunile de informare şi de promovare pentru produsele agricole. Acest proces a permis deja obţinerea unor rezultate pozitive în anumite domenii, însă este în continuare nevoie să fie consolidat şi aprofundat.

    •                    Sistemul existent nu permite măsurarea eficacităţii acestei politici. Impactul acesteia, deşi este probabil pozitiv, este în prezent dificil de măsurat. Ar trebui să se precizeze obiectivele şi ar trebui să se introducă indicatori de performanţă adecvaţi, asigurându-se în acelaşi timp coerenţa între deziderate şi bugetele alocate. Ar trebui să existe o procedură oficială de consultare între toate părţile interesate, cu scopul de a contribui la definirea unei strategii globale şi de a asigura într-o mai bună măsură complementaritatea cu diferitele acţiuni de promovare existente.

    •                    Comisia a devenit mai selectivă în ceea ce priveşte aprobarea programelor cofinanţate. Aceste progrese trebuie continuate, în special în ceea ce priveşte informaţiile care trebuie furnizate referitor la impactul estimat al programului şi la metoda de măsurare a acestuia. Statele membre ar trebui de asemenea să continue să fie mai selective.

    •                    În ceea ce priveşte implementarea programelor şi regularitatea cheltuielilor, eforturile ar trebui îndreptate în primul rând spre controlul, în continuare prea limitat, al procesului de selecţie a organismelor însărcinate cu punerea în aplicare, organisme care joacă un rol-cheie. Procedurile de monitorizare ulterioară a cheltuielilor de către Comisie au fost îmbunătăţite, însă în anumite state membre există în continuare deficienţe de control semnificative. Acestea ar trebui să facă obiectul unei monitorizări pentru a se asigura o remediere mai rapidă a acestor puncte slabe.

    Comisia desfăşoară în prezent o examinare aprofundată a acestui mecanism. Această examinare ar putea conduce în special la o propunere de majorare semnificativă a bugetului pentru informare şi promovare. Din acest motiv, Curtea recomandă ca aceste îmbunătăţiri să fie efectuate în cel mai scurt timp posibil.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii