|
Cum vor fi compensate pierderile producătorilor de legume români ?
Pentru România, piaţa de export, mai ales pe relaţia Germania, s-a topit zilele din urmă, afectând şansele de creştere ale unui sector care tocmai începea să se pună pe picioare.
Sunt bucuros aşadar să pot face maximul posibil în regulile europene, inclusiv activând-o pe cea de maximă urgenţă, aşa-zisul 'articol de criză' din regulamentul organizării unice de piaţă. Compensaţiile se vor adresa atât producătorilor organizaţi - din păcate, în Romania există o singură organizaţie în zona Bucureşti-Ilfov - cât şi celor care până acum nu s-au organizat. Pentru a putea beneficia de sprijin însă, şi unii şi alţii, ca şi ministerul agriculturii, trebuie să ia câteva măsuri de urgenţă. Organizaţia de producători existentă trebuie să introducă şi ministerul să notifice la Comisia Europeana imediat mecanismul numit al 'retragerii de pe piata', baza legală a despăgubirilor.
Producatorii neorganizati trebuie sa semneze contracte de retragere de pe piaţă cu organizaţia de producători existentă - cum am spus, în România este una singura. Ministerul agriculturii lucrează deja pentru a-i sprijini, respectiv pentru a elabora eventualele norme metodologice care să încadreze retragerea de pe piaţă. Producătorii trebuie să ştie că retragerea de pe piaţă presupune o compensaţie la kilogram, deci trebuie să existe o evidenţă a ceea ce se retrage, şi cum se retrage. O soluţie bună este retragerea în vederea distribuirii gratuite, în scopuri caritabile, spitale, penitenciare. Pentru acest tip de retragere compensaţia europeană este dublă. Este bine ca producătorii să îi consulte pe colegii lor din străinătate care au mai multă experienţă cu retragerea de pe piaţă, şi pe viitor să nu mai ignore mecanismele de gestionare a riscurilor atunci cand îşi gândesc programele de acţiuni finanţate de UE. Lumea, şi deci pieţele, nu sunt niciodata perfect sigure.
|