Cale de navigare

Cinci întreprinderi mari din domeniul înaltei tehnologii se angajează să promoveze mai susţinut „Cyber-Cenuşăresele”

03/03/2009 00:00:00

În contextul actual al crizei financiare mondiale, locurile de muncă din sectoare ale tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), precum telecomunicaţiile şi internetul constituie surse sigure de creştere economică şi sunt esenţiale pentru relansarea economiei.Cu toate acestea, competitivitatea UE depinde de atragerea şi menţinerea în lucrătorilor calificaţi, inclusiv a femeilor, în sectorul înaltelor tehnologii în special.Dar, deşi în UE se aşteaptă până în 2010 un deficit de aproximativ 300 000 de ingineri calificaţi, femeile reprezintă mai puţin de un specialist IT din cinci.Comisia Europeană a reacţionat în 2007 încurajând întreprinderile din domeniul telecomunicaţiilor şi internetului să atragă mai multe "Cyber-Cenuşărese” – femei cu pregătire profesională în domeniul TIC.Ca urmare a acestui demers, cinci mari societăţi din domeniul TIC vor semna astăzi un Cod de bune practici privind femeile şi TIC.Acestea se angajează să-şi intensifice eforturile astfel încât locurile de muncă din domeniul tehnic să devină mai atractive pentru femei şi să utilizeze mai eficient potenţialul feminin, promovându-l în sectorul TIC.

    „Semnarea acestui Cod de bune practici constituie prima etapă a atragerii tinerelor spre locurile de muncă din domeniul înaltelor tehnologii şi a sporirii numărului de femei care activează în sectorul TIC. Felicit societăţile care demonstrează astăzi curaj şi convingere angajându-se să respecte acest cod, care va îmbogăţi sectorul TIC conferindu-i un caracter mai agreabil pentru femei", a declarat comisarul UE pentru telecomunicaţii, Viviane Reding.„Cu toate acestea, în sectorul TIC de abia începe să se remarce faptul că acest aspect este deosebit de important şi că este esenţial să se atragă forţa de muncă feminină şi să se pună capăt deficitului de specialişti calificaţi cu care ne confruntăm în Europa.Sectorul TIC din Belgia se confruntă în prezent cu un deficit de 10 100 de persoane calificate în domeniul IT, în Polonia deficitul ajunge la 18 300, în Italia la 2 800, în Franţa la 4 300, în Spania la 41 800, iar în Germania chiar la 87 800!Fac apel la toate societăţile din sectorul TIC să urmeze acest exemplu şi să semneze Codul de bune practici privind femeile şi TIC până la sfârşitul acestui an."

    Astăzi comisarul Reding a asistat la semnarea Codului de bune practici privind femeile şi TIC de către cinci societăţi europene şi multinaţionale:ALCATEL-LUCENT, IMEC, ORANGE-FRANCE TELECOM GROUP, MICROSOFT şi MOTOROLA.Evenimentul reprezintă finalizarea consultărilor lansate în acest sector de activitate de către comisarul Reding în 2008, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii (IP/08/392).Scopul codului este de a atrage tinerele din licee sau din universităţi spre studii în domeniul înaltelor tehnologii, precum şi de a promova femeile care lucrează deja în acest sector, prin intermediul următoarelor acţiuni:

    -       crearea unor laboratoare sau cluburi de informatică pentru tinere unde acestea să poată câştiga mai multă încredere în utilizarea TIC, creând site-uri web, mixând muzică sau realizând reviste on-line.IMEC, Motorola, Orange şi Microsoft, semnatare ale codului, dispun deja de laboratoare tehnologice pentru tinere, precum şi de tabere de vară cu tematici din domeniul tehnologiei.Astfel de cluburi există, de asemenea, în Regatul Unit şi în Germania.

    -       realizarea unor programe tutoriale pe perioada concediilor de maternitate, asemănătoare celor oferite de Motorola de exemplu, pentru a ajuta femeile care şi-au întrerupt activitatea pentru creşterea copilului să rămână la curent cu cele mai recente evoluţii în domeniul tehnologic.

    -       ajutor practic în vederea stabilirii unui echilibru între viaţa de familie şi viaţa profesională.Unele societăţi, de exemplu IMEC, le propun deja salariatelor programe de lucru flexibile şi posibilitatea de a munci acasă.

    -       forumuri şi reţele privind TIC, pentru femei, care să le ofere sprijin atunci când îşi caută un loc de muncă, precum şi consultanţă şi tutoraj.Alcatel Lucent oferă servicii de sprijin în carieră femeilor cu potenţial important de dezvoltare a competenţelor pentru a le facilita o evoluţie mai rapidă în cariera profesională.De asemenea, Microsoft şi Motorola au implementat programe complete dedicate susţinerii femeilor în exercitarea funcţiilor de conducere.

    -       stabilirea de obiective privind recrutarea şi promovarea femeilor cu potenţial profesional TIC la toate nivelurile şi monitorizarea realizării acestor obiective.Orange, semnatară a codului, favorizează recrutarea femeilor menţinând deschisă procedura de prezentare a candidaturilor până când se înscrie cel puţin o femeie. 

    Comisia Europeană va monitoriza îndeaproape implementarea acestui cod şi va efectua o evaluare a acestuia peste un an.„Este necesar ca astfel de bune practici să fie completate prin stabilirea unor obiective precise.Consolidarea reprezentării feminine în consiliile de administrare ale societăţilor din domeniul TIC este una din modalităţile prin care se poate realiza acest lucru”, a spus comisarul Reding.„În prezent, numai 7% din membrii consiliilor de administraţie din 116 mari societăţi din domeniul TIC sunt femei.Obiectivul nostru este prin urmare de a dubla aceste efective până în 2015.”

    Context:

    Pentru ca potenţialului feminin european în sectorul TIC să fie mai bine cunoscut, comisarul Reding a lansat în 2007 iniţiativa „shadowing” (IP/07/305) care se organizează în prezent în fiecare an.În cadrul acţiunii „shadowing”, un anumit număr de tinere pot însoţi o femeie de succes din sectorul TIC (inginer, director sau politician) pe parcursul unei zile obişnuite de muncă, se pot întâlni cu experţi în TIC, atât bărbaţi, cât şi femei, şi îşi pot forma o idee despre ceea ce înseamnă activitatea în acest sector.În 2008, la iniţiativa „shadowing” (IP/08/392) au participat peste 100 de tinere.

    În octombrie 2008, la Reuniunea mondială a Forumului femeilor privind economia şi societatea de la Deauville, comisarul Reding s-a întâlnit cu alţi lideri de sex feminin din politică şi din industrie şi a lansat un apel pentru promovarea forţei de muncă feminine în sectorul TIC (iniţiativa „Cyber-Cenuşărease”, MEMO/08/631).

    Semnarea de astăzi a Codului de bune practici privind femeile şi TIC a fost urmată de conferinţa „Cyberellas are IT!”, organizată la Bruxelles, în cadrul căreia comisarul Reding a prezentat un videoclip despre iniţiativa „shadowing” desfăşurată la Lyon în noiembrie 2008.Videoclipul „ICT is wicked” va fi distribuit în şcolile din toată Europa şi este disponibil on-line: http://212.68.215.195/europa/shadowingday09.wmv

    Pagini Utile

    • Mai multe informaţii

      www.ec.europa.eu/itgirls

       

    • Discursul comisarului european pentru societate informaţională şi mass-media, Viviane Reding

      Fragmente din discursul susţinut de comisarul Reding cu ocazia semnării codului de bune practici, cu traducere simultană în limba română, pot fi urmărite pe pagina de internet a EbS.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii