Cale de navigare

Plecarea la studii în străinătate – Comisia lansează o consultare publică privind oportunităţile de mobilitate pentru tineret

08/07/2009

Comisia Europeană a publicat astăzi o Carte verde cu privire la „Promovarea mobilităţii educaţionale a tineretului”, în scopul de a iniţia o dezbatere asupra celei mai bune modalităţi de a spori oportunităţile oferite tineretului din Europa de a-şi dezvolta cunoştinţele şi aptitudinile prin plecarea la studii în străinătate. Petrecerea unei perioade de timp într-o altă ţară pentru a studia, a se forma, a efectua stagii sau activităţi benevole reprezintă una din căile fundamentale pe care tinerii îşi pot consolida viitoarele şanse de angajare, precum şi propria lor dezvoltare personală. Prin această Carte verde, Comisia lansează o consultare publică deschisă până la 15 decembrie 2009. Răspunsurile vor fi colectate prin intermediul unui chestionar online şi sub formă de comunicări scrise.

    Făcând comentarii pe marginea acestei Cărţi verzi, Comisarul European pentru educaţie, formare, cultură şi tineret, Ján Figel', a explicat că „mobilitatea educaţională este favorabilă pentru persoane, pentru şcoli, universităţi şi instituţii de formare şi pentru societate în ansamblu. Aceasta contribuie la constituirea aptitudinilor, a cunoştinţelor lingvistice şi a competenţelor interculturale şi sporeşte capacitatea persoanelor şi organizaţiilor de a inova şi de a intra în concurenţă la nivel internaţional. Avem nevoie să încurajăm mobilitatea, astfel încât plecarea la studii în străinătate să devină o regulă şi nu o excepţie. Acest lucru este important, atât pentru soliditatea şi durabilitatea redresării economice a Uniunii Europene, cât şi pentru coeziunea socială a societăţilor europene în secolul al 21-lea.”

    Situaţia actuală

    UE deţine o experienţă îndelungată în sprijinirea tineretului prin intermediul unor programe şi iniţiative diverse.În cei 22 de ani de existenţă, programul Erasmus, de exemplu, a sprijinit 2 milioane de studenţi în efectuarea unor părţi din perioadele lor de studii sau de stagii în străinătate. Dar sprijinul UE acoperă o gamă mai largă de domenii, cuprinzând, de asemenea, educaţia superioară în domeniul afacerilor, cercetarea, formarea profesională şi ucenicia, educaţia secundară, schimburile între tineret şi voluntariatul, sfera culturală, tinerii antreprenori şi societatea civilă.   

    În plus, Comisia Europeană a contribuit la elaborarea unui număr de dispozitive care să faciliteze plecarea tinerilor la studii în străinătate, care includ Europass şi Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS) pentru învăţământul superior.

    În ansamblu, programele, dispozitivele şi iniţiativele actuale privind mobilitatea oferă asistenţă tinerilor europeni într-o gamă largă de situaţii şi contexte.Cu toate acestea, plecarea la studii în străinătate rămâne încă o excepţie, mai degrabă decât o regulă, şi este mai accesibilă anumitor categorii, cum sunt studenţii, decât altora, cum sunt elevii şcolilor profesionale şi ucenicii. În 2006, în jur de 310 000 de tineri au plecat la studii în străinătate cu sprijinul programelor europene. Aceasta reprezintă abia 0,3% din categoria de vârstă a celor de 16-29 de ani din UE, ceea ce ilustrează faptul că s-ar putea face mult mai mult în acest domeniu.

    Cartea verde – descoperirea strategiei adecvate

    În ultimii ani, au avut loc în cercurile de experţi şi la nivel politic, numeroase dezbateri şi reflecţii privind beneficiile mobilităţii educaţionale.  Comisia consideră că a sosit timpul unei dezbateri publice pe scară largă asupra acestei chestiuni.Astfel, Comisia răspunde, de asemenea, unei cereri din partea Consiliului de Miniştri din noiembrie 2008, care invita statele membre şi Comisia să promoveze în continuare conceptul de mobilitate pentru toţi tinerii, în diferite contexte educaţionale, cum sunt şcoala, învăţământul superior, învăţământul profesional, stagiile, ucenicia sau activitatea benevolă.

    Consultare publică

    Cartea verde pune o serie de întrebări şi aşteaptă reacţii asupra unor chestiuni cum sunt:

    •         Cum putem convinge mai mulţi tineri să plece în străinătate pentru a dobândi cunoştinţe, aptitudini şi experienţe noi ?

    •         Care sunt obstacolele în calea mobilităţii pe care trebuie să le depăşim ?

    •         Cum puteam face ca toate părţile interesate – Comisia, statele membre, regiunile, instituţiile de învăţământ şi de formare, ONG-urile – să-şi unească forţele într-un nou parteneriat pentru mobilitate educaţională?

    Perioada de consultare expiră la 15 decembrie 2009. Comisia va evalua ulterior reacţiile şi va pregăti o propunere de măsuri practice.

    Comisia invită toate părţile interesate să facă observaţii cu privire problemele ridicate în cartea verde şi să-şi adreseze comentariile prin e-mail la adresa  eac-green-paper-mobility@ec.europa.eu sau prin poştă la adresa:

    Cartea verde

    DG EAC/B3

    MADO 11/14

    European Commission

    B-1049 Bruxelles

    Cu începere de la 15 iulie, un chestionar cu opţiuni multiple este disponibil online la adresa:

    http://ec.europa.eu/dgs/education_culture/consult/index_en.html

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii