Cale de navigare

Schimbările climatice: UE, MTV şi Backstreet Boys mobilizează tinerii înaintea Conferinţei ONU de la Copenhaga

05/10/2009

Astăzi, Comisia Europeană şi MTV Networks International au anunţat artistul pentru cel de-al treilea şi ultimul concert din cadrul campaniei "Play to Stop – Europe for Climate":Backstreet Boys.Trupa va concerta în data de 7 decembrie la Copenhaga în faţa a sute de tineri, eveniment ce va coincide cu ziua deschiderii Conferinţei ONU privind schimbările climatice.

    „Îmi exprim speranţa ca liderii mondiali să încheie un acord global corect şi ambiţios care să ne orienteze într-un mod hotărât pe calea dezvoltării durabile. Datorăm acest lucru copiilor noştri şi generaţiilor care vor urma”, a declarat Margot Wallström, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

    Lansată în iulie 2009, campania „Play to Stop” vizează 11 state membre ale UE şi se constituie din videoclipuri, transmisiuni pe internet, jocuri şi materiale editoriale privind schimbările climatice, precum şi trei concerte ale unor mari vedete internaţionale.

    După concertele Moby de la Stockholm din 20 august şi Editors de la Budapesta din 19 septembrie, ultimul concert din cadrul campaniei „Play to Stop” îi prezintă pe Backstreet Boys. Campania vizează sensibilizarea tinerilor cu privire la pericolul schimbărilor climatice şi la importanţa pregătirii unui răspuns la nivelul Uniunii Europene înainte de Conferinţa ONU privind schimbările climatice.

    „Nicio ţară nu va fi cruţată de efectele schimbărilor climatice, iar generaţiile viitoare vor fi cele mai afectate”, a declarat Antonio Campo Dall'Orto, vice-preşedinte executiv al Music Brands, pentru MTV Networks International.„Iată de ce MTV consideră că este fundamentală comunicarea pentru a transmite informaţii privind gravitatea problemei şi pentru a combate comportamentele care agravează situaţia în ceea ce priveşte schimbările climatice. Suntem mândri să putem sprijini activităţile UE în favoarea mediului prin campania sa „Play to stop - Europe for Climate'”.

    Pe perioada campaniei, tinerii sunt încurajaţi să facă schimb de opinii privind schimbările climatice şi modul de protejare a mediului pe situl web al campaniei „Play to Stopwww.mtvplay4climate.eu

    Context: Acţiunile UE în ceea ce priveşte schimbările climatice

    Obiectivul Conferinţei ONU de la Copenhaga din decembrie este de a realiza un nou acord mondial privind schimbările climatice pentru a continua Protocolul de la Kyoto, care expiră în 2012. Este necesar să se acţioneze rapid: destabilizarea climatului constituie deja o realitate; orice amânare a realizării acordului va întârzia inevitabil acţiunile la nivel mondial, va accentua efectele negative ale schimbărilor climatice şi va creşte costurile intervenţiilor corectoare.

    Uniunea Europeană joacă deja un rol important în lupta la nivel mondial împotriva schimbărilor climatice. În decembrie 2008, UE a adoptat o politică integrată privind energia şi schimbările climatice, cu obiective ambiţioase pentru anul 2020. Se speră că această politică va aduce Europa pe calea cea bună – către un viitor durabil cu o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, bazată pe un consum redus de energie prin:

    -       reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% (30% dacă se ajunge la un acord internaţional)

    -       reducerea consumului de energie cu 20% prin creşterea eficienţei energetice

    -       satisfacerea a 20% din nevoile noastre energetice din surse regenerabile.

    Campania „Play to Stop – Europe for Climate” se desfăşoară în Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, România, Suedia şi Regatul Unit.Cele 11 ţări vizate sunt reprezentate de celebrităţi în calitate de ambasadori naţionali care promovează eforturile împotriva schimbărilor climatice.Printre aceştia se numără jucătoarea de tenis bulgară Magdalena Maleeva, cântăreaţa cehă Aneta Langerová, cântăreaţa daneză Anna David, actorul francez Paslac Légitimus, actorul german Tobias Schenke, campionul maghiar la aerobic Attila Katus, vedeta italiană de televiziune Paola Maugeri, prezentatorul polonez Michal Piróg şi activistul pentru mediu român Şerban Miron Copot.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii