Cale de navigare

Castraveţii curbaţi revin pe tarabe: fructele şi legumele „strâmbe”, din nou în vânzare de la 1 iulie

30/06/2009

Normele Uniunii Europene care reglementează dimensiunea şi forma a numeroase fructe şi legume vor înceta să se aplice de mâine, când se vor abroga standardele specifice de comercializare pentru 26 de tipuri de fructe şi legume.Iniţiativa Comisiei de a renunţa la aceste standarde reprezintă un element major în eforturile sale continue de raţionalizare şi simplificare a normelor comunitare şi de reducere a birocraţiei. Standardele de comercializare vor rămâne în vigoare pentru 10 tipuri de fructe şi legume, printre care merele, căpşunile şi roşiile. Însă chiar şi în cazul acestora, pentru prima dată statele membre pot autoriza magazinele să vândă produse care nu respectă standardele, atât timp cât etichetarea lor permite deosebirea de categoriile „extra”, „I” şi „II”. Altfel spus, noile norme vor permite autorităţilor naţionale să autorizeze vânzarea tuturor fructelor şi legumelor, indiferent de dimensiune şi formă.

    „Ziua de 1 iulie marchează întoarcerea pe tarabe a castraveţilor curbaţi şi a morcovilor noduroşi”, a declarat Comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Mariann Fischer Boel. „Vorbind mai serios, este un exemplu concret al eforturilor noastre de reducere a birocraţiei inutile. Nu este nevoie ca astfel de chestiuni să fie reglementate la nivelul UE. Este mult mai bine ca ele să fie lăsate la latitudinea operatorilor de pe piaţă. Datorită acestor schimbări, consumatorii vor avea posibilitatea de a alege dintr-o gamă de produse cât mai largă cu putinţă.Nu are sens să aruncăm produse perfect consumabile doar pentru că nu au dimensiunea şi forma corectă”.

    În timpul negocierilor din 2007 cu privire la reforma organizării comune a pieţei fructelor şi legumelor, Comisia s-a angajat să reducă birocraţia inutilă prin renunţarea la o serie de standarde de comercializare pentru fructe şi legume. Schimbările care vor intra în vigoare mâine înseamnă abrogarea acestor standarde pentru 26 de produse: caise, anghinare, sparanghel, pătlăgele vinete, avocado, fasole, varză de Bruxelles, morcovi, conopidă, cireşe, dovlecei, castraveţi, ciuperci de cultură, usturoi, alune în coajă, varză de iarnă, praz, pepene galben, ceapă, mazăre, prune, ţelină pentru peţiol şi frunze, spanac, nuci în coajă, pepene verde şi andive.

    Vor rămâne în vigoare standardele specifice de comercializare pentru 10 produse care reprezintă 75% din valoarea comerţului comunitar: mere, citrice, kiwi, lăptuci, piersici şi nectarine, pere, căpşuni, ardei graşi, struguri de masă şi roşii.Statele membre pot scuti însă şi aceste produse de la aplicarea standardelor, dacă sunt vândute în magazine cu o etichetă corespunzătoare. Practic, aceasta înseamnă că un măr care nu respectă standardele poate fi vândut totuşi în magazine cu condiţia să fie etichetat cu menţiunea „produs destinat prelucrării" sau cu o menţiune echivalentă.

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii