Cale de navigare

Vasile Puşcaş: "Românii utilizează canalul libertăţii de mişcare al pieţei interne şi se duc să caute standardele europene acolo unde ele funcţionează cu adevărat"

16/11/2010 00:00:00

Invitat la masa rotundă având ca temă extinderea Uniunii Europene, prof. Vasile Puşcaş, fost negociator-şef al României în perioada de pregătire a aderării, a acordat un interviu pentru pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

    Vasile Puscas1.   În ce priveşte extindere viitoare a Uniunii Europene, care dintre ţările cu potenţial în acest sens consideraţi că va aduce un impact mai semnificativ asupra Uniunii, din mai multe puncte de vedere – economic, geo-strategic etc.

    Decizia Consiliului este ca Balcanii de Vest, ca potenţial geo, să-i spunem, să fie luaţi în considerare, şi după cum se vede atenţia care s-a dat Croaţiei, dar şi celorlalte state din grup, demonstrează că Uniunea Europeană avansează în această direcţie. Dar aici aş adăuga evoluţia Serbiei, care vine, să spunem, după enumerarea de la Thessalonik şi care practic demonstrează că procesul acesta de extindere nu este unul dogmatic, birocratic, ci în funcţie de evoluţia fiecărei ţări, aceasta poate avansa spre momentul în care să finalizeze negocierile şi să intre în Uniunea Europeană. La ora actuală, UE are deja un design mult mai bine conturat din punct de vedere geo-politic şi geo-strategic, şi acest fapt arată insistenţa care se acordă zonei Balcanilor de Vest.

    2.  În privinţa Serbiei, de curând Consiliul de Miniştri a recomandat Comisiei Europene să analizeze candidatura Serbiei. Consideraţi că are o perspectivă reală aderarea Serbiei la Uniune?

    Da, eu sunt convins că Belgradul a conştientizat, nu numai din punct de vedere economic-financiar, dar chiar din punctul de vedere al unor orgolii politice, că şansele sale sunt mai mari în interiorul UE decât în afara acesteia. Eu sunt convins că Belgradul va avansa foarte repede, ştiindu-se că dacă îşi pun un proiect în faţă şi sunt foarte determinaţi să-l facă, îl şi realizează. Eu cred că Serbia, în momentul în care intră, haideţi să-i spunem, în acel “to do list” al pregătirii sistematice pentru aderare, va avansa foarte repede.

    3.  Din punct de vedere economic, ţinând cont şi de realităţile actuale, credeţi că extinderea Uniunii este o soluţie, sau o povară?

    Nu, extinderea nu este o povară. Extindere este un proces pe care Uniunea Europeană îl gestionează şi el este dependent din punctul de vedere al intensităţilor acestei gestionări de situaţia economică. Aşa a fost cazul cu toate cele cinci valuri de aderări, şi aşa va fi şi în continuare. Este evident pentru toată lumea că acum, atât instituţiile comunitare, cât şi majoritatea statelor membre sunt interesate să se ajungă la o stabilitate funcţională şi performantă a structurilor UE după Tratatul de la Lisabona. Actualele frământări legate de rediscutarea acestui tratat, după părerea mea, nu sunt un semn favorabil accelerării procesului de extindere.

    4.  Credeţi că cetăţenii români se simt pe deplin europeni în momentul de faţă?

    Cetăţenii români se simt foarte europeni din perspectiva aspiraţiilor sociologice şi a fondului cultural, dar au un semn foarte mare de întrebare în ceea ce priveşte componenta economico-socială şi capacitatea liderilor României de a accelera procesul de pregătire a tuturor criteriilor integrării. Din această perspectivă, dacă vad că în România există o lentoare sporită, atunci ei utilizează canalul libertăţii de mişcare al pieţei interne, şi, fireşte că se duc să caute standardele europene acolo unde ele funcţionează cu adevărat. Ar trebui să fie un memento pentru liderii politici de la noi să înţeleagă că standardele europene se construiesc la noi acasă.

    Vasile Puşcaş - Profesor Universitar Doctor, Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca

    Fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană în perioada de pregătire a aderării (2000-2004)

    Membru fondator al Asociaţiei Cluj-Napoca 2020 - Capitală Culturală Europeană (2010-prezent); Ministru, Departamentul pentru Afaceri Europene, Guvernul României (2008-2009)Membru al Parlamentului României (Camera Deputaţilor 2000 - 2008); Ministru Consilier, DCM, Ambasada României, Washington, D.C. (1992-1994)

    Membru în comisiile editoriale:

    -   "Central European Issues" (Bucureşti),

    -   „Central European Political Review" (Budapesta)

    -   „IUIES Journal" (Gorizia, Italia)

    -   „ISIG Journal" (Gorizia, Italia)

    -   "Dosarele istoriei" (Bucureşti)

    -   "Eastern Journal of European Studies", Centre for European Studies, Universitatea „Al. Ioan Cuza", Iaşi

    -   "Foreign Policy - Romania"

    -   „Revista de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale" (Bucureşti)

    *Sursa:Websitul oficial al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca

    Ultima actualizare: 25/08/2011  |Începutul paginii