Cale de navigare

Mama tuturor zonelor de liber schimb

25/07/2013 14:00:00

„Istoric”, „revoluționar”, „decisiv”- obișnuiți în ultimii ani mai degrabă cu intervenții precipitate pentru acum, decât cu viziuni îndrăznețe pentru mai târziu, cetățenii europeni nu-și mai auziseră demult liderii lansându-și inițiativele în cuvinte atât de promițătoare. Entuziasmul este însă pe măsura crizei economice fără precedent cu care se confruntă proiectul european, pentru combaterea căreia a și fost îmbrățișată ideea Parteneriatului comercial și investițional transatlantic (TTIP) – sau, după cum îl numea ambasadorul UE în Statele Unite, „mama tuturor zonelor de liber schimb”1

    Un studiu independent2 comandat de Comisia Europeană aprecia că economia Uniunii ar putea câștiga anual 119 miliarde de euro de pe urma TTIP, prin creșterea cu 28% a exporturilor de bunuri și servicii către SUA. Pentru fiecare gospodărie europeană, aceasta ar însemna un câștig de 545 de euro pe an, datorită prețurilor mai mici pe care le-ar avea de plătit. Acest posibil parteneriat este considerat „cel mai ieftin pachet de stimulare imaginabil”: beneficiile amintite ar fi obținute cu un cost minim, prin înlăturarea tarifelor și, mai ales, reducerea birocrației care îngreunează comerțul transatlantic.

    Deși taxele vamale între UE și SUA sunt în medie de doar 4% - sub care se ascund și tarife de 22% pentru carne sau 139% pentru lactate -, amploarea comerțului dintre cele două blocuri (455 de miliarde de euro în produse și 282 miliarde de euro în servicii) face ca eliminarea lor să aducă totuși câștiguri deloc de neglijat. Dar așa-numitele bariere netarifare, rezultat al diferențelor între standardele și reglementările adoptate de-o parte și de alta a Atlanticului, sunt obstacolul principal în calea comerțului: se estimează că birocrația inutilă adaugă la prețul produselor plătite de consumatori echivalentul unor taxe vamale de 10-20%.

    Companiile care vor să-și comercializeze produsele pe cele două piețe trebuie adesea3 să respecte simultan două reguli care îndeplinesc aceleași scopuri – protejarea  sănătății, siguranței și mediului – în moduri diferite, făcându-le să piardă timp și bani,  deci competitivitate. De aceea, poate cel mai ambițios dintre obiectivele cu care se pornește la negocierea Parteneriatului este obținerea convergenței legislative, prin alinierea sau recunoașterea reciprocă a standardelor și procedurilor ori compatibilizarea reglementărilor în sectoare specifice (chimic, al automobilelor, farmaceutic, al dispozitivelor medicale, etc)4.

    Studiul amintit estimează că 80% din beneficiile datorate eventualului acord ar proveni chiar din tăierea costurilor impuse birocratic, ca și prin liberalizarea pieței serviciilor și achizițiilor publice. Pentru Europa,  Parteneriatul transatlantic ar duce, așadar, la creșterea cifrelor de afaceri ale companiilor sale și deci la crearea de noi locuri de muncă prin deschiderea suplimentară a pieței americane și la prețuri mai mici pentru cetățeni, prin deschiderea propriei piețe.

    Pregătite din 2011 de lucrările Grupului de lucru la nivel înalt pentru locuri de muncă și creștere economică, negocierile au stârnit controverse înainte de a fi început efectiv, pe 8 iulie la Washington: scandalul monitorizării telefoanelor şi e-mailurilor instituţiilor europene a pus în pericol începerea discuţiilor, iar cererea franceză de a exclude sectorul audio-vizual din negocieri ar fi putut primi un răspuns similar din partea americană.

    Odată începute, discuţiile ar putea fi încetinite de unele dosare delicate5. În domeniul protecției consumatorului, o adaptare a standardelor diferite ar putea fi dificil de obținut. Principiul precauției – pe care UE îl poate invoca pentru a interzice comercializarea unor produse care pun în pericol oamenii, animalele, plantele sau mediul – a fost deja folosit pentru interzicerea importului de carne de vită tratată cu hormoni din SUA, iar organismele modificate genetic sunt un motiv constant de îngrijorare, chiar dacă unele au fost deja autorizate.  Societățile comerciale europene care depind de achizițiile publice reprezintă 25% din PIB și peste 30 de milioane de locuri de muncă, însă au acces la doar 32% din piața americană din domeniu, în timp ce piața comunitară a achizițiilor publice este deschisă.

    O altă țintă o reprezintă sectorul transporturilor: companiile aeriene din UE nu pot deține mai mult de 25% dintr-un transportator american, iar navigația comercială este complet închisă societăților comunitare, pe când reciproca nu este valabilă. Aceasta afectează serviciile de curierat dar și  industria construcțiilor navale, care nu se poate implica în repararea vaselor folosite pe coasta americană. Atât în acest domeniu, cât și în cel al achizițiilor publice, Uniunea își dorește ca TTIP să se aplice la toate nivelurile administrației publice americane: atât federal, cât și statal, acolo unde există multe din barierele netarifare. Toate acestea, ca şi nevoia de a include în consultări comunitatea academică, sindicatele, sectorul privat şi chiar – în condiţiile beneficiilor declarate pentru economia globală – ţări terţe, fac improbabilă încheierea negocierilor până la expirarea mandatului actualei Comisii6. Dar semnarea acordului înaintea posibilului referendum britanic din 2017 pentru apartenenţa la UE ar putea înclina balanţa de partea pro-europenilor: parteneriatul dintre cele două blocuri este susţinut chiar şi de grupul conservatorilor şi reformiştilor din Parlamentul European.

    În apropierea unor alegeri europarlamentare cruciale pentru viitorul Uniunii, la fel de important ca însuşi rezultatul negocierilor – care ar putea să nu se ridice la nivelul aşteptărilor generate de studii – va fi modul lor de desfăşurare. Tocmai pentru că realizarea celei mai mari zone de liber schimb din lume ar putea activa vechi suspiciuni – dereglementarea în dauna cetăţeanului, renaşterea ACTA, invazia organismelor modificate genetic –, Comisia va trebui să dea dovadă de transparenţă pe tot parcursul procesului. TTIP nu este, cum avertiza şi preşedintele Obama, soluţia magică pentru ieşirea din criza economică. Ar putea, în schimb, reda încrederea a 500 de milioane de cetăţeni în liderii lor – şi în proiectul european.

     

    Articol realizat de Vlad Mixich, jurnalist.

    Note:

    1 Charlotte Star

    2 FAQ on the EU-US Transatlantic Trade and Investment Partnership

    3 Transatlantic Trade and Investment Partnership- The Regulatory Part

    4 MEMO/13/95

    5 Blogul europarlamentarului Marietje Schaake (ALDE)

    6 European Policy Centre

    Ultima actualizare: 14/01/2014  |Începutul paginii