Cale de navigare

Jumătatea plină a paharului crizei europene

25/04/2013 14:00:00

“Politicienii intră în politică pentru a rezolva probleme şi, odată ce le-au rezolvat, eşuează în a merge mai departe”. Acest paradox, enunţat de cancelarul german Willy Brandt, rezumă procesul prin care Uniunea Europeană a ajuns în impasul economic de astăzi. Ideea unei Uniunii Europene, încă din preistoria ei interbelică, a fost croită să rezolve multiplele probleme ale unui continent pornit pe calea auto-distrugerii. Şi a reuşit să o facă cu brio. Astăzi europenii călătoresc liber, îşi trimit aleşii în acelaşi Parlament şi, o bună parte dintre ei, folosesc aceeaşi monedă. Dar politicienii nu au continuat să meargă mai departe.

    În miezul noţiunii de Uniune stă solidaritatea dintre membrii săi. Deşi unite prin anumite simboluri şi instituţii, ţările europene au fost puse în imposibilitatea de a practica solidaritatea fără a-şi periclita propria sănătate economică. Căci tratatul de la Lisabona nu a inclus şi dispoziţii fiscale pentru viitoarea Uniune, iar între ţări cu politici fiscale diferite şi cu sisteme bancare diferite nu poate exista solidaritate.

    La un deceniu de la intrarea în circulaţie a monedei Euro, liderii politici europeni au fost ajunşi din urmă de un viitor devenit, prin amânarea lui, un prezent-problemă. Soluţia propusă pentru rezolvarea crizei financiare şi conceptuale în care se găseşte Uniunea Europeană în prezent este unică: europenii trebuie să meargă mai departe. Mai departe către o uniune bancară. Mai departe către o uniune fiscală. Împlinirii acestei integrări economice îi va urma, automat, şi cea politică.

    Dar procesul acestei integrări este complicat şi orizontul său de împlinire, optimist, se întinde la un deceniu distanţă de momentul actual. În toamna lui 2012, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, spunea că “trebuie să contracarăm criza de încredere arătând că suntem pregătiţi să mergem mai departe şi să întărim cooperarea şi integrarea în domeniul financiar, fiscal, economic şi, de asemenea, politic. Desigur, ştim că unii vor cere mai multă disciplină. Alţii vor cere mai multă solidaritate. Principalul nostru mesaj este că avem nevoie de amândouă”.

    Este exact ceea ce oferă noul mecanism propus de Comisia Europeană la sfârşitul lui martie 2013. Instrumentul de Convergenţă şi Competitivitate (ICC) completează pachetul privind guvernanţa economică şi pachetul privind supravegherea şi monitorizarea bugetară printr-un stimulent financiar oferit statelor membre aflate în dificultate economică, care doresc să implementeze rapid reforme importante. Aceste reforme sunt vitale nu doar pentru însănătoşirea economiei de la nivel naţional, dar şi pentru evitarea unui fenomen de contagiune la nivelul întregii Uniuni Europene. Situaţia, în prezent izolată, a sistemului bancar cipriot este un semnal de alarmă cum nu se poate mai serios.

    Instrumentul de Convergenţă şi Competitivitate va putea fi folosit doar în cazul unor reforme importante care pot influenţa situaţia de la nivelul întregii Uniuni Europene. Practic, Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar ţărilor care se angajează să implementeze reforme în zona taxării, a sustenabilităţii fiscale, în sistemul bancar sau pe piaţa muncii. Acest sprijin va veni în urma semnării unor contracte care vor defini atât reformele-cheie intenţionate cât şi termenele de implementare ale acestora.

    Statele UE pot alege să folosească voluntar acest instrument, situaţie în care trebuie să prezinte un plan concret de reforme, bazat pe recomandările specifice făcute fiecărei ţări în cadrul semestrului european. Pentru statele “indisciplinate”, aflate deja în procedura de dezechilibru excesiv, planul de măsuri corective va fi obligatoriu pentru obţinerea sprijinului financiar. Statele aflate în “stadiul de prevenţie” a unor dezechilibre macroeconomice trebuie să includă în planurile lor de reformă şi recomandările emise de Comisie.

    Reformele propuse de către statele membre vor fi evaluate de Comisia Europeană, ulterior fiind iniţiată o negociere între Comisie şi statul care face propunerea, cu implicarea parlamentului naţional. Planul de reforme va fi înaintat Consiliului. La rându-i, şi acesta poate opera modificări înainte de a aproba proiectul propus şi termenele de implementare. În cazul eşuării negocierilor dintre Comisie şi statul membru sau dacă nu se primeşte acordul Consiliului, atunci stimulentul financiar nu va fi acordat. Comisia Europeană are şi rolul de monitorizare şi evaluare a propunerilor, urmând să le adapteze în funcţie de evoluţia fiecărui stat membru, dar doar după o nouă negociere cu acesta. În cazul statelor care nu-şi respectă angajamentele, sprijinul financiar va fi retras după emiterea unor avertismente. În cazuri grave, plăţile din fonduri europene ar putea fi integral suspendate.

    Fondurile necesare Instrumentului de Convergenţă şi Competitivitate vor fi alimentate prin taxe, condiţia pentru ca un stat membru să poată folosi acest instrument fiind aceea de a participa la finanţarea lui.

    Europenii trebuie să meargă  mai departe pe drumul integrării fiscale şi trebuie să o facă cât mai repede. “Dacă nu vom fi stabilit deja un guvern federal economic pentru o uniune fiscală în cinci ani, atunci moneda Euro va muri”, spunea în noiembrie 2012 europarlamentarul ALDE, Andrew Duff. Severitatea crizei actuale exercită o presiune suficientă pentru continuarea acestor reforme economice, iar Instrumentul de Convergenţă şi Competitivitate vine să înlesnească efortul firesc cerut de orice schimbare. 

    În această perioadă este important să nu ignorăm jumătatea plină a paharului. Cu cât criza va continua mai dur, cu atât integrarea se va produce într-un ritm mai rapid. Dacă intensitatea crizei va scădea, atunci unele guverne naţionale ar putea considera că integrarea nu mai este atât de urgentă. Acesta este un adevăr prea-bine cunoscut, dar arareori rostit.

    Articol realizat de Vlad Mixich, jurnalist.

    Ultima actualizare: 14/01/2014  |Începutul paginii