Cale de navigare

Bătrânul continent are de rezolvat o problemă mai mare decât criza: va avea cea mai bătrână populație din lume

23/04/2012 15:22:22

Prima oară când s-a spus despre Europa că e „bătrânul continent” a fost vorba de orgoliu. Expresia definea continentul originar a ceea ce numim civilizaţie de tip occdidental şi era menită să facă o distincţie clară între „centru” şi noile continente. În ultima vreme şi în decadele ce vor urma, sintagma rostită altădată ca titlu de glorie va defini o realitate foarte concretă: în anul 2060, Europa va avea cea mai bătrână populaţie din lume. Cel puţin aşa arată toate studiile demografice ale momentului.

    Ce înseamnă un om bătrân

    Un Eurobarometru special (nr. 378) realizat în perioada septembrie-octombrie 2011 încerca, printre altele, să afle ce înseamnă, pentru europeni, un om bătrân. Opinia majoritară:  “un om bătrân este o persoană care a împlinit 63,9 ani”, conform Eurobarometrului citat.

    Răspunsurile au diferit de la ţară la ţară (uneori foarte mult), în funcţie de cultura, obiceiurile sau structura socială a fiecărui stat membru UE. De exemplu, bătrîneţea începe la 70,4 ani  pentru olandezi, respectiv la 57,7 ani pentru slovaci. Cât despre români, cei mai mulţi spun că un om e bătrân dacă a împlinit 60,5 ani.

    Aşa cum era previzibil, percepţia asupra bătrîneţii e diferită în funcţie de vârsta celui care răspunde. Pentru un copil de 6 ani, o persoană în vârstă are 20 de ani. La mijlocul anilor ’90 puteai auzi frecvent ştiri la televizor, în România, despre „o bătrână de 50 de ani”. În fine, poţi auzi frecvent pe la înmormântări replici de genul “a murit tânăr, avea 60 de ani”.

    Prin urmare, definiţia “omului bătrân” se va schimba spectaculos în viitor, când ponderea populaţiei de peste 65 de ani va fi semnificativă (conform previziunilor demografice, aceasta va crește de la aproape 20%, cât e în prezent, la 34% în anul 2060; altfel spus, un european din trei va fi vârstnic). Dar această transformare de percepţie, care se va produce treptat, va fi doar un aspect al transformărilor cu care se vor confrunta statele Uniunii Europene. Procesul de îmbătrânire a populaţiei implică numeroase alte aspecte foarte concrete şi, multe dintre ele, foarte “economice”, cu impact probabil mai mare asupra bugetelor din UE decât actuala criză.

    Persoanele în vârstă sunt de două ori mai multe decât nou-născuţii

    Să vedem, pentru început, câteva cifre care definesc mai bine contextul. Populaţia Europei, la 1 ianuarie 2010, era de 738,2 milioane de locuitori, 501,1 milioane locuind  într-un stat membru al Uniunii Europene. Dintre aceștia, peste 87,1 milioane sunt persoane în vârstă de peste 65 de ani, ceea ce reprezintă 17,4% din populație. În urmă cu 30 de ani se înregistrau doar 59,3 milioane de persoane de peste 65 de ani (adică peste 12,8% din populaţie), iar în următorii 50 de ani numărul persoanelor de peste 60 de ani va creşte într-un ritm greu de imaginat: 2 milioane pe an! Va crește semnificativ și numărul persoanelor de peste 80 de ani (la nivelul anului 2010 se înregistrau 23,2 milioane de persoane cu vârste de peste 80 de ani).

    Alte cifre care nu mai au nevoie de comentarii se referă la evoluția mediei de vârstă în zona UE, care a evoluat spectaculos în ultmii 50 de ani și se preconizează că va evolua chiar mai spectaculos în continuare.

    În anul 1960, media de vârstă din țările care fac acum parte din Uniunea Europeană varia între 26,4 ani în Polonia şi 36 de ani în Suedia. În anul 1970, media minimă de vârstă crescuse la 28,3 ani (Polonia), iar cea maximă scăzuse puțin (35,5 ani, în Suedia), pentru ca în anul 1980 să se consemneze deja creșteri ale mediei de vârstă, care varia între 28,8 ani (în Malta) şi 36,6 ani (în Germania). În anul 1990 media de vârstă se situa între 29,1 ani (Irlanda) şi 38,4 ani (Suedia), în anul 2000 se ajunsese deja la 32,1 ani (Irlanda) şi 40,1 (Italia), pentru ca la ultima măsurătoare, corespunzătoare datei de 1 ianuarie 2010, media de vârstă din UE-27 să fie de 40,9 ani. Cea mai ridicată medie de vârstă se înregistra în Germania (44,2 ani), iar cea mai mică în Cipru (36,2 ani). (O situaţie interesantă e în Turcia, țară candidată la aderarea în UE, care are o populație foarte tânără, cu media de vârstă de doar 28,8 ani!)

    În acest context, potrivit experților citați de Comisia Europeană, se preconizează ca media de vârstă în Uniunea Europeană să ajungă în anul 2060 la 47,6 ani, cu 15 ani mai mult decât cu un secol înainte!

    Analiștii fenomenului pun creșterea vârstei medii și pe seama îmbunătățirii nivelului trai și a sistemelor de sănătate, care au făcut ca speranța de viață în UE-27să fie, la nivelul anului 2008, de 79,4 ani. Cea mai mare speranță de viață se înregistrează în Italia (81,9 ani) și în Spania (81,8 ani), în vreme ce în noile state membre UE Bulgaria, România, Letonia și Lituania speranța de viață e de doar 72-73 de ani. Totuși, ținând cont de faptul că speranţa de viaţă în UE a crescut cu aproximativ zece ani din 1960 până azi (ce amai mari creștere s-a înregistrat în Portugalia -15,6 ani), e de presupus ca, la nivelul anului 2012, speranța de viață se apropie de 75 de ani și în aceste țări.

    Concomitent cu creşterea speranţei de viaţă şi implicit a numărului de vârstnici, se înregistrează şi o scădere a natalităţii, deci a numărului de tineri care să aibă grijă, când le vine rândul, de persoanele în vârstă. Mai precis, dacă în anul 1961 se înregistrau 7,5 milioane de nou-născuţi, numărul acestora scădea la 5 milioane în anul  2005,  pentru a ajunge la 5,4 milioane de nou-născuţi la 1 ianuarie 2012. Dacă vi se pare că sunt prea mult cifre, reţineţi o idee: în UE-27, numărul vârstnicilor, adică al persoanelor de peste 65 de ani, este de două ori  mai are decât cel al nou-născuţilor! Vorbim despre un fenomen care nu ocoleşte şi nu va ocoli nicio ţară europeană.

    Să mai notăm un amănunt deloc lipsit de importanță, şi anume acela că două dintre statele membre UE cu cei mai mulți locuitori, Germania și Italia, înregistrează cel mai mare număr de vârstnici: Germania 16,9 milioane, Italia 12,2 milioane.

    Avem, deci, o certitudine: ponderea vârstinicilor pe Bătrânul Continent e din ce în ce mai mare. Întrebarea nu e dacă vom asista la o intensificare a acestui fenomen, ci în ce măsură suntem pregătiţi să facem faţă acestei provocări. Noi, locuitorii bătrânului continent.

    Îmbătrânirea activă, noțiunea-cheie

    Pe scurt, provocările transformărilor demografice, care deja încep să aibă loc, vor pune presiune publică asupra bugetelor, vor cere soluții de ajustare a economiilor, de creare a unor locuri de muncă flexibile pentru forța de muncă vârstnică, de reformare a sistemelor de pensii, de creștere a numărului de cadre medicale dedicate. De asemenea, Bătrânul Continent se va confrunta cu fenomene sociale de care trebuie să țină cont. Sunt posibile conflicte între generații relativ la distribuirea resurselor, pe măsură ce vârstinicii vor fi mai activi. În fine, un număr mai mare de vârstnici va însemna și o presiune mai mare asupra sistemelor de asistență sanitară, precum și asupra programelor sociale care să răspundă problemelor de tip sărăcie, boli, dizabilități.

    Acesta este contextul în care Uniunea Europeană a decis ca 2012 să fie „anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii”, cu scopul declarat de a schimba ideea că bătrânii sunt o povară. Pentru aceasta, arată documentele care însoțesc decizia, e necesar să se identifice soluții pentru crearea de oportunităţi pentru vârstnici, astfel încât aceștia să capete un rol activ în societate, o bătrâneţe sănătoasă şi un trai independent.

    De asemenea, spun optimiștii, schimbările demografice preconizate prezintă şi oportunități economice, respectiv dezvoltarea de noi produse şi servicii care să răspundă nevoilor vârstinicilor. (Ideea se regăsește într-o comunicare a Comisiei Europene datând din anul 2006, „Viitorul demografic, de la provocare la oportunitate”.)

    Tot în context a apărut noțiunea de îmbătrânire activă, definită de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind „procesul de optimizare a oportunităţilor care vizează sănătatea, participarea şi securitatea socială a persoanelor în vârstă, cu scopul de a creşte calitatea vieţii acestora”.

    Definiţia OMS introduce noţiunea de extindere a activităţii persoanelor în vârstă prin mărirea vârstei de pesnionare şi prin participarea vârstinicilor la activitatea socială, culturală economică, civică.

    Acei vârstnici care rămân activi pot contribi semnificativ la binele societăţii, rămânând în câmpul muncii și participând la viaţa familiei şi a comunităţii.

    Germania trece la fapte

    După faza de constatare şi de acceptare a situaţiei, liderii europeni trebuie să treacă rapid la faza de acţiune, pentru că timpul trece. Au fost schiţate deja direcţii de acţiune, planuri, strategii (despre care vom vorbi într-un articol viitor). Iar unii au trecut deja la fapte.

    O știre difuzată de agențiile de presă zilele trecute informa că „guvernul german pregătește o strategie vizând problema îmbătrânirii populației și ia în calcul introducerea unei taxe de până la 1% aplicate asupra tuturor veniturilor persoanelor de peste 25 de ani pentru finanțarea costurilor pe care le presupune acesta”.

    Potrivit publicației Die Welt, „este vorba de primul proiect interministerial pe termen lung prezentat de un guvern în vederea abordării problemei îmbătrânirii populației germane”. Această prevedere ar putea fi înscrisă în Constituție, pentru a evita deturanrea încasărilor generate, sunt de părere analiștii din Germania.

    România, preocupată de „viteza procesului de îmbătrânire”

    Și în România evoluția mediei de vârstă este crescătoare. Astfel, deși în perioada 1970-1980 media de vârstă a cunoscut o ușoară scădere (30,9 ani în 1970, 30,8 ani în 1975, respectiv 30,5 ani în anul 1980), din anul 1985 până azi, media de vârstă a început să crească semnificativ: 31,6 ani (1985), 32,6 ani (1990), 34,0 ani (1995), 34,4 ani (2000), 36,4 ani (2005), ajungând la 38,3 ani la data de 1 ianuarie 2010.

    Fenomenul a început să fie luat în serios și la nivel guvernamental. „Populaţia de peste 65 ani va creşte de circa 1,9 ori, iar populaţia între 20-55 ani practic se va înjumătăţi în acest interval de timp. Viteza procesului de îmbătrânire va afecta negativ piaţa muncii. Raportul dintre persoanele în vârstă de peste 65 de ani şi cele în vârstă de muncă (20-65 ani) creşte semnificativ, ceea ce înseamnă că şi în perspectiva următorilor 10-20 de ani sistemul public de pensii va avea resurse mult diminuate în raport cu cheltuielile”, se arată în noul Program de convergenţă aprobat la mijlocul lunii aprilie de guvernul de la București.

    Îmbătrânirea populaţiei din Europa e un fenomen aflat în plină desfăşurare, care va avea un impact nemaiîntâlnit asupra Bătrânului Continent. Depinde de tinerii şi de bătrânii de acum ca nou-născuţii de azi să aibă, mâine, o bătrâneţe liniştită, lungă şi frumoasă.

    Articol realizat de Călin Hera.

    Ultima actualizare: 24/04/2012  |Începutul paginii