Cale de navigare

Europa îmbătrânește. Cum stăm, de fapt?

21/05/2012 14:24:19

„Pentru a asigura prosperitatea generațiilor viitoare, avem nevoie de resurse, oriunde s-ar găsi ele”. Așa a justificat Eric Anderson, fost șef al unor misiuni spațiale ale NASA pe Marte, înființarea unei firme care își propune să exploateze minereuri de pe asteroizi. Chiar dacă pare de domeniul science fiction, ideea miliardarilor care au înființat această firmă e importantă pentru că își provoacă semenii să se gândească pragmatic la viitor, să identifice principalele provocări și să caute soluții concrete.

    Factorii politici și experții Uniunii Europene lucrează deja la găsirea celor mai bune soluții în cazul unei probleme care e mai puțin spectaculoasă decât mineritul pe asteroizi, dar cu siguranță mai presantă: efectele procesului de îmbătrânire a populației.

    Toate cercetările demografice indică faptul că, peste 50 de ani, Europa va avea cea mai bătrână populație din lume, ponderea vârstnicilor (persoane peste 65 de ani) ajungând să fie de 30%. De aici decurg implicații directe asupra economiilor fiecărui stat membru UE în parte și, firește, asupra sistemelor de sănătate, gradului de ocupare a forței de muncă și structurii demografice a acesteia, serviciilor sociale, noilor oportunități de business șamd.

    Problema a figurat pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de externe ai statelor UE de marți, 15 mai, și ar fi putut fi cu siguranță subiectul-vedetă al reuniunii, dacă aceasta s-ar fi desfășurat într-un alt context decât cel dominat de situația din Grecia și de presiunile care au dus la încheierea acordului ce instituie reguli mai stricte privind capitalul băncilor.

    John Bruton: Criza zonei euro face un serviciu Europei, fiindcă forțează statele UE să treacă mai rapid la reforme inevitabile

    Pusă în fața atâtor provocări, Uniunea Europeană nu are de făcut decât să reacționeze. Potrivit lui John Bruton, fost premier irlandez, problema îmbătrânirii populației, consecințele acestui fenomen și felul în care se raportează la acest subiect diferite țări europene poate explica de ce unele decizii în UE se iau cu aşa mare dificultate şi de unde provin divergenţele de opinie.

    Astfel, arată Bruton, Berlinul este mai preocupat de această problemă pentru că Germania îmbătrâneşte mai rapid decât alte ţări UE, iar criza economică prelungită afectează dramatic fondurile de pensii și conturile personale, care se devalorizează „ca urmare a inflaţiei generată de relaxarea monetară excesivă a Băncii Centrale Europene”.

    Bruton sugerează că atitudinea Germaniei, care insistă că toate statele UE trebuie să devină competitive, să-şi sporească exporturile şi să obţină astfel fonduri pentru a-și putea plăti datoriile, este o dovadă de pragmatism pur (și deloc condamnabil, deoarece autoritățile de la Berlin sunt preocupate în cel mai direct mod de binele populației germane). Socotelile făcute înainte de criză nu se mai potrivesc, însă, cu realitatea pe care o traversăm.

    Potrivit „2012 Active Ageing Report”, actuala criză economică și financiară a dus la revizuirea (în scădere) a prognozelor de creștere a PIB, așa cum erau prevăzute în scenariul de bază prevăzut în Raportul din 2009 privind îmbătrânirea populației, raport făcut pe baza datelor valabile înainte de declanșarea crizei economice și financiare. Concluzia: e nevoie de noi prognoze, care să țină seama de noile realități și e nevoie de strategii care să fie cât mai puțin perturbate de evoluții economice neașteptate.

    „Într-un fel, criza zonei euro îi face o favoare Europei, deoarece forţează statele UE să treacă mai rapid la reforme inevitabile. Chiar dacă zona euro nu ar avea reguli fiscale, pieţele trebuie să se trezească din lunga amorţeală, iar cei care se împrumută trebuie să demonstreze ce vor face, concret, ca să înapoieze sumele împrumutate”, este concluzia lui John Bruton, care adaugă „cu sau fără tratat fiscal, pieţele vor fi acelea care vor impune disciplina financiară guvernelor care împrumută prea mult” (Articolul complet poate fi accesat aici).

    Germania a fost, din nou, prima țară care s-a repliat, propunând o strategie simplă: taxarea cu până la 1% a tuturor veniturilor persoanelor de peste 25 de ani, fondurile rezultate fiind utilizate „exclusiv pentru finanțarea costurilor pe care le presupune îmbătrânirea populației”. Strategia e pe termen mediu și lung, iar pentru a se evita eventuale deturnări de fonduri, guvernul de la Berlin intenționează să înscrie această prevedere în Constituție.

    Și alte țări, precum Grecia, Franța, Italia sau Cehia încep să facă presiuni pentru reformarea  sistemelor de pensii și reducerea cheltuielilor publice. De altfel, aceasta este prima și cea mai importantă măsură pe care trebuie s-o ia europenii în contextul actual.

    Deja, miniștrii de externe ai statelor UE recomandă ca datele privind îmbătrânirea populației să fie luate în calcul de Comisia Europeană atunci când evalulează bugetele statelor membre.

    Care sunt lucrurile de care ar trebui să țină cont o strategie înțeleaptă privind îmbătrânirea

    Departe deci de a fi o problemă marginală, fenomenul îmbătrânirii populației europene îi preocupă din ce în ce mai mult pe liderii și pe experții UE. Pe masa de lucru a reuniunii menționate mai sus a stat un raport Eurostat intitulat „Îmbătrânirea activă şi solidaritatea între generaţii. Portretul statistic al UE 2012”. Potrivit raportului, în anul 2010 aproape un sfert din numărul persoanelor active din Uniunea Europeană îl reprezentau persoanele din categoria de vârstă 50 - 64 de ani (51,4 milioane de persoane), în vreme ce 4,1 milioane de persoane active împliniseră deja 65 de ani. În același timp, arată raportul, peste o treime din persoanele inactive (pensionare timpurie, n-au căutat niciodată loc de muncă sau n-au lucrat niciodată) se regăsesc în categoria 50 – 64 de ani, 81,2 milioane persoane inactive având peste 65 de ani.

    Pentru a fi mai bine înțelese, datele corespunzătoare anului 2010 trebuie puse în context, fiindcă arată o dublare a numărului persoanelor de peste 65 de ani care lucrează și dovedesc foarte concret amploarea schimbărilor demografice care se petrec sub ochii noştri. La fel ca în cazul mineritului pe asteroizi, înainte de a începe exploatarea efectivă, ne trebuie o hartă a subsolului, a resurselor și a locurilor pe unde e preferabil să fie săpate galeriile de mină. În plus, tot ca pe asteroizi și în teritorii încă neexplorate suficient, “geografia” acestui subiect pare să fie destul de variabilă și se impun nu doar imagini statice ale peisajului, ci și predicții și prognoze, ca cele prezentate în raportul Eurostat.

    Articolul a fost realizat de Călin Hera, jurnalist.

    Ultima actualizare: 21/05/2012  |Începutul paginii