Cale de navigare

Cum îi “stoarce” UE de bani pe cetăţenii europeni. 13 mituri despre bugetul comunitar (partea a II-a : miturile 7 – 13)

19/09/2012 13:36:42

Continuăm astăzi prezentarea celor 13 mituri care circulă pe seama bugetului Uniunii, a utilizării acestuia și a asistenței financiare oferite prin fondurile comunitare (aici prima parte).

    7 « UE finanţează proiecte stupide, cum ar fi centre de antrenament pentru câini sau concertele lui Elton John »

    Eroarea e uşor de demontat: în cazul centrului de antrenament si al concertului, autorităţile competente au trebuit să plătească înapoi fiecare cent cheltuit eronat. În final, aceste erori nu l-au costat pe contribuabilul european nici măcar un euro. În general, autorităţile naţionale şi regionale din Statele Membre selectează proiectele pe care le consideră a fi cele mai potrivite pentru nevoile lor, în conformitate cu strategiile şi priorităţile convenite cu Comisia Europeană. Există controale la diferite niveluri (de proiect, naţional, comunitar) care să-i asigure pe cetăţenii europeni că banii lor sunt protejaţi  cat mai bine. Există o regulă simplă: în cazul în care o cerere nu este legitimă, ea nu primeşte finanţare. 

    8 « Comisia doreşte să introducă o Taxă UE şi să crească povara fiscală pentru cetăţeni »

    Comisia nu a luat niciodată în calcul ideea unui impozit direct al UE. Controlul asupra creşterii impozitelor rămâne la Statele Membre. Se vehiculează, într-adevăr, idei pentru crearea de noi resurse proprii, aşa cum sunt prezentate în revizuirea bugetului, dar aici nu este vorba despre bani în plus pentru Bruxelles sau despre poveri fiscale pe umerii cetăţenilor. Este vorba despre schimbarea complexului de resurse care finanţează bugetul UE. Fiecare euro colectat în cadrul unui sistem reformat va reduce contribuţiile naţionale ale Statelor Membre şi va face noul buget mai echitabil şi mai transparent.

    De reţinut: orice decizie cu privire la finanţarea UE se ia cu acordul unanim al Statelor Membre şi ratificarea ulterioară în conformitate cu cerinţele lor constituţionale! Normele de aplicare necesită, în plus, acordul Parlamentului European. Acest lucru înseamnă că resursele proprii ale UE sunt supuse unui puternic control parlamentar şi că suveranitatea Statelor Membre şi drepturile democratice sunt pe deplin asigurate.

    9 « Cea mai mare parte a bugetului UE merge la agricultori »

    Iată faptele: în anul 1985, aproximativ 70% din bugetul UE a fost cheltuit pe agricultură. În anul 2011, ajutoarele directe pentru agricultori şi piaţa agricolă a reprezentat doar 30% din buget,  iar cheltuielile de dezvoltare rurală - 11%. Tendinţă de scădere este continuă.

    Pe de altă parte, această pondere relativ mare in bugetul Uniunii este pe deplin justificată, agricultura fiind singura politică aproape în întregime finanţată de bugetul comunitar. Uniunea plăteşte, astfel, ceea ce bugetele naţionale nu mai sunt nevoite să sustina de cand a fost pusa in aplicare politica agricolă comună (PAC).

    Reformele succesive ale PAC au mutat accentul de pe sprijinirea producţiei la ajutorul acordat direct agricultorilor, cu condiţia ca aceştia să respecte anumite standarde de sănătate, de mediu şi de siguranta a alimentelor. Reforma s-a reorientat, de asemenea, masiv, catre proiecte de stimulare a activităţii economice în zonele rurale, de crestere a oportunitatilor oferite de mediul rural si, implicit, de sporire a gradului de atractivitate a acestuia. PAC este în mod constant în curs de adaptare la schimbarile Uniunii, ale mediului economic, ale restrictiilor si realitatilor in care evolueaza. Astfel, a fost absorbita cu succes aderarea a 12 noi State Membre, dintre care majoritatea cu sectoare agricole mari, dar nu s-a operat nicio creştere în bugetul PAC pentru a acoperi aceste costuri suplimentare.

    10 « Deoarece preţurile la produsele alimentare şi mărfuri sunt ridicate, putem renunta la subvenţiile agricole »

    Dimpotrivă. Creşterea şi fluctuaţia preţurilor la alimente şi mărfuri arată cat este de important de a investi în agricultură, cu intelepciune, urmand indeaproape cererea. Preţurile ridicate înseamnă că cererea este mai puternică decât oferta. Ne asteptam ca cererea de alimente la nivel mondial să crească cu 50% până în 2030, deoarece expansiunea populaţiei este însoţită de modificări ale modelelor de alimentare în multe economii emergente. Prin urmare, problema este una globală, care atrage atentia asupra ideii de securitate alimentară. In acest context, este absolut normala importanţa pe care Europa o acorda capacitatii sale de producţie agricolă în toate domeniile, astfel încât să nu devină supra-dependentă de importuri.

    În plus, deoarece în Europa nu mai este mult loc pentru extinderea zonei de producţie, creşterea productivităţii trebuie să fie generata de inovare şi cercetare. Aici este evident rolul politicii de dezvoltare rurală, care îi poate ajuta pe agricultorii europeni să adopte noi metode de producţie şi să accelereze transferul de tehnologie.

    11 « Politica Agricolă Comună creează excedente alimentare şi îi afectează pe agricultorii din cele mai sărace ţări ale lumii »

    Datorită reformelor din ultimii 10 ani, ţările în curs de dezvoltare au acces deplin pe piaţă, cu tarife reduse sau zero, distorsiunile de pe piaţă fiind reduse semnificativ. Aproximativ 70% din importurile agricole ale UE provin din ţări în curs de dezvoltare. În plus, subvenţiile la export au fost reduse drastic: în urmă cu 15 ani, UE cheltuia 10 miliarde de euro anual pentru subvenţiile la export, pe cand in 2009 s-au cheltuit, în acelaşi scop, doar 350 milioane de euro. În contextul negocierilor din cadrul OMC, UE s-a oferit să elimine toate subvenţiile la export până în anul 2013.

    Pe de altă parte, ştiaţi că agricultorul european primeşte, în medie, ca subventii, mai puţin de jumătate din cat primeste agricultorul american? Ştiaţi că UE nu este doar cel mai mare donor de ajutor pentru dezvoltare în lume, dar, de asemenea, cel mai mare partener comercial pentru Africa? Aproape 40% din exporturile africane merg în zona UE, iar importurile de produse agricole din ţările în curs de dezvoltare în UE sunt cu 20% mai mari decât importurile similare realizate de Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă la un loc.

    12. « Politica de coeziune nu este decat o opera de caritate »

    Politica de coeziune ajută regiunile şi ţările mai sărace să se conecteze mai bine la Piaţa Unică. Este o politică orientată spre viitor, de investiţii urmând să beneficieze toată Europa, pentru că duce la creştere economică şi creare de noi locuri de muncă. De exemplu, exporturile către regiunile care beneficiază de fonduri de coeziune au crescut considerabil. Există o legătură clară între politica de coeziune şi creştere economică în UE. Studiile au aratat ca PIB-ul în Uniunea Europeană în ansamblul său, a fost cu 0,7% mai mare în 2009, datorită investiţiilor politicii de coeziune în perioada 2000-2006. Ne asteptam ca aceasta contributie să crească la 4% până în 2020.

    Aceste studii dovedesc că investiţiile la nivelul regiunilor duc la dezvoltarea generală la nivelul intregului continent. Creşterea economica într-o regiune mai săracă duce la achiziţionarea de bunuri şi servicii dintr-o regiune mai bogată, favorizand astfel dezvoltarea Pieţei Unice.

    In perioada 2000-2006, politica de coeziune a facut ca randamentul de investitie sa fie de 2,1 euro pentru fiecare 1 euro investit. Până în 2020, acesta este estimat sa ajunga la  4,2 euro per euro investit. Politica de coeziune a contribuit, de asemenea, la sporirea locurilor de muncă. In 2009, numărul de angajaţi a fost cu 5,6 milioane mai mare ca urmare a politicilor din perioada 2000-2006, adica 560.000 de locuri de munca mai multe in fiecare an, care nu ar fi existat daca nu ar fi fost politica de coeziune. 

    În urma crizei recente, politica de coeziune are un rol primordial în redresarea economică şi socială, în mobilizarea investiţiilor în sectoare de creştere, cresterea competentelor fortei de munca, precum şi în creşterea eficienţei energetice.

    13. « Cadrul financiar multianual este o altă dovadă că UE spre o economie de planificare centralizată »

    Cadrul financiar multianual (MFF), defineşte, pe termen lung, priorităţile la capitolul cheltuieli, în conformitate cu priorităţile politice convenite, şi stabileşte sumele maxime anuale care urmează să fie cheltuite pe fiecare prioritate în parte. Cadrul financiar acopera 7 ani (de exemplu din 2000-2006 şi 2007-2013, acum fiind in pregatire perioada 2014 - 2020), pentru a asigura o planificare cu responsabilităţi finaniare şi de management clare.

    Cu un astfel de cadru financiar multianual, bugetele anuale ale UE nu se pot mări şi trebuie să se concentreze asupra priorităţilor reale. Bugetul UE nu are niciodată deficit, nu se acumuleaza datorii şi consumă doar ceea ce primeşte. Este întotdeauna echilibrat.

     

    Ultima actualizare: 19/09/2012  |Începutul paginii