Cale de navigare

Anul Cetăţenilor şi criza afectivă în Uniunea Europeană

18/02/2013

E o coincidenţă simbolică pentru România faptul că Anul European al Cetăţenilor a fost lansat la Dublin. Este unul dintre oraşele europene cu o consistentă comunitate de români, cei mai mulţi dintre ei putând să trăiască şi să muncească nestingheriţi acolo, tocmai ca un beneficiu al cetăţeniei lor europene. O cetăţenie de care deşi mulţi profită, prea puţini o iubesc.

    Niciodată în istoria ei Uniunea Europeană nu a fost privită cu mai multă circumspecţie de către cetăţeni ca în ultimul an (Eurobarometru). Instituţiile europene au devenit la fel de antipatizate precum instituţiile politice naţionale, prin tradiţie ţinta neîncrederii populaţiei. Această criză este una cel puţin la fel de serioasă precum cea economică. Pentru că în absenţa unei limbi şi istorii comune care să unească cele 27 de ţări membre, principalul combustibil al proiectului Europei unite (unul cu o vechime de mai bine de un secol) rămâne încrederea.

    Încrederea este un obiectiv dificil de atins folosind uneltele tehnice specifice programelor europene. Cum ai putea cere unui Directorat General să definească etapele prin care poţi renaşte încrederea în proiectul european? E ca şi cum ai încerca să prinzi un fluture cu compasul unui matematician abil.

    Ingredientele încrederii refuză să rămână fixate sub punctele unui document european. Sunt mult mai suave, ţin de o alchimie individuală, nicidecum de o strategie instituţională. Avem încredere în cei care ne ascultă, în cei care ne farmecă, în cei care ne fac bine. Ecuaţia încrederii este una a afecţiunii, nu a calculului.

    În viaţa românilor din Dublin, binele Uniunii Europene se traduce prin posibilitatea de a locui şi călători nestingherit în Irlanda. Acesta este de altfel cel mai popular şi binecunoscut drept care însoţeşte cetăţenia europeană: libera circulaţie şi rezidenţa (în anumite condiţii) în orice ţară membră UE. Pentru est-europeni în special, dreptul la liberă circulaţie este „nestemata coroanei”, memoria nesfârşitelor cozi pentru vize sau a umilitoarelor proceduri vamale fiind încă proaspătă. Dar pe lângă acestea, cetăţenia europeană mai aduce alte 12 beneficii.

    Mai puţin cunoscut dar cu un potenţial enorm este dreptul de a solicita Comisiei Europene să propună un act legislativ. Numită „iniţiativa cetăţenească europeană”, acest drept poate fi augmentat de avantajele Internetului pentru a strânge milionul de semnături necesar din cel puţin şapte ţări membre.

    Procedura online este foarte simplă şi, odată adunat milionul, pe agenda Comisiei Europene apare un nou proiect de lege generat chiar de către oamenii obişnuiţi. La data scrierii acestui articol, 14 inițiative cetățenești se regăsesc în etapa de strângere a semnăturilor. Printre acestea, cea mai interesantă este propunerea de adoptare a unor măsuri legislative care să limiteze amestecul actorilor politici și economici în mass media.[1]

    Din aceeaşi specie ca iniţiativa cetăţenească europeană face parte şi dreptul de a petiţiona Parlamentul European sau de a sesiza ombudsmanul în privinţa unor nemulţumiri legate de instituţiile europene.

    Alte câteva beneficii ale cetăţeniei europene, importante în detaliile cotidiene, sunt: protecţia în faţa dublei impozitări pentru cei care lucrează în mai multe ţări europene sau drepturi ale consumatorului în cazul cumpărăturilor online, a călătoriilor cu avioane care întârzie nepermis, a facturii de roaming care e limitată la un anumit plafon maxim sau a dreptului de a-ţi alege liber distribuitorul de gaze sau energie. Unele sunt atât de  bine integrate în viaţa noastră încât nici nu le mai apreciem existenţa. Altele rămân doar deziderate pe hârtie.

    Încă din 2010 Comisia Europeană a identificat cele mai deranjante obstacole din viaţa cetăţenilor europeni (EU Citizenship Report ). Unele, precum dificultăţile birocratice pe care trebuie să le suporte cuplurile căsătorite în altă ţară europeană decât cea în care locuiesc sau a recunoaşterii calificărilor profesionale şi academice, depind în bună măsură de flexibilizarea aparatului birocratic naţional. Altele, precum accesul transfrontalier la servicii medicale îşi va găsi rezolvarea prin implementarea unor Directive elaborate de Comisie (în acest caz Directiva 24 din 2011 , a cărei termen de implementare expiră chiar în acest an).

    Pentru tinerii din România, dreptul de a studia în orice altă ţară europeană în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelei ţări a lărgit considerabil opţiunile educaţionale şi a înlăturat o bună parte din obstacolul financiar de la intrarea în cele mai prestigioase universităţi din Europa. De altfel, acest segment din populaţie, tânăr şi bine educat, este şi cel mai conştient de avantajele de a fi cetăţean al UE.

    Ţinta acţiunilor Anului European al Cetăţenilor ar trebui să fie în special românii peste 55 de ani din zona rurală. Ei sunt cel mai puţin familiarizaţi cu termenul de “cetăţean european” şi nu există justificări pentru ca acest segment consistent de populaţie să fie ignorat.

    A fost remarcată în presa internaţională eficienţa limitată a dezbaterilor cu cetăţenii organizate în această perioadă, chiar comisarul Viviane Reding observând că doar cei deja interesaţi de UE vin la aceste dezbateri.

    Un şomer spaniol, un pensionar grec sau un bancher britanic eurosceptic ar înţelege cu greu la ce le foloseşte Europa”, afirmă pertinent ediţia online a postului german Deutsche Welle. “Cine aşteaptă ajutor european trebuie să accepte şi o intervenţie în politica internă. Acesta este mesajul pe care Comisia Europeană ar trebui să îl transmită cetăţenilor în anul dedicat tocmai lor”, punctează jurnaliştii Deutsche Welle.

    Mai multă Europă aşadar, dar o Europă care să îşi asculte cetăţenii şi în acest efort de ascultare şi apropiere au fost dezvoltate centrele de informare “Europe Direct” România, unde oricine poate solicita informaţii despre programele şi oportunităţile create de statutul de cetăţean european. În 2011, au fost primite aproape 80.000 de astfel de cereri în întreaga Uniune Europeană. Pentru un continent cu o populaţie de 500 de milioane, curiozitatea faţă de UE este încă prea mică. Iar curiozitatea este hârtia de turnesol a afecţiunii.

    Articol realizat de Vlad Mixich, jurnalist.

    Ultima actualizare: 18/02/2013  |Începutul paginii