Cale de navigare

Anul european al îmbătrânirii active are răspunsuri nu doar pentru pensionari. Trebuie doar să întrebați.

13/11/2012

Interviu realizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România cu dna Carmen Manu, Director, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Coordonator Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii Intergeneraţionale 2012.

    Anul european al îmbătrânirii active are răspunsuri nu doar pentru pensionari. Trebuie doar să întrebați.

     

    1. Rep: Anul 2012 e Anul european al îmbătrânirii active şi solidarităţii între generaţii. De ce a gândit Uniunea Europeană  un astfel de concept? Care este scopul lui? De ce un an special? Ce rol are o astfel de abordare a unei astfel de politici publice?

    Mulţumesc frumos pentru faptul că mi-aţi oferit oportunitatea de a împărtăşi câteva dintre deciziile referitoare la Anul european privind îmbătrânirea activă, dar şi activităţile pe care le-am derulat noi, în special Ministerul Muncii. Coordonarea Anului european al îmbătrânirii active s-a realizat de o persoană desemnată în funcţia de coordonator național, spre deosebire de ceilalţi Ani europeni, când Comisia aloca fonduri statelor membre pentru a facilita desfăşurarea de activităţi și evenimente care să marcheze acest an.

    Decizia Parlamentului European și a Consiliului de a stabili  anul 2012 ca An european al îmbătrânirii active şi solidarităţii între generaţii a pornit de la faptul extrem de bine cunoscut că populaţia Europei îmbătrâneşte. Îmbătrânirea demografică e o consecinţă inevitabilă a progreselor societăţii actuale, care au condus la diminuarea ratei mortalităţii şi implicit la creșterea speranţei de viaţă. La toate acestea se adaugă şi specificul societăţilor dezvoltate, şi anume o reducere drastică a natalităţii. În aceste condiţii, îmbătrânirea demografică va conduce la o schimbare spectaculoasă a structurii de vârstă a populaţiei. Acest lucru ridică probleme deosebite în perspectivă, mai ales în următorii 30-50 de ani, și aici mă refer la consecinţele sociale, economice, la presiunea majoră asupra sistemelor de asigurări, fie că sunt asigurări de pensii, fie că sunt asigurări de sănătate, şi aşa mai departe.

    Sigur că putem să încercăm să dezvoltăm o serie de politici familiale care să încurajeze creşterea natalităţii, însă aceste, să spunem, limitări ale unei îmbătrâniri accelerate sunt vizibile doar pe perioade foarte lungi de timp. Desigur că îmbătrânirea este o realitate, dar nu trebuie să ne uităm cu îngrijorare la aşa numitele consecinţe negative, ci să începem să descoperim oportunităţile reprezentate de existenţa unui procent mai mare de populaţie de vârsta a III-a în totalul populaţiei. Să vedem cum poate beneficia de această situație întraga societate, precum şi fiecare persoană vârstnică în parte, astfel încât să realizăm o societate incluzivă, aşa numita societate pentru toate vârstele, pentru că acesta este obiectivul. Practic, Anul european al îmbătrânirii active are ca obiectiv principal începerea dezbaterilor privind conceptul de îmbătrânire activă. Ridicarea acestei problematici în faţa întregii populaţii, dar şi a tuturor decidenţilor politici şi a altor actori este utilă pentru un stat în procesul de dezvoltare a politicilor publice, nu numai pentru a asigura suport pentru persoana vârstnică, fragilă, dar şi pentru a susţine împlinirea personală, indiferent de vârstă.

     

    2. Aici aş veni la următoarea întrebare, pentru că aţi menționat faptul că Anul îmbătrânirii a avut ca scop principal tocmai ca să pună această temă pe agenda publică, să atragă atenţia şi să creeze dezbatere. Pe de o parte avem îmbătrânirea activă, pe de altă parte - solidaritatea între generaţii. Unde se găseşte România între cele două puncte de vedere? Puteţi să caracterizaţi într-un fel problemele îmbătrânirii active şi ale solidarităţii între generaţii în ţara noastră?

    N-aş putea să spun că România are un specific aparte din această perspectivă. Multă lume abordează problema solidarităţii între generaţii din perspectiva actualei situaţii de criză economică şi financiară, şi legată strict de ocupare şi de resursele economice ale fiecărei familii şi persoane. Sigur că în România şomajul cel mai ridicat este în rândul tinerilor, mai puţin în rândul vârstnicilor, dar în acelaşi timp trebuie să ne gândim că populaţia adultă spre vârstnică, de peste 50-55 ani, este aşa numita populaţie sandwich. Ei sunt cei care se află pe piaţa muncii, au copii sau tineri pe care trebuie să-i ajute, dar au și părinţi vârstnici. Şi atunci presiunea este egal răspândită. Nu putem spune că există conflicte intergeneraţionale la noi, mai ales că în România, încă se păstrează această solidaritate între generaţii, cel puţin în mediul rural, pentru că acolo s-au păstrat încă familiile tradiţonale. Cu alte cuvinte, încă există acest suport între diferitele generaţii.

    Politicile dezvoltate de Guvernul  României vizează întărirea solidarităţii între generaţii şi mai ales eliminarea oricăror forme de discriminare. De aceea, pentru menţinerea pe piaţa muncii, atât a lucrătorilor tineri cât şi a vârstnicilor, se reglementează (prin legislaţia specifică din domeniul ocupării) o serie de facilităţi pentru angajatori. Acestea sunt susţinute din bugetul fondului de şomaj, tocmai pentru a face faţă la astfel de vulnerabilităţi. Şi vedeţi că aceste facilităţi privesc atât generaţia tânără, cât şi generaţia vârstnică. Practic se acordă o sumă egală cu 500 de lei pe lună, timp de 12 luni, şi scutirea de contribuţii pentru 12 luni. În plus față de facilităţile existente, Ministerului Muncii are în vedere să evalueze situaţia existentă şi să identifice şi alte măsuri care să vină în sprijinul angajatorilor pentru menţinerea lucrătorilor vârstnici pe piaţa muncii, mai ales prin flexibilizarea programului de muncă.

     

    3. Aici, într-adevăr, o parte din răspunsul dumneavoastră acoperă şi întrebarea “Care sunt politicile publice naţionale care susţin Anul European?”

    Politicile publice naţionale vizează foarte multe domenii. Într-un fel, îmbătrânirea activă este similară cu conceptul de incluziune socială din punct de vedere al ariilor de intervenţie. Îmbătrânirea activă presupune o stare de sănătate corespunzătoare, fără de care nu vei putea să fii nici activ fizic, psihic, la o vârstă mai înaintată. Aceasta nu se reduce la vârsta a III-a, ci se bazează pe un stil de viaţă sănătos pe parcursul întregii vieţi. Pe lângă politicile care vizează ocuparea, formarea continuă şi reconversia profesională a lucrătorilor vârstnici, mai sunt politicile care vizează acoperirea riscului de bătrâneţe, sistemul de pensii. Din punctul acesta de vedere, stiţi foarte bine că deja s-a făcut o modificare în sensul că s-a prelungit vârsta de pensionare și au fost făcute modificari ale Codului muncii. În aceste condiţii, o persoană care a ieşit la pensie poate să lucreze ulterior pe contracte individuale, nu vorbesc de restricţiile pentru sectorul bugetar, vorbesc de piaţa privată. Această decizie depinde nu numai de resursele financiare, mai mult sau mai puţin limitate la vârsta a III-a, dar şi de dorinţa fiecărei persoane.

    La urma urmei, dacă o persoană se simte în stare şi doreşte să continue să fie activ, remunerat sau nu, de ce să nu oferim toate oportunităţile pentru acest lucru. Şi aici atrag atenţia şi asupra acelei activităţi neremunerate, care este voluntariatul. Din păcate în România voluntariatul îşi reia poziţia abia după 20 de ani, pentru că s-a confundat cu munca voluntară din perioada comunismului şi nu a mai fost susţinut din niciun punct de vedere. Ori voluntariatul în rândul seniorilor ar trebui foarte mult încurajat, pentru că poate contribui nu numai la menţinerea sentimentului de utilitate în comunitate, dar combate şi izolarea, unul din factorii care accentuează degradarea odată cu înaintarea în vârstă. La vârsta a III-a, şi mai ales după pensionare, cel mai dramatic lucru care se întâmplă este sentimentul pierderii rolului în societate, al inutilității. Ori acest lucru poate fi schimbat, cel puţin ca mentalitate în marea masă, şi să nu mai privim vârstnicii doar ca persoane care necesită ajutor. Nu, ele trebuie să fie respectate, să le respectăm demnitatea, prin absolut orice măsură, în funcţie de dorinţele lor. Sigur că este și cazul persoanelor vârstnice fragile şi care au o patologie ce determină un ajutor permanent, dar aici este vorba de servicii sociale, de îngrijirea de lungă durată, servicii sociale şi medicale adecvate. Aici avem celelalte politici din domeniul social şi de sănătate.

     

    4. Societatea americană îi numeşte pe cei care nu mai sunt activi senior citizens, cetăţeni seniori. Senioritatea este un termen care îţi arată că este cineva care a fost ceva odată, e un respect. Si pentru  noi, cultural, când spui “pensionar”, zici “e cineva care asteaptă pensia”.

    Se creează artificial această imagine, din păcate, şi media ar trebui să contribuie schimbarea ei, să nu prezinte numai cazurile sociale, care necesită numai ajutor. Persoanele vârstnice nu sunt cazuri sociale prin definiţie, nu sunt automat “persoane asistate”. De niciun fel. Sunt atâtea persoane vârstnice care încă sunt cetăţeni deosebit de importanţi, membri de vază ai unei comunităţi, fie că e o localitate (în sensul strict al cuvântului comunitate), fie că e o comunitate profesională. Vârsta e inevitabilă, trebuie să acceptăm, acesta este ciclul de viaţă. Dar fiecare vârstă are împlinirile ei, valorile ei, şi la vârsta a III-a poţi să-ţi continui educaţia. De ce să nu oferi astfel de posibilităţi dacă există oameni care îşi doresc acest lucru? Credeţi că nu am putea şi noi să înfiinţăm o universitate pentru vârsta a III-a? Acestea sunt politicile: să vii în întâmpinarea dorinţelor persoanelor vârstnice şi să încerci să schimbi mentalitatea întregii societăţii, care, în prezent, priveşte persoana vârstnică ca pe o persoană neajutorată, fragilă, care are nevoie întotdeauna de un sprijin.

     

    5. Da, trebuie sa avem mintea mai deschisa.

    Mintea mult mai deschisă şi, mai multă cunoaştere şi înţelegere în acelaşi timp. Știţi ce se întâmplă? Dacă este să ne uităm în jur, unde este principala activitate a persoanei vârstnice ieşite la pensie? Cea de bunic. Dar este o activitate. Pentru că îşi creşte şi îngrijeşte nepoţii. Dar nimeni nu recunoaşte acest lucru ca pe o activitate. Toată lumea spune că e de la sine, se aşteaptă copiii. Dar nu, de ce? În alte țări persoanele vârstnice se plimbă şi nu renunţă la activităţi de petrecere a timpului liber. Creşterea nepoţilor, chiar ajutorarea copiilor, pentru că ei fac curat, cumpărături şi aşa mai departe, este tot o muncă, dar nu e remunerată.

     

    6. De fapt, pentru că suntem o societate cu un pic mai multe tradiţii, care nu s-a modernizat, noi avem această solidaritate între generaţii şi îmbătrânirea activă, dar pe care n-o vedem.

    Da, dar pe care n-o recunoaştem. Şi nici nu ar fi nevoie s-o recunoaştem la alt nivel, ci primul pas este recunoaşterea directă, din partea celor mai apropiaţi, a celor din familie, a celor din comunitate. Să ştiţi că dacă îi întrebaţi pe vârstnici, acestea sunt principalele aspecte ale vieţii de care sunt nemulţumiti.

     

    7. Ultima întrebare e legată de “Strategia 2020”. Cum o vedeți în perspectiva de acum, de anul acesta, cu anul European, cu dezbateri… 2020 nu e prea departe.

    Măsurile pe care trebuie să le luăm în raport cu politicile din domeniul protecției și suportului persoanelor vârstnice sunt pe o perioadă mult mai lungă decât 2020…

     

    8. Cum ați spus la început, 30-50 de ani…

    Exact. Trebuie să ai o viziune pe termen mediu și lung, cu niște politici care să conducă la niște rezultate “pas cu pas”. Dar, din perspectiva Strategiei 2020, sigur că primul lucru este combaterea sărăciei. Aici toate politicile statului român vizează în primul rând asigurarea sustenabilității pensiilor și un nivel al pensiei acceptabil pentru acoperirea nevoilor de viață de zi cu zi. Problema noastră este legată de numărul de contributori.

     

    9. Corect, care înseamnă solidaritate între generații…

    Exact. Este important să vedem cum creăm locurile de muncă care vizează atât populația tânără și adultă, cât și menținerea cât mai mult a persoanelor vârstnice în piața muncii; asta dacă și-o doresc, mereu repet, pentru că nu este o obligație după vârsta de pensionare. Dacă și-o doresc și sunt capabili, pentru că, pe de o parte, aduc un beneficiu pentru întreaga masă de persoane vârstnice, iar pe de altă parte își aduc un beneficiu propriu prin creșterea cuantumului pensiei. Mai sunt și măsurile care necesită combaterea și prevenirea bolilor cronice. Și speranța de viață, în special speranța de viață sănătoasă, este extrem de importantă, este un obiectiv al Strategiei 2020 - creșterea speranței de viață, a speranței de viață sănătoasă, pentru că o dată instalată o afecțiune, costurile cu tratamentul adecvat sunt mult mai mari și de multe ori nu poți să vindeci în totalitate, iar cronicizarea unei afecțiuni la o vârstă mai înaintată  duce la creearea unei situații de dependență accentuată care crește și mai mult aceste costuri. Deci este vorba despre politicile din Sănătate, mai mult este vorba de Educație. Persoanele vârstnice nu trebuie tratate ca niște persoane care nu ar mai trebui să fie supuse unei formări, unei reconversii profesionale dacă este necesar acest lucru sau formării continue, doar pentru că sunt peste 50 de ani. Nu poți să te oprești din învățat niciodată, indiferent de vârstă, tot pentru a susține obiectivul legat de ocupare și eliminare a sărăciei. Acestea sunt principalele direcții de acțiune. Unul din lucrurile esențiale este să creezi un mediu de viață favorabil, prietenos, ce priveşte atât mediul ambiant, cât şi locul de muncă sau locuinţa ce trebuie adaptate nevoilor persoanelor vârstnice.

     

    10. Am citit la un moment dat că în țările dezvoltate se spune că acestea sunt oportunități de afaceri pentru a crea și oferi servicii pentru vârstnici. Poate fi problematica legată de mobilier, deci de accesibilitate, de felul cum folosești un calculator, accesul pe internet, servicii medicale de un anumit fel etc.

    Din păcate, angajatorii noștri sunt mai puțin informați sau poate mai puțin interesați, dar în scurt timp își vor revizui atitudinea fiind obligați de aceste realități ale structurii societății. În alte state dezvoltate se fac studii de marketing legate de populația vârstnică, și din ce în ce mai mult produsele, indiferent de domeniu, țin cont de nevoile și limitele pe care le au uneori persoanele vârstnice, astfel încât să fie accesibile fiecărei vârste. Și contează enorm, pentru că atunci când procentul unei populații de o anumită vârstă crește, societatea trebuie să facă față la cererea acestei categorii de populație în raport cu celelalte și sigur că se creează oportunități de afaceri. Foarte multe persoane vârstnice din ziua de azi care trăiesc în oraș, pe timpul verii sau primăverii doresc să se întoarcă la țară, deoarece au aer curat, se gospodaresc mai bine cu pensia pe care o primesc. În plus, în mediul rural tot ai un petec de grădină; numai faptul că plivești sau îngrijești niște flori sau niște plante, pe lângă mulțumirea pe care ți-o aduce și faptul că te menține activ fizic și psihic, poată să îți aducă și plus valoare. Dacă faci un coș de roșii sau de ardei mai mult decât necesitățile familiei tale, fie că îl oferi, fie că îl vinzi, tot obții un mic venit și asta înseamnă că implicit ajuți atât la dezvoltarea comunității tale cât și la creșterea calității vieții proprii. Acest lucru este extrem de important, iar dacă mentalitatea se va schimba, oamenii vor înțelege că a fi activ, sub orice formă, este important atât pentru binele propriu, cât și pentru binele celorlalți. Pasul este uriaș.

     

    11. Aș încheia cu această notă, și anume că e o problemă de mentalitate. Sigur că realitatea este impusă de demografie, de echilibru bugetar, dar importantă este mentalitatea.

    Generațiile trebuie să lucreze și să trăiască împreună pentru că asta este ceea ce definește o societate. Trebuie să ofere fără discriminare oportunitățile și mijloacele de suport specifice fiecărei vârste, nu dezechilibrat pentru generații diferite. E adevărat că întotdeauna persoanele vârstnice se sacrifică pentru copii și nepoții lor, dar este un sacrificiu plăcut și acceptat.

     

    12. Mulțumesc mult, doamnă director Manu! Am stat de vorbă cu coordonatorul național al Anului Îmbătrânirii Active și al Solidarității între Generații, și vă urăm succes în continuare. Sigur că lucrurile nu se termină numai cu anul acesta, politica publică fiind continuată mai departe.

    Construimo serie de acțiuni și pe anul viitor; de exemplu, privind din punct de vedere al reglementărilor avute în vedere de Minister și care mă privesc pe mine direct în calitatea mea de medic geriatru (înțelegeți de ce am această aplicație pentru vârsta a treia), elaborăm o nouă lege privind protecția și incluziunea persoanelor vârstnice, care să fie mult mai acoperitoare, comprehensivă și să acopere o serie de domenii vizând persoanele vârstnice și nu numai  asistența socială în sine.

     

    Puteți descărca aici varianta audio a interviului.

     

    Interviu realizat de Tiberiu Cazacioc

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 18/12/2012  |Începutul paginii