Cale de navigare

Cele șase decenii de construcție europeană pașnică: o propunere generoasă și vizionară, confirmată de Premiul Nobel pentru Pace

10/12/2012 17:37:04

Premiul Nobel pentru Pace acordat Uniunii Europene reprezintă, dincolo de orice speculaţii, nedumeriri sau chiar contestări, o recunoaştere a rolului jucat de UE în zbuciumata istorie postbelică şi a faptului că vorbim despre un model de succes, în folosul europenilor şi în cel al lumii întregi.

    Să ne amintim anii de după război. Europa era un continent răvăşit, mistuit, divizat şi fără speranţă. Ideea unei uniunii a ţărilor din centrul Europei, creată la început în jurul unor interese în special economice, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (1950) a fost începutul unei adevărate poveşti de succes la care au participat, iniţial, şase state:  Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. De la început s-a vorbit despre un scop care părea mai mult decât ambiţios: asigurarea unei „păci durabile” în zonă. „La originile sale, Uniunea Europeană a reunit națiunile în curs de dezvoltare ieşite din ruinele unui război mondial devastator, adunându-le într-un proiect de pace construit pe instituții supranaționale reprezentând interesul comun european”, a spus preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

    Unsprezece lideri vizionari (Konrad Adenauer, Joseph Bech, Johan Beyen, Winston Churchill, Alcide de Gasperi, Walter Hallstein, Sicco Mansholt, Jean Monet, Robert Schumann, Paul-Henri Spaak, Altiero Spinelli) au creionat un proiect coerent şi cu bătaie lungă, fiind consideraţi părinţii fondatori ai Uniunii Europene. Idealurile lor: crearea unei Europe unite, paşnice şi prospere.

    Au urmat impulsurile economice (renunţarea la taxele vamale în schimburile comerciale, controlul comun asupra producţiei de alimente, apoi libera circulaţie a mărfurilor), valurile succesive de extindere, crearea spaţiului Schengen, introducerea monedei euro, pe fondul unei tot mai bune înţelegeri între statele membre, Uniunea Europeană devenind, dintr-o zonă plină de frământări în prima jumătate a secolului XX, un spaţiu al păcii, al progresului şi al dezvoltării.

    Un model unic, care funcţionează în beneficiul cetăţenilor săi şi ai cetăţenilor lumii întregi, pentru că UE oferă atât puterea exemplului cât şi sprijin concret în zonele defavorizate. E de menţionat aici că Uniunea Europeană este cel mai mare donator din lume, contribuind cu mai bine de jumătate din ajutorul global (53,1 miliarde de euro în anul 2011). Însăşi Comisia Europeană este al doilea furnizor mondial de ajutor umanitar.

    Barroso: Uniunea Europeană, o sursă de inspiraţie pentru întreaga lume

    Iată de ce, acordarea Nobelului pentru Pace este, în acelaşi timp “o mare onoare pentru toți cei 500 de milioane de cetățeni ai Europei”, cât şi recunoaşterea faptului că „Uniunea Europeană este o sursă de inspiraţie” şi un câştig cu adevărat important, care trebuie preţuit “pentru binele europenilor și pentru binele întregii lumi”, conform spuselor preşedintelui Barroso. Este un moment bun pentru a ne reaminti ceea ce a făcut Uniunea Europeană, a spus preşedintele Comisiei Europene, într-o declaraţie făcută la Oslo cu o zi înainte de decernarea premiului: “A adus o  pace de durată între foștii adversari, care au luptat multe războaie devastatoare de pe continent, inclusiv cele două războaie mondiale. A adus libertatea de durată, justiție și democrație pentru 500 de milioane de oameni, inclusiv pentru aceia, atât de mulți, care au trăit sub dictatură și regimuri totalitare. Şi face toate aceste lucruri într-un mod unic, prin crearea unui sistem politic care ne aduce împreună dincolo de frontierele naționale”, a spus Barroso.

    Preşedintele Comisiei Europene le-a răspuns şi celor care au întrebat de ce a fost nevoie ca Premiul Nobel pentru Pace să fie acordat Uniunii Europene tocmai acum, în anul 2012: “Acesta este momentul potrivit pentru a da un mesaj clar Europei, acela de a păstra ceea ce a realizat ... Este un premiu care ne transmite îndemnul de a avea o lume mai bine organizată pentru a avea stabilitate și pace”.

    La rândul lui, preşedintele Uniunii Europene, Herman van Rompuy, a arătat că “acordarea Premiului Nobel pentru Pace e un tribut pentru realizările din trecut şi o încurajare pentru viitor (...) UE e cea mai mare instituţie de menţinere a păcii creată vreodată în istoria omenirii”. Acest premiu este “o dovadă a voinţei politice şi a imaginaţiei şi nu doar un tribut adus realizărilor din trecut, ci şi un apel comun de a continua să ne modelăm viitorul (…). Ne dorim ca Europa să devină un simbol al speranţei”, a spus preşedintele UE, într-o declaraţie făcută cu o zi înainte de decernarea premiului.

    “Premiul a făcut mulți oameni mândri de a fi europeni”

    Pe lângă acordarea premiului în sine, chiar și momentul în care Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace este plin de semnificații. Acum se vorbeşte deopotrivă atât despre austeritate, şomaj în rândul tinerilor, criza datoriilor, cât şi despre viitorul Europei şi recâştigarea unui rol important pe plan mondial pentru Bătrânul Continent. Un context complex, care explică sumedenia de reacţii dintre cele mai neaşteptate, de la emoţie şi mândrie la stupoare şi respingere vehementă. Gestul are, dincolo de toate aceste reacţii, menirea de a provoca o discuţie necesară despre rolul şi valorile Uniunii Europene.

    În afară de reacţiile liderilor europeni, sunt de menţionat câteva detalii care vorbesc despre sentimentul de mândrie împărtășit de cetăţenii europeni. În unele instituţii europene de la Bruxelles programul de lucru a fost oprit spontan la aflarea veştii, iar directorii acestora au destupat sticle de şampanie. Pe site-ul organizaţiei care decernează Premiul Nobel, arată The Guardian : “Dragi lideri UE. Premiul a făcut mulți oameni mândri de a fi europeni. Nu-l stricați." (Ales Chmelar); "Acest premiu vine tocmai la momentul potrivit pentru a consolida spiritul de unire!"(Benjamin Baronnat); "Felicitări. Premiul ne amintește că ideea europeană este mult mai importantă decât finanțele sau datoriile” (Wolff von Rechenberg, european): "Mulțumesc, în calitate de membru al UE. Sunt onorat de acest premiu. Este primul meu Premiu Nobel… Iar ceea ce e mai bun urmează să vină." (Krzysztof).

    Nu s-au lăsat aşteptate nici criticile, nici glumele. “De ce nu-şi propune UE să câştige Nobelul pentru Economie?”, au spus unii, iar alţii (europarlamentarul Marta Andreasen) au spus că politicile de austeritate ale UE sunt „direct responsabile” pentru protestele din Grecia şi Spania. Au fost şi câteva atacuri şi scrisori deschise, unele semnate de foşti laureaţi ai Premiului Nobel, precum Desmond Tutu, Mairead Maguire şi Adolfo Perez Esquivel, care au vrut să taxeze faptul că Uniunea Europeană este „parte” în conflictele din întreaga lume. „UE nu este, în mod clar, campionul păcii pe care Alfred Nobel l-a avut în minte”, s-a spus şi s-a cerut chiar retragerea cel puţin a premiului în bani, cerere respinsă de Comitet.

    Potrivit lui Lundestad, citat de Euobserver, în spatele acestor acţiuni stă un jurist norvegian care protestează „de foarte foarte mulţi” ani împotriva fiecărui premiu Nobel.

    De altfel, răspunsul dat de Comitetul Nobel Norvegian a fost sec: dorim să ne concentrăm asupra a ceea ce considerăm că este rezultatul cel mai important al UE: lupta cu succes pentru pace și reconciliere, precum și pentru democrație și drepturile omului. “UE a contribuit la transformarea celei mai mari părţi a Europei dintr-un continent încercat de războaie în unul al păcii”, a răspuns Comitetul norvegian. Activitatea UE reprezintă "fraternitate între națiuni" şi emană pace, adică exact lucrurile pe care Alfred Nobel le-a dorit a fi criterii pentru acordarea acestui premiu, au mai spus cei care au decis ca Nobelul pentru Pace să-i fie acordat Uniunii.

    Banii vor fi alocaţi unor proiecte afectaţi de războaie şi conflicte

    Liderii Uniunii Europene au decis, între timp, ce vor face cu banii (Premiul Nobel pentru Pace e însoţit de o diplomă, o medalie de aur şi un cec de 8 milioane de coroane suedeze, adică aproximativ 927.000 de euro): vor fi alocați unor proiecte care sprijină copiii afectați de războaie și conflicte.

    „Premiul Nobel pentru pace reprezintă simbolul reconcilierii în întreaga lume. De banii primiți cu această ocazie ar trebui să beneficieze cei care reprezintă prima speranță pentru viitor și care sunt totodată primele victime ale conflictelor prezente și trecute: copiii”, a explicat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Cei trei lideri ai UE, președintele Barroso și președinții Van Rompuy și Schulz au decis să doneze banii unor proiecte destinate copiilor aflați în zone de război și conflict.

    La ceremonia de decernare de la Oslo, din data de 10 decembrie, participă aproape toţi şefii de state şi de guverne din Uniunea Europeană. Inclusiv liderii marilor ţări (Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania), care au confirmat că vor participa “aproape sigur” la ceremonie. Din delegaţia oficială a Uniunii Europene fac parte şi patru tineri (din Spania, Italia, Polonia şi Malta), care au câştigat un concurs de desenat şi de scris lansat în acest scop de Uniunea Europeană.

    12 octombrie 2012, data acordării premiului

    În data de 12 octombrie 2012, Comitetul norvegian care acordă premiul Nobel pentru pace a anunţat marele câştigător: Uniunea Europeană, ”pentru peste şase decenii de contribuţii la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa”. Secretarul Comitetului,  Geir Lundestad, a enumerat cinci realizări importante: reconcilierea istorică dintre Franţa şi Germania, de după cel de-al doilea război mondial; sprijinul acordat în anii ’80 noilor democrații din Grecia, Portugalia și Spania; sprijin acordat după 1990 fostelor state comuniste; ajutorul pentru modernizarea Turciei; instaurare a păcii în Balcanii de Vest.

    Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat de 93 de ori, începând din anul 1901. Au fost până acum 124 laureați, între care 100 de persoane și 21 de organizații (Comitetul Internațional al Crucii Roșii a primit acest premiu de trei ori, iar Biroul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați de două ori).

    Ultima actualizare: 11/12/2012  |Începutul paginii