Cale de navigare

Agricultura: manual de utilizare pentru orășeni

04/09/2012 14:10:18

Agricultura poate fi o meserie bănoasă, este grea, dar poate fi o meserie frumoasă. Poate fi o meserie din care să ieși la pensie și la 65 de ani să începi să călătorești, să vezi lumea, pentru că ești încă în putere și ai adunat destui bani pentru asta. Deși aceste afirmații încă nu sunt demonstrabile peste tot în lume, iar în anumite locuri încă nu este evident că se poate și așa, lucrurile se schimbă. Agricultura este o meserie pentru fermieri, este  adesea privită ca o simplă activitate economică pentru restul societății.

    Simplă? Simplă activitate economică? Să vedem.

    Pare evident că agricultura poate fi privită din două punct de vedere: unul este al producătorului (care se plasează, de obicei, ca un individ în această ecuație), iar celălalt este al consumatorului (care se vede ca făcând parte dintr-un grup cu care se solidarizează, grupul consumatorilor, al beneficiarilor, el este „societatea”). Reforma Politicii Agricole Comune vede dinspre ambii și propune o soluție: agricultura durabilă.

    De ce este interesantă agricultura durabilă pentru micii fermieri și benefică pentru societate?

    Pentru a vorbi serios despre conceptul de agricultură durabilă, trebuie să existe premisele ca un fermier care practică agricultura așezată pe baze durabile să-și poată asigura un trai decent, pentru el și familia sa. Mai mult decât atât, el ar trebui să simtă că locurile de muncă ale celor din jurul său, angrenați împreună cu el în activități de agricultură durabilă, sunt relativ sigure, sau măcar că eventualele schimbări sunt predictibile. Agricultura a fost dintotdeauna o îndeletnicire grea, puternic afectată de elementele meteo, așa că e nevoie de un nivel de determinare (care duce uneori până la încăpățânare) ca s-o scoți la capăt. Posibilitatea de a micșora dependența veniturilor de capriciile vremii, de a oferi o plasă de siguranță pentru anii grei și de a nu afecta negativ peisajul și mediul din imediata apropiere sunt criterii care realmente contează pentru micii agricultori.

    La următorul nivel, cel macro, al întregii societăți (producători și consumatori deopotrivă), agricultura durabilă aduce alt tip de avantaje: favorizează diversificarea producției, oferind astfel o alternativă viabilă la sistemul industrial de a cultiva mono-culturi care este perceput, în mod tradițional, ca fiind mult mai eficient. De asemenea, propune o viziune alternativă la modul clasic de distribuire a produselor, permițând o abordare pe mai multe niveluri, în care celula de bază este chiar fermierul, iar structura de organizare privilegiată este piața locală. Lanțul de distribuție poate deveni, astfel, un vector activ de evidențiere a valorilor economiei sociale și a solidarității în contextul permanentei căutări a „sfântului Graal”: o mai echitabilă redistribuire a resurselor.

    Am stabilit direcția și sensul. Și acum?

    Odată cu lansarea reformei PAC, se continuă practic dezbaterea inițiată la momentul declanșării consultărilor publice pe această temă, în mai 2010. Așa se face că acum vorbim, în cunoștință de cauză, cu argumente verificate de practică, despre abordări diferite, care au fiecare plusuri și minusuri. Opțiunea Uniunii Europene este însă către sprijinirea unei agriculturi care să nu ofere doar hrană sănătoasă și sigură, dar să și conserve resursele naturale și să păstreze mediul înconjurător. Deși agricultura durabilă nu se face, în principiu, pe mari suprafețe, nu este o agricultură de tip industrial, ea este perfect adaptată să asigure viabilitatea economică a fermierilor care o practică și a comunităților din care aceștia fac parte.

    O altă idee importantă, exprimată printr-o sintagmă ascunsă sub un nemeritat oprobriu, de acum peste 20 de ani, este cea care se referă la deținerea controlului asupra mijloacelor de producție chiar la nivelul fermei, al fermierului. Această idee merită să fie revăzută, cu perspectiva secolului al XXI-lea și cu încărcătura pozitivă a unei societăți autentic democratice. Un alt concept compromis de perioada dinainte de 1989 este acela de cooperativă. Dar toate aceste modalități de a lucra împreună, cu instrumente de management adaptate zilelor noastre, cu tehnologii care înregistrează salturi de neimaginat până acum câteva decenii, și cu o minte deschisă spre nou, au darul de a ajuta la îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și implicit la creșterea atractivității acestora, independența alimentară a cât mai multora dintre noi, asigurarea bunăstării animalelor, păstrarea peisajului cât mai aproape de „pitoresc și neatins”. Deși aceste beneficii sunt greu cuantificabile, asta nu le face mai puțin valoroase.

    Tendința de a favoriza entitățile economice mici este prezentă în mai multe ramuri economice, pentru că are nu doar vocația moralității și echității sociale, dar și potențial economic real. Trebuie doar ca sistemul de instituții, legislație și cutume să ofere un context economic în care la performanțe egale să se poată asigna recompense egale. Această tendință este din ce în ce mai prezentă în agricultură, pentru că poate aduce beneficii nu doar de ordin economic, ci și de calitate a vieții. Legătura directă între felul în care se face agricultură și elementele care aduc naturalul înapoi în viața oamenilor a fost pentru multă vreme obturată de entuziasmul pentru procesele excesiv de industrializare.

    Există câteva domenii în care sunt necesare ajustări de ordin administrativ și ajutor din partea societății către acea parte de populație direct implicată în producerea hranei pentru toți: e nevoie de mecanisme de creditare accesibile și avantajoase, de acces la cursuri, schimburi de experiență, specializări și alte forme de profesionalizare a micilor fermieri, de informarea lor promptă cu privire la progresele tehnologice din zona de cercetare agricolă, și, nu în ultimul rând, trebuie gândit un mecanism eficient și prietenos de acces la piață: facilități de stocare în condiții de frig, soluții de colectare și transport, ambalaj, etichetare și marketing. Dacă unele dintre acestea pot fi rezolvate prin asocieri și lucru în comun inițiat chiar de fermieri, altele nu pot fi gândite decât la nivelul societății, în ansamblul ei.

    Concluzia? Ne trebuie un curent de opinie care să favorizeze acest fel de a face agricultură, ne trebuie mai multă dezbatere, în cunoștință de cauză, cu privire la avantajele pe care le aduce și la eforturile pe care le implică. Pentru că eforturile sunt asumate atât de societate, în general, cât și de fermieri, în special, iar avantajele, de asemenea, privesc și societatea și populația implicată direct în lanțul de producție agricolă și alimentară.

    Sprijin comunitar

    De exemplu, la sfârșitul lunii iunie, Comisia Europeană a anunțat aprobarea a 20 de programe de promovare a produselor agricole în Uniunea Europeană, dar și în terțe state. Bugetul total al celor 20 de programe depășește suma de 70 de milioane de Euro, dintre care jumătate (aproape 36 de milioane de Euro) reprezintă contribuția directă a Uniunii. Produsele vizate fac parte din categoria celor „valoroase” din punct de vedere al agriculturii durabile, fructe și legume proaspete, lapte și produse din lapte, ulei, vin, carne, precum și produsele „vedetă”: produse cu denumire de origine protejată, produse cu indicaţie geografică protejată, specialități tradiţionale garantate.

    Această finanțare dovedește că există disponibilitate pentru sprijin dinspre partea instituțională, care trebuie însă completată cu contribuții, chiar dacă nu doar financiare, ci și de organizare, management, profesionalizare etc, din partea societății, în ansamblul ei.

    Educarea publicului? E mult spus?

    Comisarul Cioloș s-a angajat în acest demers de comunicare publică, de conștientizare a acelei componente a societății care nu este direct interesată, sau doar crede că nu este direct interesată. De altfel, se poate afirma cu un mare grad de certitudine, că cetățenii și entitățile (societăți comerciale, grupuri ale societății civile, servicii și instituții publice) care sunt interesate în sănătate, protecția mediului, educație, economie, turism, pentru a enumera doar câteva dintre domeniile cu implicații evidente, cu siguranță au de-a face cu produsele ce derivă nemijlocit din activitatea agricolă, așa cum este ea contextualizată de conceptul de agricultură durabilă. Mai precis, vorbim aici de alimente sănătoase (cumpărate la prețuri corecte pentru producători, fără să fie excesiv de scumpe pentru consumatori), de aer curat și promisiunea că va continua să rămână astfel, de diversitate gastronomică și peisaje nealterate (factori care pot influența semnificativ turismul), de creșterea calității vieții la țară și diminuarea tensiunilor sociale generate de diferențe de venituri sau mod de viață.

    A trecut atât de mult timp de când Politica Agricolă Comună se ocupa mai ales de siguranța alimentară - atunci când amintirile foametei de după război erau încă vii și dureroase - încât acum ni se pare firesc să intrăm într-un supermarket, să alegem dintre 20 de sortimente de iaurt și să știm cu precizie că le vom găsi acolo, pe toate, și mâine. Habar n-avem de unde începe producția lui, nu ne gândim că vacile care dau laptele din care e făcut ar putea să pască într-un peisaj pe care-l denumim generic „elvețian”, în care ne-ar plăcea să ne petrecem vacanța. Consumatorilor poate nu le pasă cum este organizată activitatea de colectare, stocare și transport, cum se păstrează trasabilitatea (faimoasa sintagmă „de la fermă la farfurie”) și unde se transformă în produsul final. Sau nu dăm atenție aranjamentelor comerciale, și cât de departe am ajuns, pe lanțul produsului, de la micul fermier care are vacile. Desigur, nu trebuie să ne gândim de fiecare dată când cumpărăm iaurt la toate acestea, dar n-ar fi rău să fim conștienți de volumul de muncă, numărul mare de oameni și de competențe diferite și sistemul complex de organizare pe care-l traversează fiecare borcan de iaurt ca să ajungă până la noi.

    „A mânca” nu e o simplă funcție fiziologică, este o activitate culturală. Sunt țări care-și bazează o bună parte din brandul de țară pe bucătăria tradițională! În plus, producerea și distribuția hranei au implicații economice majore în întreaga societate (uneori chiar de natura siguranței societății), și mai ales implicații directe, la nivelul fiecăruia dintre noi. De aceea, fiecare dintre noi suntem datori să înțelegem cum evoluează acest domeniu în contextul schimbărilor rapide pe care le traversăm.

    Resurse suplimentare: discursul comisarului Dacian Cioloș la reuniunea de la Rio de Janeiro din 21 iunie 2012 "Agriculture – the way towards sustainability and inclusiveness" (European Commission side event at the Rio+20 Conference).

     

    Ultima actualizare: 04/09/2012  |Începutul paginii