Cale de navigare

Antitrust: Comisia lansează o consultare publică pe tema revizuirii normelor de concurenţă aplicabile în sectorul distribuţiei

28/07/2009

Comisia Europeană invită părţile interesate să formuleze observaţii privind propunerea sa de modificare a regulamentului de exceptare pe categorii şi a liniilor directoare referitoare la acordurile de furnizare şi distribuţie (restricţiile verticale). Actualul regulament va ieşi din vigoare în mai 2010. Având în vedere experienţa sa în aplicarea normelor menţionate şi observaţiile formulate de părţile interesate, Comisia consideră că, în general, aplicarea acestora dă rezultate bune şi că nu ar trebui modificate în mod fundamental. Principalele sugestii de modificare intenţionează să ia în considerare evoluţiile recente ale pieţei, în special creşterea puterii de cumpărare a marilor distribuitori cu amănuntul şi evoluţia vânzărilor on-line. Părţile interesate sunt invitate să prezinte observaţii până la 28 septembrie 2009.

    Neelie Kroes, Comisarul european pentru concurenţă, a declarat: „Pentru bunăstarea consumatorului şi pentru economia noastră este esenţial ca sectorul distribuţiei să fie unul eficient şi competitiv. Revizuirea lansată astăzi urmăreşte să asigure că evaluarea acordurilor de furnizare şi distribuţie încheiate în temeiul normelor de concurenţă ţine cont de ultimele evoluţii ale pieţei, în special de creşterea continuă a puterii de piaţă a cumpărătorilor, precum şi de noile modalităţi de distribuţie, inclusiv de oportunităţile oferite de internet”.

    Regulamentul nr. 2790/1999 al Comisiei de exceptare pe categorii permite ca acordurile de furnizare şi distribuţie care sunt conforme cu prevederile sale să beneficieze de o derogare de la interdicţia prevăzută de Tratatul CE privind practicile comerciale restrictive [articolul 81 alineatul 1]. Actualul regulament de exceptare pe categorii va ieşi din vigoare în mai 2010. Evaluarea preliminară a Comisiei privind aplicarea acestuia, în baza experienţei şi a observaţiilor formulate de părţile interesate, a constatat că aplicarea normelor actuale a dat rezultate bune în practică.

    La momentul adoptării acestuia, în 1999, regulamentul a urmărit să reducă în mod substanţial constrângerile normative asupra companiilor, în special asupra acelora care nu au capacitatea de a creşte preţurile fără o pierdere a profiturilor (cele care nu au putere de piaţă), cum ar fi întreprinderile mici şi mijlocii, şi să introducă o abordare bazată pe efecte economice în ceea ce priveşte evaluarea constrângerilor verticale. Aceste obiective şi constrângeri rămân de actualitate.

    Două evoluţii importante au marcat deceniul care a urmat intrării în vigoare a normelor actuale: o creştere suplimentară a puterii de piaţă a marilor distribuitori şi vânzările efectuate pe internet.

    În vederea luării în considerare a acestor evoluţii, Comisia propune ca, pentru ca un acord vertical să beneficieze de exceptarea pe categorii, atât cota de piaţă a furnizorului (cum este cazul în prezent), cât şi cea a cumpărătorului să nu depăşească nivelul de 30%.

    În ceea ce priveşte vânzările on-line, pe de o parte, este necesară protejarea posibilităţilor consumatorilor de a cumpăra în străinătate în condiţii avantajoase, fapt facilitat în mod considerabil de utilizarea internetului. Pe de altă parte, anumite restricţii la comercializare, care vizează limitarea sau împiedicarea exploatării inechitabile de către distribuitori a eforturilor de comercializare şi de promovare a mărcilor altor comercianţi (aşa-numitul „parazitism pe piaţă”) pot permite consumatorilor să beneficieze de servicii de o mai bună calitate). Prin urmare, abordarea sugerată de Comisie precizează, în ceea ce priveşte vânzările on-line, că trebuie făcută o distincţie între vânzările efectuate ca urmare a unui marketing activ şi cele rezultate în urma propriei iniţiative a consumatorului (respectiv, distincţia dintre vânzări active şi vânzări pasive) şi oferă explicaţii cu privire la modul în care regulamentul revizuit tratează condiţiile impuse vânzărilor pe internet, precum obligaţia impusă de un furnizor ca distribuitorul să dispună, anterior desfăşurării de vânzări online, de un punct fizic de distribuţie.

    Comisia invită părţile interesate să formuleze observaţii până la data de 28 septembrie 2009. Consultarea acoperă toate aspectele reglementate de regulament şi de liniile directoare, însă Comisia este interesată, în special, de observaţiile referitoare la aplicarea generală a actualelor norme, la măsura în care evoluţiile recente ale pieţei ar trebui să influenţeze prevederile regulamentului şi abordarea sugerată de Comisie privind puterea de piaţă a cumpărătorului, precum şi de observaţiile referitoare la restricţiile privind vânzările on-line. Proiectul Regulamentului revizuit de exceptare pe categorii şi orientările sunt disponibile pe site-ul Europa, la următoarea adresă:

    http://ec.europa.eu/competition/consultations/2009_vertical_agreements/index.html

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii