Cale de navigare

Dezbatere privind reforma politicii în domeniul pescuitului

28/10/2011 00:00:00

Directoratul General pentru Afaceri Maritime şi Pescuit (DG Mare) din cadrul Comisiei Europene organizează, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, o dezbatere privind reforma politicii de pescuit şi a implicaţiilor acesteia pentru statele membre, respectiv pentru România.

    Dezbatere privind reforma politicii în domeniul pescuitului

    În acest scop, Directorul General, doamna Lowri Evans, invită reprezentanţii-cheie ai organizaţiilor de profil din România (instiţutii publice, organizaţii non-guvernamentale, institute de cercetare etc.) şi jurnaliştii să participe la acest eveniment. Dezbaterea va beneficia de prezenţa experţilor DG Mare care vor explica principalele modificări ale policitii de pescuit în scopul creşterii eficienţei şi sustanabilităţii acesteia şi vor răspunde întrebărilor participanţilor.

    Evenimentul va avea loc vineri, 28 octombrie 2011, cu începere de la orele 09.30, în sala de conferinţe a Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, adresa: Str. Vasile Lascăr, nr 31, 020492 Bucureşti.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 13/05/2013  |Începutul paginii