Cale de navigare

Prezentarea proiectului "Generation 89"

02/02/2010 00:00:00

Reprezentanţa Comisiei Europene în România va gazdui marţi, 2 februarie 2010, începând cu ora 18, în sala de expoziţie aflată la parterului sediului din strada Vasile Lascăr 31, prezentarea proiectului Generation 89. Prezentarea va fi susţinută de Institutul Cultural Român şi va fi urmată de proiecţia filmului Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, în regia lui Cătălin Mitulescu.

    Evenimentul va avea loc la Centrul de Informare al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, unde poate fi vizitată expoziţia „O poveste despre libertate". Organizată de Reprezentanţă în colaborare cu istoricul Andrea Varga, expoziţia este dedicată marcării a 20 ani de la căderea Cortinei de Fier şi îşi propune să ilustreze evenimente cruciale care au dus la prăbuşirea regimurilor comuniste în România şi în celelalte ţări din fostul bloc sovietic.

    Vă invităm să participaţi la acest eveniment deschis publicului şi vă rugăm să confirmaţi participarea dvs.

    Proiectul Generation 89, desfăşurat sub patronajul scriitorului şi omului politic ceh Vaclav Havel,  este dezvoltat în nouă ţări europene de EUNIC Praga, EUNIC Varşovia, EUNIC Bruxelles şi EUNIC Bucureşti şi este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul „Europa pentru cetăţeni“.

    Proiectul Generation 89 se adresează tinerilor născuţi în 1989 şi vizează crearea unei platforme de comunicare pe teme europene. Participanţii selectaţi selectaţi în etapa actuală a proiectului se vor întâlni, în aprilie, la Bruxelles, Bucureşti, Praga şi Varşovia. O declaraţie comună redactată în urma întâlnirilor va fi prezentată, în iunie, la Bruxelles, reprezentanţilor Uniunii Europene.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 13/05/2013  |Începutul paginii