Cale de navigare

Masa rotundă „România şi cadrul financiar multianual 2014-2020 al Uniunii Europene”

20/07/2011 00:00:00

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat miercuri, 20 iulie, la Casa Uniunii Europene (Str. Vasile Lascăr nr. 31), etajul 1, începând cu ora 10:00, masa rotundă „România şi cadrul financiar multianual 2014-2020 al Uniunii Europene”. În cadrul acestei mese rotunde au fost dezbătute prevederile Comunicării Comisiei Europene privind propunerea de buget pentru exercițiul financiar 2014-2020, lansată la sfârşitul lunii iunie, şi, mai ales, poziția şi perspectivele României în cadrul viitoarelor negocieri. Au fost evidenţiate noile orientări în privința gestionării fondurilor europene, condiționalităților şi politicilor prioritare.

    Au fost invitați să îşi susțină poziția asupra subiectului domnul Leonard Orban, Consilier Prezidențial, domnul Theodor Stolojan, europarlamentar şi fost ministru al finanțelor, domnul Cătălin Vătafu, Șeful Autorității pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, domnul Daniel Dăianu, economist şi fost ministru al finanțelor, şi domnul Sorin Ioniță, Director Executiv al Societății Academice Române.

    Dezbaterea face parte din seria de evenimente lunare "Perspective Europene", iniţiată de Reprezentanţa Comisiei Europene în 2009, cu scopul de a stimula dezbaterea cu privire la priorităţile Uniunii Europene, în strânsă legătură cu agenda publică naţională din România. În acest cadru sunt invitaţi să îşi exprime opiniile membri ai Parlamentului European, diplomaţi, oameni politici, funcţionari publici, reprezentanţi ai societăţii civile, parteneri sociali, reprezentanţi ai mass-media, ai mediului academic, lideri de opinie etc.

    Agenda mesei rotunde

    Ora

    Activitatea

    09:30 – 10:00

    Înregistrarea participanţilor

    10:00 – 11:00

    Deschiderea dezbaterilor şi prezentarea propunerii de buget pentru perioada 2014 – 2020, dl Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene;

     - Intervenţia dlui Mircea Goană, preşedintele Senatului României;

     - Intervenţia dlui Leonard Orban, consilier prezidenţial;

     - Intervenţia dlui Theodor Stolojan, membru al Parlamentului European;

     - Intervenţia dlui Cătălin Vătafu, şeful ACIS;

     - Intervenţia dlui Daniel Dăianu, economist;

     - Intervenţia dlui Sorin Ioniţă, director executiv al Societăţii Academice Române. 

    11:00 – 12:30

    Discuţii pe marginea prezentărilor

     Moderator: Ciprian Ciucu, Centrul Român de Politici Europene 

    12:30 – 13:00

    Bufet şi sfârşitul mesei rotunde

    Pagini Utile

    • Galerie foto

      Fotografiile surprinse în timpul evenimentului pot fi vizionate aici.

       

    Ultima actualizare: 28/05/2013  |Începutul paginii