Cale de navigare

Prezentare publică şi dezbatere despre rezultatele Atelierului "Incluziunea Socială şi Economică a Cetăţenilor Romi"

22/06/2012 10:30:00 - 22/06/2012 12:00:00

Împreună cu Centrul de resurse pentru participare publică – CeRe (România) şi cu Keynote (Republica Cehă), avem plăcerea de a vă invita să participaţi la o prezentare publică şi la o dezbatere despre rezultatele Atelierului Incluziunea socială şi economică a cetăţenilor romi, care va avea loc la sediul Reprezentanţei CE (str. Vasile Lascăr Nr. 31, Bucureşti) în data de 22 iunie 2012, cu începere de la orele 10.30. Evenimentul va fi urmat de o prezentare de produse realizate manual de meşteşugarii romi şi de un prânz-bufet la reşedinţa Ambasadorului ceh (str. Oţetari Nr. 7).

    Prezentare publică şi dezbatere despre rezultatele Atelierului "Incluziunea Socială şi Economică a Cetăţenilor Romi"

    Condiţiile precare de locuit, lipsa accesului la utilităţile publice, şomajul şi accesul redus la educaţie sunt doar câteva dintre problemele întâlnite de comunităţile rome peste tot în Europa. Ţările noastre se confruntă cu provocări similare în privinţa incluziunii sociale şi economice a grupului nostru cel mai marginalizat – cetăţenii romi. În timp ce comunităţile rome se confruntă cu probleme comune, specialiştii din fiecare ţară încearcă să găsească cele mai bune soluţii de unii singuri: economia socială, a doua şansă de şcolarizare pentru adulţi, dezvoltarea comunităţii sunt strategiile de succes folosite pentru a aborda aceste probleme.

    Atelierul Incluziunea socială şi economică a cetăţenilor romi, organizat în perioada 21-22 iunie 2012, este o oportunitate de învăţare pentru specialiştii din Republica Cehă, Ungaria, Republica Moldova, Republica Polonă, România, Republica Slovacă şi Ucraina care sunt invitaţi să împărtăşească strategiile lor cele mai de succes şi să înveţe de la omologii lor. Discuţia se va baza pe experienţa participanţilor, încercând să identifice similarităţile problemelor, precum şi strategiile reproductibile. Drept urmare, participanţii selecţionaţi din România, Republica Moldova şi Ucraina vor vizita proiecte de succes din ţările Grupului de la Visegrád.

    Acest eveniment este organizat în cadrul Preşedinţiei Cehe a Grupului de la Visegrád şi este sprijinit de Fondul Marea Neagră pentru Cooperare Locală şi de Fondul Internaţional Visegrád.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 13/05/2013  |Începutul paginii