Cale de navigare

Termenul limită pentru participarea la concursul de jurnalism în domeniul sănătăţii

15/06/2009 00:00:00

Comisia Europeană a lansat primul premiu european pentru jurnalism în domeniul sănătăţii, care se va acorda jurnaliştilor pentru articole publicate în presa scrisă şi pe internet.Acest premiu prestigios constituie o componentă importantă în cadrul recent lansatei campanii „Europa pentru pacienţi”.Premiul reprezintă nu numai o recunoaştere a jurnalismului european de înaltă calitate în domeniul sănătăţii, ci şi un mijloc de promovare a acestuia.De asemenea, contribuie la încurajarea dezbaterilor pe teme din domeniul sănătăţii în UE, printre care, în mod special, iniţiativele din cadrul campaniei „Europa pentru pacienţi”. Termenul limită pentru participare este 15 iunie 2009.

    Androulla Vassiliou, comisarul UE pentru sănătate, a declarat:„Premiul recunoaşte rolul fundamental al jurnaliştilor şi responsabilitatea acestora în ceea ce priveşte informarea cetăţenilor europeni referitor la politicile şi acţiunile comunitare din domeniul sănătăţii.Iniţiativele adoptate în cadrul campaniei „Europa pentru pacienţi” – precum depistarea cancerului, siguranţa pacienţilor, donarea şi transplantul de organe, utilizarea antibioticelor şi asistenţa medicală transfrontalieră – sunt importante pentru fiecare dintre noi şi reflectă politica Comisiei de a acorda prioritate cetăţenilor.Sper că acest premiu va încuraja dezbateri la nivel local, naţional şi european.” Se vor lua în considerare articole publicate în presa scrisă şi pe internet în perioada cuprinsă între 2 iulie 2008, data la care a fost adoptată prima iniţiativă în cadrul campaniei „Europa pentru pacienţi”, şi 15 iunie 2009, data la care se încheie înscrierile.Jurnaliştii sunt invitaţi să îşi trimită articolele prin intermediul formularului de înscriere online de pe site-ul web al campaniei „Europa pentru pacienţi”.Informaţii suplimentare privind regulile şi condiţiile de participare sunt disponibile pe acest site.

    Selecţia câştigătorilor se va efectua în două etape.În prima etapă, juriile naţionale prezidate de reprezentanţi ai Comisiei şi compuse din 2 experţi în materie de sănătate şi 2 jurnalişti vor selecta câte un finalist naţional din fiecare stat membru.  În a doua etapă vor fi desemnaţi câştigătorul premiului european şi câştigătorii premiilor al doilea şi al treilea.Acest rol îi revine juriului UE, prezidat de Directorul General pentru sănătate şi consumatori al Comisiei Europene, Robert Madelin.O dată confirmate, numele persoanelor din componenţa juriilor naţionale şi a juriului UE vor fi publicate pe site-ul web al campaniei „Europa pentru pacienţi”.

    Cei 27 de finalişti vor fi invitaţi la Bruxelles în toamna anului 2009, pentru a asista la un seminar media pe teme din domeniul sănătăţii şi pentru a participa la o prestigioasă ceremonie de decernare a premiilor prezidată de comisarul Vassiliou.Premiul întâi va fi de 5 000 EUR, premiul al doilea, de 3 000 EUR, iar premiul al treilea, de 2 000 EUR.

    Premiul european pentru jurnalism în domeniul sănătăţii şi campania „Europa pentru pacienţi” sunt finanţate în cadrul celui de-al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii 2008-2013.

    Se intenţionează ca acest premiu să devină un eveniment anual, iar domeniul de aplicare al acestuia va fi, în cele din urmă, extins pentru a include şi mass-media audiovizuale.Acest lucru va depinde de succesul şi de experienţa dobândită în cadrul acestei prime competiţii.

    Galerie foto

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 13/05/2013  |Începutul paginii