Cale de navigare

Termenul limită pentru transmiterea observaţiilor privind strategia viitoare a Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT)

30/06/2011 00:00:00

Comisia Europeană lansează astăzi o consultare publică privind strategia viitoare a Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT), în urma succesului etapei iniţiale a acestuia. Consultarea va contribui la elaborarea unei „agende strategice de inovare” pentru EIT, pe care Comisia urmează să o propună până la sfârşitul anului în curs. Agenda va stabili principalele priorităţi ale institutului până în 2020, concentrându-se pe misiunea şi obiectivele acestuia, precum şi pe finanţare şi pe temele abordate în viitor. Androulla Vassiliou, Comisarul European pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, care este responsabilă pentru EIT, va anunţa lansarea consultării în cadrul unei conferinţe care va avea loc la Budapesta.

    Împreună cu Institutul European de Inovare şi Tehnologie, lansăm o nouă iniţiativă de colaborare între învăţământul superior, cercetare şi mediul afacerilor. Comisia aşteaptă cu interes să cunoască punctele de vedere ale partenerilor săi înainte de a finaliza propunerea privind strategia viitoare. Obiectivul este acela de a valorifica lecţiile învăţate în cursul etapei iniţiale a institutului şi de a pune bazele extinderii sale. Institutul are potenţialul de a deveni un puternic factor de încurajare a inovării şi a spiritului antreprenorial în Europa”, a declarat comisarul Vassiliou.

    EIT are un sediu administrativ (la Budapesta), dar îşi desfăşoară activitatea în 16 locaţii din Europa, de la Barcelona la Stockholm, prin intermediul unor parteneriate public-privat transfrontaliere cunoscute drept „comunităţi ale cunoaşterii şi inovării” (CCI). CCI reunesc instituţii de învăţământ superior de excelenţă, centre de cercetare şi întreprinderi. Până în prezent, au fost create trei CCI, axate pe energia durabilă (CCI InnoEnergy), pe schimbările climatice (CCI Climate) şi pe societatea informaţiei şi comunicaţiilor (EIT ICTLabs).

    Consultarea completează o dezbatere amplă privind viitorul finanţării pentru cercetarea şi inovarea din UE (a se vedea Cartea verde a Comisiei „De la provocări la oportunităţi: către crearea unui cadru strategic comun pentru finanţarea cercetării şi inovării în UE”, 9 februarie 2011).

    Următorii paşi

    Consultarea este deschisă pentru observaţii începând cu 14 aprilie. Termenul pentru transmiterea observaţiilor este 30 iunie. Pe baza rezultatelor acestui proces, precum şi a unei evaluări independente şi a unei propuneri formulate de EIT, Comisia va prezenta, cel târziu în decembrie 2011, agenda strategică de inovare.

    Context

    Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT) este un organism autonom al UE care încurajează inovarea de vârf la nivel mondial, prin introducerea conceptului de comunităţi ale cunoaşterii şi inovării. EIT a primit 309 milioane EUR din bugetul UE pentru perioada 2007-2013. Directorii comunităţilor cunoaşterii şi inovării au semnat recent acorduri de parteneriat cu EIT, cu o durată de şapte ani. Acordurile includ un ajutor nerambursabil iniţial cu o valoare de până la 10 milioane EUR pentru fiecare CCI. În anul următor, suma acordată va creşte până la o valoare medie de 20 de milioane EUR pentru fiecare CCI. De acum înainte, CCI vor putea lansa programe educaţionale în colaborare cu masterate şi doctorate purtând eticheta EIT, iniţia programe de cercetare şi sprijini crearea unor noi întreprinderi. Numai CCI InnoEnergy îşi propune ca în următorii trei ani să ofere educaţie şi formare pentru aproape 2 000 de studenţi şi profesionişti aflaţi la mijlocul carierei şi să lanseze 20 de întreprinderi.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 13/05/2013  |Începutul paginii