Cale de navigare

Comisarul european Leonard Orban viziteaza România

14/01/2010 00:00:00 - 15/01/2010 23:59:59

Comisarul european pentru multilingvism, domnul Leonard Orban, va efectua o vizită în România în perioada 14-15 ianuarie 2010. 

Comisarul european se va întâlni cu preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi cu dl Marko Bela, viceprim-ministru, coordonator al Departamentului pentru Afaceri Europene. 

Vineri, 15 ianuarie, dl Leonard Orban va participa la masa rotundă intitulată "Unde se termină Europa", din seria de evenimente "Perspective europene", organizate de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Dezbaterile vor avea ca punct de pornire un film documentar referitor la consecinţele extinderii europene asupra Republicii Moldova şi Ucraina, ţări aflate la graniţa Uniunii Europene. La masa rotundă, organizată în colaborare cu Biroul de Informare al Parlamentului European, va lua parte şi unul din realizatorii filmului, dna Alina Mungiu Pippidi, preşedintele Societăţii Academice din România.

                             Agenda vizitei comisarului european Leonard Orban

                                                   14 – 15 ianuarie 2010

    Ziua

    Ora

    Reunini/ evenimente

    Locaţie

    Joi,

    14 ianuarie

    16:00-16:30

    Întâlnire cu dl Traian Băsescu, preşedintele României

    Administraţia Prezidenţială

    Palatul Cotroceni

    17:00-17:30

    Întâlnire cu dl Marko Bela, viceprim-ministru al României

    Guvernul României

    Palatul Victoria

    Vineri,

    15 ianuarie

    10:30-11:00

    Întâlnire cu dl Niculae Idu, şeful Reprezentanţei CE în România

     

    Reprezentanţa CE în România

    Str. Vasile Lascăr, nr. 31

    11:00-13:00

     

    Masă rotundă în ciclul "Perspective europene" pe tema "Unde se termină Europa"

    Reprezentanţa CE în România

    Sala Nicolae Titulescu

    Str. Vasile Lascăr, nr. 31, et. 1

    acces presă

     

    Persoane de contact:

    Daniela Roşca, ofiţer de presă, Reprezentanţa CE în România, tel: +40 724 232 197, e-mail: daniela.rosca@ec.europa.eu

    Cristina Mac, asistent, Cabinetul comisarului european pentru multilingvism, tel: +32 498 98 39 50 sau +40 722 615 424; e-mail: cristina.mac@ec.europa.eu

    Ultima actualizare: 13/05/2013  |Începutul paginii