Cale de navigare

Noaptea Institutelor Culturale la Spațiul Public European

14/06/2013

Vă așteptăm la vernisarea unei noi expoziții de pictură, urmată de proiecția a două filme artistice câștigătoare ale premiului LUX (oferit de Parlamentul European), la sediul Spațiului Public European (Str. Vasile Lascăr, nr. 31, Bucuresti).

    18:30: Vernisajul expoziției „Ferestre spre Europa”, în prezența autoarei, pictorița spaniolă Ima Montoya.

    Picturile din expoziție ecranizează câte un fragment din viața capitalelor europene. „Fiecare lucrare este un fel de cadru de film neproiectat, ci așezat pe o pânză de 2 metri pătrați” (catalogul expoziției). Lucrările au fost expuse până acum la Bruxelles, la Belgrad și la Budapesta.

    Expoziția va fi deschisă până pe 12 iulie 2013 și este organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, Biroul de Informare al Parlamentului European în România și Institutul Cervantes.

     

    Proiecții de film:

    21:30: Zăpezile de pe Kilimanjaro / Les neiges du Kilimandjaro(dramă, Franța, 2011, regia: Robert Guédiguian, 90 min.) – câștigător al Premiului LUX în 2011

    Deși și-a pierdut slujba, Michel este, în continuare, fericit alături de Marie-Claire. La un moment dat însă, sunt atacați de doi bărbați mascați și află că atacul fusese organizat de un fost coleg al lui Michel, concediat în același timp. Dar relația lor cu acesta, care are în grijă doi frați mai mici, se transformă.

    00:30: Io sono Li/ Shun Li and the Poet (dramă, Italia-Franța, 2011, regia: Andrea Segre, 92 min.) – câștigător al Premiului LUX în 2012.

    Shun Li muncește din greu, ca să-și poată aduce lângă ea, legal, în Italia, băiețelul de opt ani. În barul situat undeva în laguna venețiană, unde este transferată, îl întâlnește pe Bepi, un pescar din Fosta Iugoslavie, cunoscut sub numele de „Poetul”, cu care se împrietenește, în ciuda nemulțumirilor din partea comunității locale și a celei chineze.

    Proiecții cu sprijinul Clorofilm.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 10/06/2013  |Începutul paginii