Cale de navigare

Dezbatere - „Modele de creştere şi competitivitate în Uniunea Europeană”

04/04/2013 00:00:00

În data de 4 aprilie 2013Reprezentanţa Comisiei Europene a organizat dezbaterea cu titlul „Modele de creştere şi competitivitate în Uniunea Europeană”, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene (Str. Vasile Lascăr, nr. 31, Bucureşti), începând cu ora 10:00.

    Politica de coeziune a constituit un factor determinant al schimbării în decursul ultimilor 10 ani, aducând o contribuţie reală la convergenţă şi creştere economică în UE. Pentru a continua pe această linie şi în viitor și pentru a acorda o atenţie sporită priorităţilor economice europene, Comisia Europeană a adoptat un pachet legislativ în materie de politică de coeziune pentru perioada 2014 - 2020. Dată fiind cota aferentă din bugetul UE (mai mult de o treime), instrumentele politicii de coeziune sunt elemente-cheie pentru creşterea competitivităţii economice a Europei, favorizând coeziunea socială şi creând locuri de muncă mai numeroase şi mai bune. Aşa cum a afirmat recent Johannes Hahn, „în prezent politica de coeziune este considerată a fi o politică de investiţii strategice, un mecanism de protecţie a Europei faţă de criza economică şi o modalitate de a sădi germenii creşterii economice viitoare”.

    Irlanda şi Polonia sunt exemple pozitive de bună administrare a fondurilor structurale şi de optimă exploatare a oportunităţilor ce derivă din politicile de coeziune şi de dezvoltare regională. În ciuda faptului că între România şi Polonia există similarităţi din punct de vedere geografic, demografic şi al structurii economiilor, capacitatea lor de absorbţie a fondurilor UE este mult diferită. Ce ar putea învăţa celelalte state membre, inclusiv România, de la Polonia? Cine beneficiază cel mai mult de politica de coeziune? Ce soluţii ar putea fi promovate de autorităţile guvernamentale naţionale pentru a spori capacitatea de absorbţie a fondurilor UE? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să răspundem împreună în cursul acestei dezbateri.

    Agenda evenimentului poate fi consultată aici . Au fost, de asemenea, oferite servicii de traducere simultană (engleză/română).

    Dezbaterea face parte din seria de evenimente lunare "Perspective Europene", iniţiată de Reprezentanţa Comisiei Europene în 2009, cu scopul de a stimula dezbaterea cu privire la priorităţile Uniunii Europene, în strânsă legătură cu agenda publică naţională din România. În acest cadru sunt invitaţi să îşi exprime opiniile membri ai Parlamentului European, diplomaţi, oameni politici, funcţionari publici, reprezentanţi ai societăţii civile, parteneri sociali, reprezentanţi ai mass-media, ai mediului academic, lideri de opinie etc.

    Persoană de contact:

    Teodora Năstase-Vizireanu, Secretar, Secția Politică, Tel: + 40 21 203 54 61, E-mail: teodora.vizireanu@ec.europa.eu

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 01/07/2013  |Începutul paginii