Termenul limită pentru participarea la concursul pentru jurnalism în domeniul sănătăţii

01/07/2010 00:00:00

Jurnaliştii sunt invitaţi să îşi trimită articolele publicate în presa scrisă sau pe internet între 16 iunie 2009 şi 1 iulie 2010 prin intermediul unui formular de înscriere online. Competiţia se încheie la miezul nopţii de 1 iulie 2010.

    Termenul limită pentru participarea la concursul pentru jurnalism în domeniul sănătăţii

    Câştigătorii vor fi aleşi după cum urmează: în fiecare ţară UE, un juriu naţional compus din jurnalişti şi experţi în sănătate publică, prezidat de un reprezentant al Comisiei Europene, va selecta un finalist naţional. Un juriu UE va selecta apoi trei câştigători la nivel UE dintre cei 27 de finalişti. Numele membrilor juriilor naţionale şi ai juriului UE vor fi publicate pe site-ul internet al premiului pentru jurnalism, imediat ce sunt confirmate.

    Câştigătorii vor primii premii în bani în valoare de 5 000 EUR pentru primul loc, 3 000 EUR pentru locul doi şi 2 000 EUR pentru locul trei. Toţi finaliştii naţionali vor fi invitaţi la Bruxelles în toamna anului 2010 pentru a participa la un seminar media pe teme de sănătate la nivel UE. Premiul UE pentru jurnalism în domeniul sănătăţii a fost lansat pentru prima dată în 2009.

    Anul trecut, câştigătoarea primului loc a fost Estelle Saget (Franţa) cu un articol intitulat „Schizofrenia explicată familiei şi prietenilor”, publicat în „L'Express”. Audrė Srėbalienė (Lituania) a câştigat locul al doilea cu articolul său, „Soră de sânge”, publicat în „Savaitinis zurnalas", iar Emilia Chiscop (România) a câştigat premiul al treilea cu articolul „O tulburătoare poveste despre voinţă şi curaj”, publicată in „Ziarul de Iaşi”.

    Premiul UE pentru jurnalism în domeniul sănătăţii şi campania „Europa pentru pacienţi” sunt finanţate în cadrul celui de-al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii 2008-2013. Informaţii suplimentare privind regulile şi condiţiile de participare sunt disponibile pe site-ul internet.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: //  |Începutul paginii