Cale de navigare

Socializarea în reţea: principalele societăţi de web încheie un acord cu sprijinul Comisiei

10/02/2009

Pentru prima dată, 17 societăţi de web de primă importanţă au semnat un acord european destinat să îmbunătăţească siguranţa minorilor care utilizează site-uri de socializare în reţea (social networking).Este vorba de Arto, Bebo, Dailymotion, Facebook, Giovani.it, Google/YouTube, Hyves, Microsoft Europe, Myspace, Nasza-klaza.pl, Netlog, One.lt, Skyrock, StudiVZ, Sulake/Habbo Hotel, Yahoo!Europe şi Zap.lu.Site-urile de socializare în reţea sunt un fenomen social şi economic emergent, atrăgând 41,7 milioane de utilizatori frecvenţi în Europa şi schimbând modul în care interacţionăm cu ceilalţi pe web.Utilizarea reţelelor sociale a crescut în ultimul an cu 35 % în Europa şi se preconizează că va creşte cu peste 100 %, ajungând la 107,4 milioane de utilizatori în 2012.Pentru ca reţelele sociale să continue să crească, utilizatorii tineri trebuie să se simtă în siguranţă atunci când îşi extind reţelele sau când dezvăluie orice fel de informaţii personale.Acordul semnat la Luxemburg astăzi, de Ziua pentru un internet mai sigur (Safer Internet Day), organizată de Comisia Europeană, le va permite adolescenţilor să facă faţă potenţialelor riscuri cu care se pot confrunta online, precum hărţuirea cibernetică sau dezvăluirea de informaţii personale.

    „Comisia salută acest prim acord european privind socializarea în reţea.Este un important pas înainte pentru a oferi copiilor noştri mai multă siguranţă atunci când accesează site-urile de socializare în reţea din Europa”, a spus comisarul european pentru societate informaţională şi mass-media, Viviane Reding.  „Socializarea în reţea are un potenţial enorm să se dezvolte în Europa, să contribuie la creşterea economică şi să facă societatea noastră mai interactivă – atâta timp cât copiii şi adolescenţii au încredere şi dispun de instrumentele adecvate pentru a fi în siguranţă atunci când îşi fac „prieteni” şi când dezvăluie informaţii personale online.Voi monitoriza îndeaproape implementarea acordului de astăzi, iar Comisia va reveni asupra acestui subiect peste un an.”

    Astăzi, pentru prima dată, principalele site-uri europene de socializare în reţea s-au reunit în cadrul Zilei pentru un internet mai sigur din acest an pentru a-şi recunoaşte responsabilitatea şi a identifica potenţialele riscuri existente pe site-urile lor pentru tinerii cu vârsta sub 18 ani.Acestea includ hărţuirea cibernetică (cyberbullying - hărţuirea copiilor pe site-urile de internet sau prin mesaje trimise pe telefoane mobile), manipularea psihologică (cazul în care un adult se împrieteneşte cu un copil cu intenţia de a abuza sexual de acesta) şi comportamentul de risc, precum dezvăluirea de informaţii personale.Site-urile respective intenţionează să limiteze aceste riscuri astfel: 

    -       punând la dispoziţie un buton de „semnalare a abuzului”, uşor de utilizat şi accesibil, care să permită utilizatorilor să raporteze orice contact sau comportament necorespunzător al unui alt utilizator printr-o singură apăsare de buton.

    -       asigurându-se că toate profilurile şi listele de contacte online ale utilizatorilor site-ului web care sunt înregistraţi ca fiind minori au automat setată opţiunea „confidenţial”.Acest lucru va face mai dificilă contactarea tânărului de către persoane rău intenţionate.

    -       asigurându-se că profilurile confidenţiale ale utilizatorilor cu vârsta sub 18 ani nu pot fi căutate (pe site-uri web sau cu ajutorul motoarelor de căutare)

    -       garantând că opţiunile de confidenţialitate sunt evidente şi accesibile în orice moment, astfel încât utilizatorii să îşi dea seama cu uşurinţă dacă toată lumea sau numai prietenii lor pot vedea ce afişează ei online.

    -       împiedicând minorii să utilizeze serviciile lor:dacă un site de socializare în reţea este destinat adolescenţilor cu vârsta peste 13 ani, ar trebui să fie dificil pentru persoane sub această vârstă să se înregistreze pe site-urile respective.

    Site-urile de socializare în reţea vor informa Comisia în legătură cu strategiile lor individuale de garantare a siguranţei şi cu modul în care vor pune în practică aceste principii până în aprilie 2009.

    Context

    Acordul de astăzi este rezultatul discuţiilor din cadrul grupului Social Networking Task Force, înfiinţat de Comisia Europeană în aprilie 2008.Acest grup a reunit site-uri de socializare în reţea, ONG-uri şi cercetători şi reprezintă un bun exemplu de autoreglementare a unui sector de activitate, o abordare încurajată de Comisie dacă este pusă în practică în mod eficient.

    Alte iniţiative similare în acest domeniu sunt orientările pentru socializarea în reţea publicate de Ministerul de Interne din Regatul Unit în aprilie 2008 şi acorduri separate încheiate de Myspace şi Facebook cu 49 de procurori generali (State Attorneys General) din Statele Unite ale Americii.

    Ziua pentru un internet mai sigur s-a organizat în fiecare an începând cu 2004 şi include evenimente în peste 50 de ţări din Europa şi din lume.

    La iniţiativa comisarului Reding, Ziua pentru un internet mai sigur 2007 a avut drept rezultat un acord pe tema utilizării mai sigure a telefonului mobil de către adolescenţi, semnat de toţi operatorii principali de telefonie mobilă ( IP/07/139).

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 17/11/2011  |Începutul paginii