|
De la începutul anului, au avut loc evenimente extraordinare în vecinătatea cea mai apropiată a Europei, care ne reamintesc de valurile de democratizare din Europa centrală și de est, de la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90. Împărtășim un viitor comun cu vecinii noștri. În luna aprilie, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate au lansat un parteneriat ambițios pentru democrație și prosperitate comună cu țările sud-mediteraneene. UE este de departe cel mai important donator și investitor în țările din vecinătatea sa, dar Europa este, mai presus de orice, hotărâtă să promoveze și să protejeze drepturile și libertățile democratice, nu numai pe continentul nostru, ci și dincolo de frontierele sale. Democrația a reprezentat factorul-cheie pentru pace și prosperitate în Europa, UE fiind hotărâtă să împartă aceste avantaje cu toți partenerii săi, în special cu vecinii noștri.
Discuțiile s-au desfășurat într-un spirit deschis și sincer. Liderii religioși din treisprezece state membre ale UE (Marea Britanie, Germania, Suedia, Ungaria, Franța, Belgia, Austria, Italia, România, Grecia, Cipru, Polonia, Olanda) și din țări terțe (Rusia și Bosnia-Herțegovina) au întâmpinat cu bucurie angajamentul ferm și reînnoit al UE față de vecinii săi cei mai apropiați. Ei și-au exprimat disponibilitatea de a lucra alături de instituțiile europene pentru promovarea democrației, drepturilor omului și libertăților fundamentale, indispensabile la construirea unor societăți pluraliste și democratice.
Vicepreședintele Parlamentului European László Tökes, vicepreședintele Comisiei Europene Viviane Reding, comisarul John Dalli, comisarul Štefan Füle și comisarul Cecilia Malmström au participat, de asemenea, la această reuniune.
|