|
Serviciul european geostaţionar mixt de navigare EGNOS (European Geostationary Navigation Overlay Service): Începând cu 1 octombrie 2009, europenii beneficiază deja de îmbunătăţirea semnalelor GPS în Europa graţie sistemului EGNOS, Serviciul european geostaţionar mixt de navigare. EGNOS cuprinde doar trei sateliţi, incluzând peste 40 de staţii la sol, şi reprezintă o ameliorare a sistemului GPS american în ceea ce priveşte aplicaţiile critice pentru siguranţă în sectorul aviaţiei şi în cel al navigaţiei maritime. El furnizează gratuit date de poziţionare disponibile în întreaga Europă către orice receptor GPS compatibil cu EGNOS. Serviciul său de salvgardare a vieţii, care sporeşte siguranţa aviaţiei, este operaţional din martie 2011 (IP/11/247).
Cooperare internaţională: Sistemul UE şi sistemele din China, Statele Unite, Rusia, Japonia şi India sunt compatibile, însă acest fapt necesită discuţii constante cu fiecare ţară şi în contextul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Norvegia participă şi a contribuit la finanţarea programului, iar cu Elveţia negocierile sunt în curs.
|