|
Strategia se axează pe patru piloni principali:
- Conectarea regiunii Dunării: îmbunătăţirea mobilităţii, încurajarea energiei durabile și promovarea culturii și a turismului,
- Protecţia mediului în regiunea Dunării: refacerea calităţii apei, gestionarea riscurilor de mediu și conservarea biodiversităţii,
- Asigurarea prosperităţii în regiunea Dunării: dezvoltarea capacităţii de cercetare, a educaţiei și a tehnologiilor informaţiei, sprijinirea competitivităţii întreprinderilor și investiţii în competenţele populaţiei,
- Consolidarea regiunii Dunării: ameliorarea capacităţii instituţionale și îmbunătăţirea cooperării în vederea combaterii crimei organizate.
De asemenea, Comisia va monitoriza progresele înregistrate în punerea în aplicare a acestei strategii, ca și în cazul strategiei privind regiunea Mării Baltice, și va publica un prim raport la sfârșitul anului 2012.
|