Cale de navigare

Politica maritimă: o nouă strategie pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă în zona Oceanului Atlantic

25/11/2011 13:25:39

Luni, 28 noiembrie, Comisarul pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki, va prezenta o nouă strategie maritimă pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă în zona Oceanului Atlantic, care a fost adoptată cu puţin timp în urmă de Comisia Europeană. Această strategie identifică provocări şi oportunităţi în regiune şi face un inventar al iniţiativelor existente care pot sprijini creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Strategia va fi implementată în 2013, printr-un plan de acţiune. Comisia invită părţile interesate să contribuie la conceperea unor proiecte concrete care ar putea beneficia de finanţare UE. Comisia va facilita dezvoltarea acestui plan de acţiune printr-o serie de ateliere şi grupuri de discuţie deschise unei game largi de participanţi - „Forumul Atlantic”. Noua strategie este elaborată în cadrul politicii maritime integrate a UE şi urmează tiparul strategiilor similare pentru zona Mării Baltice, a Oceanului Arctic şi a Mării Mediterane. Comisarul Damanaki va prezenta strategia în cadrul Conferinţei la nivel înalt privind Oceanul Atlantic şi al Zilelor părţilor interesate, care vor avea loc la Lisabona în perioada 28-29 noiembrie şi unde se va desfăşura o primă discuţie pe marginea acesteia.

    Comisarul pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki, a declarat: „Europa are nevoie urgentă de noi direcţii de perspectivă pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, în cadrul unei noi economii maritime cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Industriile maritime emergente au toate şansele să devină una dintre pietrele de temelie ale Strategiei Europa 2020 pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă. Platforma de colaborare pusă la dispoziţie prin politica noastră maritimă integrată poate contribui la transformarea regiunii atlantice într-o regiune renumită la nivel internaţional pentru excelenţa sa în domeniul maritim.”

    Comisia invită toate părţile interesate – autorităţi naţionale, regionale şi locale, întreprinderi, societatea civilă şi grupurile de reflecţie – să contribuie cu expertiză şi idei la planul de acţiune, prin intermediul „Forumului Atlantic”. Acesta va cuprinde o serie de ateliere axate pe provocările şi oportunităţile prezentate în strategie, precum şi un forum de discuţii online. Forumul va fi lansat în 2012 şi dizolvat în 2013, după ce va fi contribuit la planul de acţiune. Strategia nu prevede finanţare suplimentară pentru implementarea sa: acţiunile vor fi finanţate din fonduri existente şi viitoare ale UE.

    Un mare potenţial de „creştere maritimă”

    Oceanul Atlantic prezintă un potenţial ridicat pentru energia eoliană, a valurilor şi maremotrice. Se estimează că, până în 2020, aproximativ 20 % din capacitatea eoliană offshore a Europei ar putea fi situată în regiunea atlantică. Exploatarea minieră a fundului mării ar putea contribui la satisfacerea unora dintre cererile de materii prime ale UE. Acvacultura de larg este un sector promiţător şi o treime din cantitatea totală de peşte capturat de flota de pescuit a UE este debarcat în porturile de la Atlantic.

    Însă majoritatea acestor oportunităţi sunt încă în fază incipientă şi trebuie sprijinite pentru a se transforma în industrii capabile să se susţină singure. Aici intervin autorităţile publice şi alte părţi interesate din regiune; iar UE poate contribui la asigurarea sinergiilor la nivel transnaţional. Se fac deja multe, însă aceste acţiuni trebuie raţionalizate şi consolidate printr-o utilizare eficientă a fondurilor UE existente şi viitoare.

    De exemplu, amenajarea spaţiului maritim poate impulsiona acvacultura, deoarece oferă investitorilor o mai mare certitudine juridică şi previne conflictele pentru spaţiul marin. Cunoştinţele privind mediul marin şi Reţeaua europeană de observare şi date privind mediul marin (EMODNET) pot furniza date referitoare la mediul marin care sunt indispensabile pentru luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză. O mai bună integrare a supravegherii maritime poate contribui la o reacţie mai rapidă în faţa ameninţărilor şi a situaţiilor de urgenţă, de la catastrofe naturale la piraterie, făcând ca Oceanul Atlantic să fie mai sigur.

    Noile industrii, însă, nu se pot dezvolta fără o mână de lucru calificată. Trebuie sprijinită colaborarea dintre mediul academic şi sectoarele de activitate maritimă, iar lucrătorii au nevoie de asistenţă şi reconversie profesională care să-i ajute să treacă de la industrii în declin, precum pescuitul, la industrii emergente. În ceea ce priveşte turismul, regiunea atlantică are multe de oferit turiştilor. Cultura, gastronomia şi frumuseţea sa naturală constituie active care trebuie exploatate în mai mare măsură.

    Context

    Sfera de aplicare a strategiei cuprinde litoralurile, apele teritoriale şi jurisdicţionale aparţinând de cinci state membre ale UE (Franţa, Irlanda, Portugalia, Spania şi Regatul Unit, precum şi teritoriile acestora de peste mări, adică Insulele Azore, Insulele Canare, Guyana Franceză, Guadelupa, Madeira, Martinica, Saint-Barthélemy şi Saint-Martin), precum şi ape internaţionale. Strategia nu vizează Marea Nordului sau Oceanul Arctic. Pentru acesta din urmă există o strategie distinctă.

    Elaborarea strategiei pentru Oceanul Atlantic se înscrie în continuarea politicii maritime integrate a UE, care are drept obiectiv coordonarea tuturor politicilor UE cu dimensiune maritimă în vederea asigurării durabilităţii mediului şi a calităţii condiţiilor de trai din regiunile de coastă, promovând totodată potenţialul de creştere al sectoarelor de activitate maritimă. S-au adoptat deja strategii pentru Marea Baltică, Oceanul Arctic şi Marea Mediterană.

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 25/11/2011  |Începutul paginii