Cale de navigare

Schimbări climatice: Consolidarea normelor UE privind monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră

23/11/2011 13:34:00

Pentru a afla dacă UE şi statele sale membre sunt pe cale să-şi atingă obiectivele în materie de emisii şi pentru elaborarea unor noi politici solide, care să răspundă provocării reprezentate de schimbările climatice, este esenţial să se dispună la timp de date precise cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră (GES).

    Comisia Europeană a prezentat astăzi o propunere legislativă destinată să îmbunătăţească semnificativ monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES, în special pentru a răspunde noilor exigenţe care decurg din pachetul legislativ al UE privind clima şi energia pentru perioada 2013-2020.

    Connie Hedegaard, Comisarul european pentru politici climatice, a declarat: „Prin creşterea transparenţei şi îmbunătăţirea coordonării şi a calităţii datelor raportate, propunerea de astăzi ne ajută să ţinem mai bine evidenţa progreselor realizate în vederea atingerii obiectivelor noastre în materie de emisii. Prezenta propunere va contribui, de asemenea, la monitorizarea şi raportarea emisiilor generate de sectoare precum exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura (LULUCF), aviaţia şi transportul maritim. De asemenea, sperăm că aceste noi norme vor constitui un exemplu în contextul negocierilor internaţionale cu privire la schimbările climatice şi vor servi drept punct de reper pentru transparenţa politicilor climatice în ţările dezvoltate.”

    UE şi statele membre cooperează deja pentru monitorizarea şi raportarea emisiilor de GES în temeiul dispoziţiilor unei decizii adoptate în 2004 , elaborând inventare anuale privind GES, utilizate pentru evaluarea progreselor realizate în vederea atingerii obiectivelor în materie de emisii stabilite în Protocolul de la Kyoto, şi de asemenea reunind şi publicând informaţii cu privire la proiecţiile emisiilor de GES şi la politicile şi măsurile lor de reducere a emisiilor.

    Normele actuale se bazează în mare parte pe cerinţele care decurg din Protocolul de la Kyoto. Noul regulament propus îmbunătăţeşte acest mecanism de monitorizare şi de raportare, în concordanţă cu cerinţele pachetului energie-climă din 2009, mergând chiar mai departe decât protocolul de la Kyoto prin faptul că prevede o mai mare transparenţă a datelor şi a informaţiilor furnizate şi asigură respectarea angajamentelor UE în materie de schimbări climatice.

    Principalele obiective ale revizuirii propuse sunt:

    - să faciliteze dezvoltarea în continuare a politicilor climatice inovatoare ale UE prin abordarea emisiilor generate de sectoare cum sunt exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura (LULUCF), aviaţia şi transportul maritim, precum şi prin sprijinirea adaptării la schimbările climatice;

    - să ajute UE şi statele membre să ţină evidenţa progreselor realizate în vederea atingerii obiectivelor în materie de emisii pe care le-au stabilit pentru perioada 2013-2020;

    - să amelioreze şi mai mult calitatea datelor raportate;

    - să se asigure că UE şi statele membre respectă obligaţiile şi angajamentele internaţionale actuale şi viitoare în materie de monitorizare şi raportare, printre care raportarea sprijinului financiar şi tehnic acordat ţărilor în curs de dezvoltare şi angajamentele care decurg din acordurile de la Copenhaga (2009) şi Cancún (2010);

    - să pună în aplicare norme operaţionale care să prevadă obligaţia statelor membre de a prezenta rapoarte privind utilizarea veniturilor obţinute din licitarea certificatelor în schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS). Statele membre s-au angajat să aloce cel puţin jumătate din veniturile obţinute din aceste licitaţii pentru măsuri de combatere a schimbărilor climatice în UE şi în ţările terţe.

    Revizuirea mecanismului de monitorizare va include monitorizarea şi raportarea emisiilor de către autorităţile naţionale. Pentru a deveni act cu putere de lege, această revizuire trebuie să fie aprobată de Consiliu şi de Parlamentul European. Dispoziţiile specifice, aplicabile societăţilor, cu privire la monitorizarea şi raportarea emisiilor generate de instalaţiile care fac obiectul EU ETS sunt pe cale de a fi introduse prin acte de punere în aplicare separate (a se vedea http://ec.europa.eu/clima/news/articles/news_2011110901_en.htm).

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 23/11/2011  |Începutul paginii