Cale de navigare

Erasmus pentru toţi: 5 milioane de posibili beneficiari de finanţare UE

23/11/2011 12:41:28

Până la 5 milioane de persoane, aproape dublu faţă de prezent, ar putea avea şansa de a studia sau de a se forma în străinătate cu un grant din programul Erasmus pentru toţi, noul program al UE pentru educaţie, formare profesională, tineret şi sport propus astăzi de Comisia Europeană.

    Printre acestea se vor număra aproape 3 milioane de studenţi din învăţământul superior şi profesional. Studenţii masteranzi vor beneficia şi ei de un nou sistem de garantare a împrumuturilor pus în aplicare împreună cu Grupul Băncii Europene de Investiţii. Derularea programului pe şapte ani Erasmus pentru toţi, care ar avea un buget total de 19 miliarde EUR, urmează să înceapă în 2014.

    „Investiţia în educaţie şi formare profesională este cea mai bună pe care o putem face pentru viitorul Europei. Studiul în străinătate stimulează competenţele, dezvoltarea personală şi adaptabilitatea persoanelor şi le creşte capacitatea de inserţie profesională. Vrem să ne asigurăm că mult mai multe persoane beneficiază de sprijinul UE pentru aceste oportunităţi. De asemenea, trebuie să investim mai mult în îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale la toate nivelurile pentru a concura cu succes cu cei mai buni din lume şi pentru a putea oferi mai multe locuri de muncă şi o creştere economică mai mare”, a declarat Androulla Vassiliou, comisar pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret.

    Propunerea Comisiei privind programul Erasmus pentru toţi ar permite ca:

    - 2,2 milioane de studenţi din învăţământul superior să primească granturi pentru a-şi desfăşura în străinătate o parte a educaţiei şi formării profesionale (în comparaţie cu 1,5 milioane în cadrul programelor actuale);

    - această cifră include 135.000 de studenţi care ar primi sprijin să studieze într-o ţară din afara UE, precum şi studenţi din afara UE care să vină să studieze în Uniune;

    - 735 000 de studenţi din învăţământul profesional să îşi poată desfăşura în străinătate o parte a educaţiei şi formării (în comparaţie cu 350 000 în cadrul programului actual);

    - 1 milion de profesori, formatori şi tineri lucrători să primească finanţare pentru a preda sau pentru a se forma în străinătate (în comparaţie cu 600 000 în cadrul programelor actuale);

    - 700 000 de tineri să desfăşoare stagii în companii în străinătate (în comparaţie cu 600 000 în cadrul programului actual);

    - 330 000 de masteranzi să beneficieze de garanţii de împrumut în sprijinul finanţării studiilor în străinătate în cadrul unui sistem complet nou;

    - 540.000 de tineri să poată să participe la acţiuni de voluntariat în străinătate sau schimburi de tineret (în comparaţie cu 374.000 în cadrul programului actual);

    - 34 000 de studenţi să primească granturi pentru o „diplomă comună”, care implică studiu în cel puţin două instituţii de învăţământ superior din străinătate (faţă de 17 600 în cadrul programului actual);

    - 115 000 de instituţii/organizaţii implicate în educaţie, formare profesională şi/sau activităţi pentru tineri sau alte organisme să primească finanţare pentru a stabili peste 20 000 de „parteneriate strategice” pentru a pune în aplicare iniţiative comune şi pentru a promova schimbul de experienţă şi de know-how;

    - 4 000 de instituţii de învăţământ şi întreprinderi să formeze 400 de „alianţe ale cunoaşterii” şi „alianţe ale competenţelor sectoriale” pentru a stimula capacitatea de inserţie profesională, inovarea şi spiritul antreprenorial.

    Context

    Erasmus pentru toţi ar regrupa toate sistemele UE şi internaţionale actuale din domeniul educaţiei, formării profesionale şi sportului, înlocuind şapte programe existente cu unul singur. Aceasta va spori eficienţa, va facilita solicitarea granturilor şi va reduce duplicarea şi fragmentarea. Comisia propune o creştere de aproximativ 70 % în comparaţie cu actualul buget pe şapte ani, ceea ce ar însemna o alocare de 19 miliarde EUR pentru noul program în perioada 2014-2020.

    Cifra ia în considerare estimările pentru inflaţie pe viitor şi include cheltuielile prevăzute pentru cooperare internaţională. Noul program se va concentra pe valoare adăugată şi pe impact sistemic al UE, cu sprijin pentru trei tipuri de acţiuni: oportunităţi de învăţământ pentru persoane fizice, atât în interiorul, cât şi în afara UE; cooperare instituţională între instituţiile de învăţământ, organizaţii de tineret, întreprinderi, autorităţi locale şi regionale şi ONG-uri; şi sprijin pentru reforme în statele membre de modernizare a sistemelor de educaţie şi formare profesională şi de promovare a inovării, spiritului antreprenorial şi capacităţii de inserţie profesională.

    Două treimi din finanţare s-ar cheltui pentru granturi de mobilitate pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi competenţelor.

    Cadrul raţionalizat al noului program – împreună cu investiţia semnificativ mai mare – înseamnă că UE va avea capacitatea de a oferi mult mai multe oportunităţi pentru studenţi, stagiari, tineri, profesori, tineri lucrători şi alţii de a-şi îmbunătăţi competenţele, dezvoltarea personală şi perspectivele de inserţie profesională. De asemenea, Erasmus pentru toţi va promova cercetarea şi predarea privind integrarea europeană şi va sprijini sportul de masă. Din 2007, o medie de 400 000 de persoane pe an primesc granturi din partea UE pentru studiu, formare profesională şi acţiuni de voluntariat în străinătate. Conform propunerii Comisiei, această cifră aproape s-ar dubla la aproape 800 000. (În 2010, 560 000 de persoane au primit granturi în cele 27 de state membre, a se vedea anexa 1).

    Etapele următoare

    Prezenta propunere se află în prezent în dezbaterea Consiliului (27 state membre) şi a Parlamentului European care vor adopta decizia finală privind cadrul bugetar pentru perioada 2014-2020.

    Anexa 1:

    Tabelul arată numărul beneficiarilor de granturi din partea UE pentru studiu, formare profesională şi voluntariat în cadrul programului de învăţare pe tot parcursul vieţii şi în cadrul programului Tineretul în acţiune în 2010. (Erasmus pentru toţi va cuprinde ambele programe şi vizează aproape dublarea numărului de beneficiari din întreaga UE).

     

    Ţara

    Numărul de participanţi*

    Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii

    Tineretul în acţiune

    Total

    Austria

    11000

    2500

    13500

    Belgia

    12000

    4500

    16500

    Bulgaria

    6000

    5000

    11000

    Cipru

    1500

    1000

    2500

    Republica Cehă

    14000

    3000

    17000

    Danemarca

    6000

    2000

    8000

    Estonia

    3000

    5000

    8000

    Finlanda

    23500

    2000

    25500

    Franţa

    52000

    11000

    63000

    Germania

    63000

    15000

    78000

    Grecia

    8000

    2500

    10500

    Ungaria

    8000

    4500

    12500

    Irlanda

    4000

    2000

    6000

    Italia

    43500

    6000

    49500

    Letonia

    4500

    3000

    7500

    Lituania

    7000

    4500

    11500

    Luxemburg

    1000

    900

    1900

    Malta

    250

    100

    350

    Ţările de Jos

    19500

    3000

    22500

    Polonia

    23000

    10500

    33500

    Portugalia

    21000

    2500

    23500

    România

    12500

    7500

    20000

    Slovacia

    6000

    3500

    9500

    Slovenia

    3500

    2000

    5500

    Spania

    52000

    10500

    62500

    Suedia

    8500

    3500

    12000

    Regatul Unit

    20750

    7500

    28250

    Total

    435000

    125000

    560000

     

    * Toate cifrele sunt rotunjite la cea mai apropiată sută. Cifrele includ participanţi la proiecte de mobilitate care nu au călătorit pentru a învăţa, a se forma sau a lucra în străinătate, de exemplu participanţi la ore de curs în şcoli..

    Anexa 2:

    Niveluri de finanţare propuse pe sectoare pentru perioada 2014-2020, în comparaţie cu programele din perioada 2007-2013 (milioane EUR, UE-27)

     

     

     

    Erasmus pentru toţi

    Programe 2007-2013*

    Medie anuală
    2014-2020

    % de creştere

    Concentrare

    Erasmus învăţământ superior (inclusiv EFP terţiar1)

    585

    1100 – 1150

    85 %-95 %

    Studenţi, personal, programe comune, masterate, parteneriate strategice, alianţe ale cunoaşterii

    Erasmus învăţământ superior - dimensiune internaţională (finanţare la poziţia 4)

    220

    259

    17%

    Studenţi, personal şi consolidare a capacităţii, în special în ţările din vecinătate

    Erasmus formare profesională (EFP1 şi educaţie pentru adulţi)

    330 din care 60 pentru educaţie pentru adulţi

    500 – 540 din care aproximativ 110 pentru educaţie pentru adulţi

    50 % – 60 % în total, aproximativ 80 % pentru educaţie pentru adulţi

    Studenţi, personal, parteneriate strategice, alianţe ale competenţelor sectoriale, platforme TI

    Erasmus şcoli

    180

    250 – 275

    40 %-55 %

    Personal, parteneriate strategice, platforme web

    Erasmus participarea tinerilor

    150

    190 – 210

    25 %- 40 %

    Tineri, personal, parteneriate strategice, platforme TI

    Grant de funcţionare (agenţii naţionale)

    55

    63

    15 %

     

    Sprijin pentru politici

    75

    92

    20 %

     

    Jean Monnet

    (predare şi cercetare în domeniul integrării europene)

    30

    45

    50 %

     

    Sport

    NA

    34

     NA

     

    1 Educaţie şi formare profesională

     

     

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 23/11/2011  |Începutul paginii