Cale de navigare

Ocuparea forței de muncă: Comisia salută înființarea noii rețele a serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, care constituie o etapă esențială pentru implementarea garanției pentru tineret

23/09/2014

Comisia Europeană salută lansarea oficială a rețelei serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, o nouă structură de cooperare care ajută statele membre să își coordoneze mai bine politicile și acțiunile de reducere a șomajului și care contribuie la consolidarea cadrului de guvernanță economică europeană. Îmbunătățirea sprijinului oferit tinerilor de serviciile publice de ocupare a forței de muncă ale statelor membre este deosebit de importantă pentru punerea în practică a garanției pentru tineret, o reformă ambițioasă la nivelul întregii UE care își propune să-i ajute pe toți șomerii sub 25 de ani să își găsească un loc de muncă. Consiliul de administrație al noii rețele se reunește pentru prima dată astăzi la Bruxelles.

    Noua rețea are la bază decizia Consiliului și a Parlamentului European de a maximiza eficiența serviciilor publice de ocupare a forței de muncă prin intermediul unei cooperări mai strânse, decizie adoptată în mai 2014 (a se vedea IP/13/544 și IP/14/545), în conformitate cu Pachetul din 2012 privind ocuparea forței de muncă.

    László Andor, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, a declarat: „Pentru a facilita accesul rapid al șomerilor din Europa la locuri de muncă și la cursuri de formare, este esențial ca serviciile publice de ocupare a forței de muncă să își desfășoare activitățile în bune condiții și cu eficacitate. Noua rețea va contribui, în întreaga UE, la procesul de modernizare și de reformă a acestor servicii. În plus, unele state membre trebuie să își reformeze serviciile publice de ocupare a forței de muncă pentru a pune în aplicare cu succes garanția pentru tineret și pentru a-i ajuta pe tinerii fără un loc de muncă și pe cei inactivi să obțină un loc de muncă sau un curs de formare. Noua rețea trimite încă un semnal puternic, și anume acela că Europa utilizează toate instrumentele de care dispune pentru a combate șomajul.”

    Noua structură va oferi oportunități mai mari pentru a compara performanțele serviciilor publice de ocupare a forței de muncă pe baza unor criterii de referință relevante, pentru a identifica bune practici și pentru a îmbunătăți cooperarea, inclusiv prin intermediul învățării reciproce și al unor programe de asistență inter pares). Una dintre cele mai urgente sarcini pe care trebuie să le îndeplinească rețeaua este schimbul de cunoștințe și de bune practici cu privire la punerea în aplicare a garanției pentru tineret, deoarece majoritatea serviciilor publice pentru ocuparea forței de muncă au fost desemnate puncte naționale de contact pentru această reformă fundamentală. În multe state membre, funcționarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă trebuie să fie îmbunătățită, pentru a garanta că fiecare tânăr beneficiază de o consiliere adecvată, personalizată, cu privire la oportunitățile de găsire a unui loc de muncă, de educație și de formare care sunt cele mai potrivite în situația sa, această consiliere ducând, în termen de patru luni, la o ofertă concretă, croită pe măsură.

    Rețeaua va ajuta, de asemenea, statele membre să pună mai bine în aplicare recomandările specifice fiecărei țări referitoare la serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă și adoptate de Consiliu în cadrul semestrului european. În 2014, 11 țări au primit astfel de recomandări (Belgia, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Italia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania). Factorii naționali de decizie vor utiliza expertiza obținută în cadrul rețelei la conceperea, dezvoltarea și evaluarea politicilor privind ocuparea forței de muncă.

    Consiliul de administrație al rețelei serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, alcătuit din directori din cadrul serviciilor publice de ocupare a forței de muncă, desemnați de fiecare stat membru, și Comisie, reglementează și dirijează activitățile rețelei.

    În ceea ce o privește, Comisia a înființat un secretariat care să asiste și să faciliteze activitatea noii rețele și care să asigure buna desfășurare a operațiunilor sale și pertinența politică.

    Context

    Rolul serviciilor publice de ocupare a forței de muncă este în curs de redefinire în majoritatea statelor membre, vizându-se transformarea lor în prestatori de servicii mai agili, mai moderni și mai orientați către client, al căror obiectiv să fie îndrumarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă către ofertele adecvate și către oportunitățile de formare. Acesta este momentul potrivit pentru a consolida cooperarea între serviciile publice de ocupare a forței de muncă, astfel încât beneficiile create de diversele aspecte ale cooperării să fie reunite și maximizate.

    Pentru a fi moderne și eficiente, serviciile publice de ocupare a forței de muncă trebuie să pună bazele unei cooperări mai strânse cu organismele educaționale și de formare, să stimuleze sinergiile cu operatorii privați și cu alți actori de pe piața forței de muncă, să acorde mai multă atenție nevoilor angajatorilor și dezvoltării de competențe și să utilizeze din ce în ce mai mult tehnologiile de informare și comunicare într-un mod inteligent.

    Un grup neoficial de experți europeni ai serviciilor publice de ocupare a forței de muncă a existat încă din anul 1997 și a furnizat Comisiei informații cu privire la aspectele legate de ocuparea forței de muncă.

    Noua rețea instituie o cooperare mai strânsă între serviciile publice naționale de ocupare a forței de muncă și dispune de un statut clar și de responsabilități definite, care vor facilita punerea în aplicare a acțiunilor politice actuale și viitoare și care garantează că rețeaua este recunoscută de toate instituțiile și statele membre.

    Persoane de contact:

    Jonathan Todd (+32 2 299 41 07)

    Cécile Dubois (+32 2 295 18 83)

    Pentru public: Europe Direct la telefonul 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

    Pagini Utile

    Ultima actualizare: 23/09/2014  |Începutul paginii