|
„Într-o perioadă de criză economică, e păcat că statele membre ale UE
pierd printre degete bunuri în valoare de miliarde de euro aparţinând unor
infractori condamnaţi. Aceasta se întâmplă chiar dacă guvernele au
convenit asupra măsurilor de confiscare în urmă cu patru ani”, a declarat
Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie,
drepturi fundamentale şi cetăţenie.„Reticenţa multor state membre de a se
conforma deciziei-cadru a Consiliului, asupra căreia au convenit toate,
dovedeşte, încă o dată, de ce spaţiul de justiţie al UE avea nevoie de Tratatul
de la Lisabona.În viitor trebuie să avem norme mai clare, o aplicare şi o
executare mai consecvente şi, mai presus de toate, încredere între sistemele de
justiţie.Între timp, invit statele membre să transpună normele de combatere a
criminalităţii astfel încât autorităţile judiciare să poată lucra împreună şi
să deposedeze în mod eficace infractorii de avantajele obţinute
ilegal.”
Infractorii profită de frontierele deschise din UE pentru a deplasa bunuri
furate sau mărfuri ilegale peste graniţă.Confiscarea este un instrument valoros
pentru a pune capăt acestei practici.
În temeiul normelor UE, o ţară a Uniunii poate trimite un ordin de
confiscare altei ţări în care locuieşte, deţine bunuri sau are venituri
persoana vizată de ordin. Cealaltă ţară execută direct confiscarea,
potrivit propriilor norme interne, fără o altă formalitate.
Cu toate acestea, raportul de astăzi arată că, până în luna februarie 2010,
numai 13 din cele 27 de ţări ale UE au transpus aceste norme.Deşi termenul de
transpunere a măsurilor era 24 noiembrie 2008, şapte ţări au comunicat Comisiei
că procesul legislativ era încă în curs, iar alte şapte nu au transmis nicio
informaţie (a se vedea anexa).
Cele 13 state membre care au transpus aceste norme le utilizează deja pentru
a combate criminalitatea.De exemplu, din momentul intrării în vigoare a
normelor, autorităţile judiciare din Țările de Jos au trimis 121 de ordine de
confiscare omoloagelor lor din întreaga UE pentru bunuri în valoare totală de
aproape 20 de milioane EUR.
Cooperare judiciară restrânsă în lipsa încrederii în sistemele de
justiţie
Normele UE actuale prevăd un număr redus de cazuri în care statele membre
pot refuza să execute ordinele de confiscare, cum ar fi încălcarea principiului
ne bis in idem (dubla sancţionare pentru aceeaşi infracţiune) sau
scurgerea unei perioade prea lungi de timp între comiterea faptelor şi
condamnarea definitivă.Cu toate acestea, raportul de astăzi arată că toate
ţările, mai puţin trei (Irlanda, Portugalia şi Țările de Jos[1]), au adăugat motive suplimentare
pentru refuzul de a executa ordinele de confiscare emise de alte ţări.Aceasta
limitează impactul unui instrument menit să le permită autorităţilor să
recunoască imediat şi reciproc deciziile altor autorităţi.
De asemenea, raportul de astăzi al Comisiei a atras atenţia asupra faptului
că ordinele de confiscare nu sunt încă recunoscute automat, chiar şi în
cazurile în care normele au fost transpuse, din cauza formalităţilor legale,
cum ar fi şedinţele de judecată publice, care au fost adăugate normelor
naţionale de către patru ţări (Republica Cehă, Polonia, România şi
Slovenia).
În luna martie, dna Reding, comisarul UE pentru justiţie, a afirmat că
încrederea reciprocă este necesară pentru ca autorităţile judiciare să îşi
recunoască mutual deciziile (SPEECH/10/89). Prin urmare, Comisia a făcut o prioritate
din introducerea unor standarde comune minime – începând cu dreptul persoanelor
suspectate de comiterea unor fapte penale la interpretare şi traducere (care
intră deja în vigoare în toamna aceasta – IP/10/746) şi o comunicare în scris a drepturilor (propusă
la 20 iulie – IP/10/989).
[1]A se nota că
raportul adoptat astăzi a fost finalizat în februarie 2010, iar Țările de Jos
au adoptat legea naţională de transpunere în aprilie 2010. Prin urmare,
raportul menţionează că Irlanda şi Portugalia sunt singurele două ţări care nu
au adăugat motive suplimentare pentru refuz.
| 
