Cale de navigare

Sondajul Eurobarometru 2013, ediția de toamnă: a crescut încrederea în redresarea economică

20/12/2013

Conform celui mai recent sondaj Eurobarometru publicat vineri, 20 decembrie, europenii sunt puțin mai optimiști cu privire la situația economică din Europa. Mai mult de jumătate dintre europeni (51%) declară că sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE (față de 49% în sondajul Eurobarometru din primăvara anului 2013, a se vedea anexa). În ansamblu, 43% dintre cetățeni (+ 1 punct procentual în comparație cu sondajul din primăvara anului 2013) cred că UE este pe calea cea bună pentru a ieși din criză și a face față provocărilor la nivel global (a se vedea anexa). Optimismul este, de asemenea, în creștere și în ceea ce privește impactul crizei. Numărul europenilor care consideră că impactul crizei asupra ocupării forței de muncă a atins nivelul său maxim a crescut cu 4 puncte procentuale (de la 36% la 40%).

    Totuși, mai sunt multe de făcut: șomajul (49%, -3), starea economică în general (33%, situație stabilă), inflația (20%, situație stabilă) și datoria publică (15%, -1) sunt cele patru probleme principale cu care se confruntă europenii la nivel național, în timp ce, la nivel personal, principala preocupare este inflația (40%, -1). Europenii sunt de părere că principalele probleme cu care se confruntă UE în prezent sunt situația economică în general (45%, -3), șomajul (36%, -2) și starea finanțelor publice ale statelor membre (26%, -4).

    Situația Irlandei: acum, când programul de ajutor financiar de care beneficiază Irlanda se încheie, rezultatele sondajului arată o îmbunătățire considerabilă a percepției cetățenilor irlandezi cu privire la situația economică din țara lor. Numărul cetățenilor irlandezi care afirmă că se așteaptă ca situația economică la nivel național să se îmbunătățească în anul următor a crescut cu 12 puncte procentuale, iar numărul celor care consideră că economia națională se află într-o stare bună a crescut cu 11 puncte procentuale.

    În fine, sprijinul pentru uniunea economică și monetară, care beneficiază de moneda unică euro, a rămas aproape același, peste jumătate dintre europeni fiind în favoarea acesteia (52%, + 1 în comparație cu primăvara anului 2013). În 21 de state membre, majoritatea absolută a persoanelor care au răspuns la chestionar sunt în favoarea monedei euro, cele mai ridicate niveluri fiind înregistrate în Luxemburg (79%), Slovenia (78%), Slovacia (78%), Estonia (76%) și Finlanda (75%).

    Context

    Sondajul Eurobarometru din toamna anului 2013 este cea mai recentă ediție a sondajului de opinie bianual organizat de Comisia Europeană. El a fost realizat prin intermediul unor interviuri directe între 2 și 17 noiembrie 2013. Au fost intervievate 32.409 de persoane din cele 28 de state membre ale UE și din cele 5 țări candidate (fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia, Islanda, Muntenegru și Serbia).

    Informații suplimentare

    Raportul cu primele rezultate, publicat astăzi, evidențiază opiniile europenilor cu privire la situația economică actuală și preocupările pentru viitor, precum și părerile lor cu privire la criză și la Strategia Europa 2020.

    Raportul cu primele rezultate este disponibil aici.

    Persoane de contact:

    Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

    Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)

    Anexă

    1. Peste jumătate dintre europeni sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE

    2. UE se află pe drumul cel bun pentru a ieși din criză

    3. Șomajul rămâne cea mai mare îngrijorare a cetățenilor la nivel național

    4. Sprijinul pentru moneda euro

    Ultima actualizare: 20/12/2013  |Începutul paginii